Despre taica

y Dan Bujor Dragomir (Notes) on Thursday, June 27, 2013 at 4:55pm

Despre Taica

Nu mi-am dorit niciodată să scriu un obituariu despre el. Nu mi-am dorit niciodată să-l văd bolnav, să-l simt nesigur pe trup, să-i văd ochii în lacrimi. Era tata. Pentru că viața mi l-a luat pe cel natural, l-am avut pe el. Pe Taica. Ochilor vii de om inteligent, hotărât, puternic, dornic de adevăr, le simt și acum străpungerea care mă făcea să mă rușinez de greșeală, ispită, păcat. Încă mai am imagininea mâinilor parcă ghemuite de boala căpătată în timp din cauza anilor de mers prin ploaie și viscol cu motocicleta pentru vestirea Cuvântului  lui Dumnezeu.

Căci, da, Dumnezeu însuși l-a strigat pe nume și l-a ales să fie omul lui. Să fie cel care își sacrifică viața, familia, prietenii, poziția socială pentru Dumnezeu. Ia pus în inima dorul de Paradis, dragostea pentru cele sfinte și dreptatea divină. Așa a trăit Taica. Simplu, modest, trecând prin viață frumos, curat și demn.

Când tot ce-l încojura îl îndemna la retragere, capitulare, el a ales sa să-L creadă pe Dumnezeu pe cuvânt. Să aibă copii mulți – cadourile lui Dumnezeu pentru el – deși nu știa sigur ce va avea să le pună pe masă a doua zi. Să vorbească despre mântuire, atunci când Securitatea îl persecuta. Să construiască biserici când Occidentul credea ca e o nebunie.

Nu. N-a fost deloc ușor. Batjocorit, hulit, închis, persecutat a continuat însă să-L creadă pe cuvânt pe Tatăl său ceresc. Când alții s-au pierdut pe drum, Dumnezeu i-a șoptit la ureche: Domnul este cu tine, viteazule Ghedeon! Fața brăzdată de necazuri, de probleme n-a încetat niciodată să zâmbească. Căci dedesubt era dragoste. Mulți l-au judecat ca niște amatori doar pentru că nu s-au apropiat niciodată de adevaratul spirit al lui Taica. S-au lăsat ademeniți de aparențe și l-au pierdut. Dumnezeu, însă, cunoaște inima omului. O știa și pe a lui Taica. Doar El i-o dăruise.

Taica Pascu n-a predicat niciodată ca să fie pe placul mulțimii. A înțeles că scopul său este de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu. Asupru câteodată, blând deseori, dar drept de fiecare dată. Sinceritatea i-a fost fost interpretată de cei mici ca brutalitate, dreptatea din vorbe ca o lipsă de politețe, însa Taica s-a ținut de Cuvânt, de Biblie. Durerea lui pentru cei care cădeau de pe Cale nu i-a știut-o nimeni. Era secretul lui cu Dumnezeu.

A lucrat cu oamenii. E greu. E cel mai greu. Înainte să plece în Cer m-a chemat la el și mi-a zis: „Am greșit și eu. E aproape imposibil să tai o pâine la masă în bucăți perfect egale. Dumnezeu să mă ierte. N-am facut-o niciodată intenționat. Dar nu uita, dragul meu, oricât de neîndreptățit ți s-ar părea că ești, nu-L părăsi niciodată pe Isus.”

După cum Isus nu ne-a lăsat moștenire un atelier de tâmplărie ci o Biserică, așa și Taica nu ne-a lăsat stupii săi vechi ci învățătura dreaptă, curată, înmiresmată cu Isus.

Iubite Taică, așteaptă-ne acolo lângă Isus. Aveți atâtea de povestit. Venim și noi!

Te iubim!

 

Serviciul de priveghi şi de înmormântare

Serviciul de Priveghi şi de Înmormântare se va ţine în clădirea Bisericii Creştine după Evangheliei situat în strada Alexandru Colfescu nr. 90, Alexandria, Teleorman după cum urmează:
Priveghiul – vineri 28 iunie 2013, începând cu ora 18.00.
Înmormântarea – sâmbătă 29 iunie 2013 la ora 11.00.

Mesajele dvs pentru acest eveniment pot fi trimise la geaboumihail@yahoo.com
Pentru alte informaţii 0761.637.659
Mihail Geabou

Taica Pascu

Taica Pascu

A pecat și taica Pascu,

De pe-acest pământ rebel,

A pelcat, ca sus să fie,

Cu Isus, Emanuel.

A luptat, lupta cea bună,

Și pe Domnu l-a servit,

Iar aici în lumea asta,

A sa treabă a sfârșit.

 

Fi slăvit o Doamne Sfinte,

Că în lume l-ai lăsat,

Ca s-aducă mângăiere,

Pe pământ în lung și-n lat.

 

L-ai lăsat pentru o vreme,

Printre noi ca să lucreze,

Iar frățietatea noastră,

Prin el, El s-o luminize.

 

Ție-ți mulțumim, o Doamne,

C-ai lăsat aicia jos,

Un om cu podoabe sfinte,

Rob al Domnului Hristos.

 

Să vestească-n lumea mare,

Al Tău Numea Preasfințit,

Să predice Adevărul,

Din zori până-n asfințit.

Ție-ți aducem acuma,

O Părinte, Sfinte Tată,

Mulțumiri și-nchinăciune,

Și o inimă curată.

Te rugăm însă, o Tată,

Ai Tu milă, de acei,

Ce-au rămas în lumea asta,

Singuri, singuri, singurei.

Ai grijă de ei Isuse,

Fi-le Tata, de acum,

Și ajută-i ca în lume,

Să meargă pe al Tău drum.

Îi lăsăm în mâna-Ți sfântă,

De ei doamne te îndură,

Și condu-i cu a Ta mână,

Către sfânta Ta căldură.

                        Michael Ben-Hur

                        Chicago, 24 Iunie, 2013

Belşug de mângâiere

Nu le-am cerut permisiunea dar sper să nu se supere cei ce au scris aceste mesaje de încurajare şi mângâiere. N-aş vrea să se piardă. Unele sunt trimise personal altele nu, dar toate au de-a face cu persoana tatălui meu. Unii au sunat şi am vorbit la telefon, alţii mai de-aproape au dat un SMS sau ne-au vizitat; aici voi pune doar din mesajele scrise iar unele probabil vor fi citite în timpul slujbei de priveghi. Vă mulţumim în Numele Celui Ce este Părintele Îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri.

Draga Mihai, iubita familie Geabou,

 

Va transmit pe aceasta cale toata dragostea si rugaciunile adresate Aceluia care este Dumnezeul oricarei mingiieri de a va sprijini cu puterea Lui in aceste momente cind va despartiti pentru o vreme de “Taica Pascu” Slujirea alaturi de dinsul a fost o binecuvintare pentru mine timp de multi ani. M-a asezat Dumnezeu, in anul 1978, in slujire la Constanta, in cadrul comunitatii de Bucuresti, in preajma unor oameni deosebiti precum fr. Branzei Vasile, Stefanuti Iosif, Geabou Pascu, Serac Iosif si Talos Vasile, oameni de la care am invatat mult, pe care ii apreciez pentru demnitatea, dragostea si devotamentul pentru Domnul  cu care slujeau in vremurile acelea. Ei, la rindul lor m-au iubit si sprijinit cu toata inima. Primii trei dintre cei mentionati s-au mutat deja in vesnicie. Ei s-au dus sa fie cu Domnul pe care L-au pretuit nespus. Isi asteapta in glorie rasplatirile vesnice. Imi sunt vii momentele de slujire alaturi de fratele Pascu in Teleorman, in bisericile locale pe care le-a pastorit. Ospitalitatea in familia voastra imi este de asemenea vie in minte.

Va doresc binecuvintarea Domnului, mingiierile Lui si intarirea credintei si nadejdii in aceste clipe.

Regret faptul ca nu voi putea fi prezent la serviciul de priveghi sau de inmormintare. In duhul va voi fi alaturi cu rugaciune. La revedere Taica Pascu in fata lui Cristos, Domnul! Cu drag, Doru Hnatiuc & familia

Si noi cei din Austrailia ne unim cu toata fratietatea care l-a iubit si s-au rugat pentru fratele Pascu Geabou si transmirem familiei sincere condoleante si Domnul sa ii treaca cu bine si peste aceste zile de doliu.Fie ca si serviciile de priveghi si inmormintare sa fie ocazii binecuvintate de Domnul cu Har pentru Evanghelizare si zidire sufleteasca. Busuioc si Iconia Melbourne Australia

 

Stimata familie Geabou, Acum că fratele Pascu a trecut în glorie, vă transmit condoleanțe și îmi exprim alaturi de atatia alti credinciosi sentimentele de apreciere pentru activitatea și lupta dusa de fratele Pascu de-a lugul anilor ca pastor si evanghelist in confruntarea cu regimul opresiv al Romaniei din perioada comnista. Lupta lui dusă cu curaj si principialitate a inspirat o generatie de credinciosi sa stea pe pozitie langa Cuvantul lui Dumnezeu in timpuri de prigoana. Fie-i memoria binecuvantata! Daniel Chiu

 

Iubita familie, Promisiunea stralucirii vesnice pentru cei ce invata pe altii sa umble in neprihanire (Daniel 12:3) as dori sa fie mangaierea care sa va stearga lacrimile in aceste zile de incercare prin care treceti. L-am cunoscut pe fr. Pascu ca pe un destoinic lucrator pe ogorul Evangheliei. Nu sunt in masura a evalua lucrarea in care Dumnezeu l-a folosit timp de peste 50 de ani. Tot ce pot sa spun cu aceasta ocazie este ca in anii de sub teroarea comunista a fost unul dintre cei ce si-au pus familia si viata pe altarul daruirii pentru Dumnezeu. Stiu apoi, din partasiile de neuitat la inchinare si sfatuire pentru bunul mers al lucrarii din Romania, ca a staruit in invatatura sanatoasa, fiind gata, fara retinere, sa infrunte pe potrivnici. Pentru trairea lui fara poticnire, plin de roada neprihanirii prin Domnul nostru Isus Cristos, fie onorat Dumnezeu. Iosif Sarac

 

Draga Mihai si iubita familie, Am auzit de plecarea fratelui Pascu acasa si suntem alaturi de voi toti in aceasta dureroasa despartire. Va sustinem in rugaciunile noastre si dorim ca Cel pe care l-a slujit Taica Pascu sa fie glorificat prin predicarea cauzata de plecarea fratelui astfel incat durerea despartirii sa fie indulcita de posibilitatea proclamarii Domnului. Ne rugam ca serviciile sa produca o oportunitate de mantuire si pocainta a multor suflete.

Draga Mihai, de o vreme ma gandesc mult la tine si m-am rugat pentru tine auzind situatiile prin care treci. Am incercat sa te prind la telefon sa vorbesc dar nu am reusit. Ramai credincios Domnului si Cuvantului Inspirat. Ma rog sa ai calauzirea Lui in tot ce faci. Salutari sincere in Domnul si incurajare din Psalmul 34:1-8! Beniamin Costea  

Draga Mihail, Domnul sa va mangaie. Am pierdut un om curajos si plin de ravna in lucrarea Domnului. Ne amintim cu placere de serile de evanghelizare la Bisrrica Renasterea (Micalaca) din Arad, cand printre predicatoii asteptati cu dragoste, era si tatal tau. Cu dragoste, Cornel Draucean si familia

Draga Mihai,fie sa puteti simti in aceste zile harul atot-suficient al Domnului Isus- Cel pe care “Taica” L-a iubit si L-a slujit asa de mult. Exemplul dansului de credinciosie ramane sursa de inspiratie si pentru noi cei mai de departe. Domnul sa va intareasca si sa va mangaie! Cu dragoste, fam. Marius & Alina Birgean

Frate Mihail, Domnul Isus sa te intareasca acum la despartirea de tatal tau. Nu l-am cunoscut personal dar am auzit multe lucruri frumoase despre el. Cu siguranta despartirea este grea dar Dumnezeu te va intari. Sa ai pace in sufletul tau. Catalin Croitoru

Draga frate Mihai, Si noi suntem dintre cei care regretam plecarea fratelui Pascu. Nu vom uita niciodata ca, in 1978, el a fost cel care ne-a cununat si s-a rugat pentru binecuvantarea noastra… si sa stii ca am fost binecuvantati de 
Domnul. Nu vom uita ca in timpul sederii in Arizona a fost de mult folos surorilor mele Dana si Rodica. Nu vom uita nici seriozitatea si nici fermitatea cu care a abordat lucrarea Domnului. Ne pare rau pe de o parte…, pe de cealalta ne bucuram alaturi de el si  celebram intalnirea lui cu Domnul! Domnul sa va mangaie pe cei care ati ramas in urma lui si sa va dea  putere sa-i urmati exemplu! Cu multa pretuire pentru cel plecat si pentru familia voastra, Ionica si Doina Busan

 

Fratele Pascu Geabou a fost pentru mine un exemplu de simplitate si tarie, de curaj si de devotament pentru Domnul.

Ne-am “intersectat” drumurile mai des in anii de regim comunist – eram tanar si cautam repere morale pe atunci – si mesajele dansului, purtarea, determinarea, pasiunea pentru Evanghelie, m-au incurajat mult. Ii multumesc Domnului pentru dansul si ma bucur ca este acum in prezenta Marelui Imparat care stie sa-si rasplateasca cu bucurie robii.

Transmit condoleante intregii familii.  Ovidiu Ghita, Galati

 

Hai Mihai Eu sunt Michael Ben-Hur din Chicago si var cu Angela si Daniel. L-am cunoscut bine pe “taica Pascu” cum ii spuneam si l-am indragit mult Cind m-am botezat in 1980 in Mihai Bravu, el si-a pus miinile peste mine la rugaciune.

Suntem alaturi de voi si stiu ca nu exista cuvinte de mingaiere, eu pierzind-o pe mama doar cu o luna inainte.

Singura noastra mangaiere este Isus Hristos, Slavit sa-I fie Numele Preasfint. Ne rugam pentru voi si traim cu speranta ca odata ne vom intalnii cu toti pe norii Cerului, la nunta Mielului.

 

Condoleanțe. Domnul să mângâie familia îndoliată. Florin Stoica Bucureşti

Sint Cornel Turcu pastorul Bisericii din Seattle si mama mea este verisoara primara cu Gica, sotia fr. Pascu.Sintem alaturi de voi in aceste clipe grele ale despartirii pentru o vreme, dar Domnul este cel care poate sa dea mangiiere.Eu personal am vorbit mult cu fr. Pascu prin Skype atunci cind el putea…Domnul sa va intareasca si sa va dea putere Pastor,Cornel Turcu si familia Seattle, USA

Condoleante si mangaieri frate Mihai. Domnul Dumnezeu sa va intareasca in aceste zile de doliu si sa va ocroteasca mai departe. Ioan Stir, Romanian Baptist Church of Houston

Domnul sa va binecuvinteze si sa va intareasca! A fost un om deosebit, un exemplu de credinta si slujire!Duhul lui Dumnezeu care ne mangaie in toate necazurile noastre sa fie cu voi in vremea aceasta de ramas bun!Lenuta Vintilă

Draga familie Geabou,Fie ca Dumnezeu sa va intareasca perioada aceasta sis a aseze prin Duhul certitudinea revederii celor dragi in slava.Cu drag si in rugaciune ptr voi,Fam Barnut Resita

Tata a plecat la Domnul

Luni 24 iunie 2013, în jurul orei 6.25 mă aflam în uşa salonului de reanimare când am văzut pe ecranul ce monitoriza starea de sănătate a tatăului meu cifra  “O”. Nu ştiam sigur ce reprezenta (probabil bătăile inimii) dar eram convins că alergarea lui se încheiase- ajunsese Acasă, la Domnul, la mai puţin de o oră de când salvarea îl luase de-acasă.  Asistentele ne avertizaseră că nu mai rezistă mult şi că ar trebui “să-i aprindem lumânarea” dar noi ştiam că nu era nevoie. Avea deja Lumina. Ce bine să te întâlneşti cu Salvatorul înainte să vină să te ia salvarea şi ce bine să primeşti Lumina înainte ca cineva să-ţi aprindă o lumânare!

Duminică, Rusaliile a fost ultima lui zi de viaţă. Soţia mea l-a văzut trezindu-se brusc din somn parcă cu un mesaj urgent dintr-o altă lume: “Noi toţi privim cu faţa descoperită ca într-o oglindă slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui din slavă în slavă prin Duhul Domnului” 2Cor.3.14. Acesta a fost versetul şi referinţa pe care le-a rostit cu exactitate. Când am ajuns acasă, m-am aşezat pe scaun lângă patul lui şi m-am dat mai aproape ca să pot auzi ce spune- mi-a spus acelaşi lucru “…suntem schimbaţi din slavă în slavă în acelaşi chip al Lui prin Duhul Domnului.” M-am bucurat să ştiu că deşi în trup avea dureri fizice totuşi, sufletului, chiar şi pe patul morţii se bucura în Cuvântul Domnului pe care L-a proclamat şi pe care a căutat să-L împlinească.

Tata a plecat la Domnul! El nu este pierdut pentru că ştim unde este. “Mielul care stă în mijlocul scaunului de domnie va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.” Apoc.7.17 Şi-ar putea dori ceva mai mult?

Tabloul unui profet

Textul de mai jos este preluat din cartea „În lumina eternităţii- Viaţa lui Leonard Ravenhill” (pg.553) scrisă Mack Tomlinson. Am terminat-o de citit pe 28 ianuarie şi a fost o mare încurajare pentru mine ca slujitor al lui Dumnezeu. Vă îndemn s-o citiţi şi voi.

Iată cum arăta profetul în îmaginaţia lui Leonard Ravenhill în anii 1930:

Profetul

În vremea sa, profetul este acceptat pe deplin de Dumnezeu şi respins total de oameni. Dr. Gregory Mantle a avut dreptate când a spus cu ani în urmă: „Nici un om nu poate fi acceptat  pe deplin până când nu a fost respins total de oameni.” Profetul Domnului este conştient de ambele experienţe.

Profetul vine să aşeze ceea ce este deranjat. El vine să îl mângâie pe cel tulburat şi să îl tulbure pe cel tihnit. Lucrarea lui este de a-i aşeza aşeza în rândurile lor pe cei care sunt nelalocul lor. Nu este popular deoarece se opune celui popular în domeniul moral şi spiritual. În această lume de politicieni fără identitate şi de predicatori fără glas nu există vreo nevoie naţională mai urgentă ca aceea de a striga la Dumnezeu să trimită un profet adevărat.

Aşa cum spunea Austin Sparks, „Rolul profetului a fost aproape întotdeauna acela de a recupera.” El este detectivul lui Dumnezeu care caută comorile spirituale pierdute. Gradul eficienţei lui este determinat de măsura lipsei sale de popularitate. Compromisul nu îi este familiar. El nu are nici o listă de preţuri; e total din „altă lume.” Este fără îndoială controversat deoarece merge după ritmul unui alt toboşar.

Profetul inspiră aerul neasemuit al inspiraţiei. El este „văzătorul” care ajunge să-l călăuzească pe orb. Locuieşte în înălţimi cu Dumnezeu şi coboară în vale cu un „aşa vorbeşte Domnul.” El împărtăşeşte ceva din ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu  şi este conştient de iminenţa judecăţii.

Profetul locuieşte într-o izolare splendidă. El este direct şi hotărât. Mesajul lui este „pocăieşte-te şi împacă-te cu Dumnezeu că de nu…” Adevărul său provoacă deseori chinuri şi vocea lui nu este niciodată moale. El este răufăcătorul de astăzi şi eroul de mâine. Este excomunicat atâta timp cât trăieşte şi înălţat când este mort. Când este în viaţă este dezonorat cu porecle şi atunci când moare este onorat.

Atunci când trăieşte, profetul de multe ori nu are prieteni, iar atunci când moare este faimos. Este împotriva titulaturii în lucrare, dar apoi este numit sfânt de către posteritate. El mănâncă zilnic pâinea întristării atâta timp cât slujeşte dar îi hrăneşte cu pâinea vieţii pe cei care ascultă.

Profetul umblă înaintea oamenilor câteva zile dar el a umblat cu Dumnezeu ani la rând. Este o năpastă pentru popor înainte ca el să fie năpăstuit de popor. Anunţă, declară şi denunţă. Are o inimă ca un vulcan şi cuvintele lui sunt ca focul. Dumnezeu îi vorbeşte despre oameni şi el vorbeşte cu oamenii despre Dumnezeu. Poartă făclia adevărului printre eretici în timp ce este batjocorit de oameni.

Profetul stă faţă în faţă cu Dumnezeu înainte să stea faţă în faţă cu oamenii. El se ascunde cu Dumnezeu în locul secret dar nu are nimic de ascuns în piaţă. Este sensibil din punct de vedere natural, dar spiritual în mod supranatural. Are pasiune, scop şi spirit luptător. Este ordinat de Dumnezeu, dar desconsiderat de oameni.

Nu doar taurii sunt stresaţi de roşu

Astăzi am auzit la postul local de televiziune cum că profesorii ar trebui să nu mai corecteze lucrările elevilor cu roşu ci cu verde. Motivul? Culoarea roşie îi stresează pe elevi. Aceasta a fost concluzia unor psihologi.

Primul meu gând a fost să mi-amintesc de vremea când şi eu şi mulţi alţii eram în şcoală. Nu ştiu cu ce culoare se corectau lucrările acum câteva sute de ani dar cel puţin în ultima sută de ani cred că roşu a fost culoare folosită. Ştim cu toţii că România a dat multe minţi luminate în vremurile trecute când au fost corectaţi chiar cu roşu. De ce tocmai acum culoarea roşu a devenit un pericol pentru societate?! Noi am fost stresaţi? Câţi dintre noi am apelat atunci la aşa zişii „doctorii sufletelor” (psihologi)? Am ajuns vreunul la psihiatrie din cauza culorii acesteia? S-a schimbat nuanţa culorii roşii? Sau au involuat oamenii?

Propunearea mea: dacă culoarea roşu este problema, propun ca de mâine culoarea roşie a semaforului să nu mai fie roşu ci violet pentru ca pietonii să nu mai fie stresaţi când aşteaptă la semafor. Propun ca stopurile tuturor maşinilor să nu mai fie roşii ci roz pentru ca în trafic să nu se mai urască şoferii şi să nu mai fie agitaţi la volan (aşa vom scăpa de accidente.) Mai propun de asemenea culoarea roşie să fie scoasă din comerţ în ce priveşte articolele de îmbrăcăminte, construcţii sau decoraţii interioare. Ba chiar florile de culoare roşie să fie desfiinţate. Ştim cu toţii că şi taurii se agită din cauza acestei culori. Aşa vom fi mai fericiţi!

Dar oare culoarea este problema sau greşelile? Pe elevi îi stresează culoarea sau faptul că au multe greşeli? Când se termină combustibilul din rezervor şi la bord se aprinde beculeţul galben sau roşu, ne stresează culoarea prin care am fost semnalizaţi sau faptul că s-ar putea să rămânem în pană de combustibil? Dacă profesorii vor corecta cu verde nu va mai fi stres?

Care este de fapt probelma. Problema nu este nicidecum culoarea! Mesajul din spate al acestei atenţionări a „psihologilor” este doar preocuparea obsesivă şi malefică de a creşte ego-ul omului firesc pentru ca omul din vremea noastră, lăsat în voia lui să ajungă de fapt un monstru. Tot în acest sens, diavolu’, folosindu-se de „băieţii în halate albe” (psihologii), sub pretextul că îi preocupă siguranţa şi dezvoltarea psihică şi emoţională a copiilor au mai luat şi alte măsuri precum:

-calificativele şi nu note. De ce? Pentru ca profesorul să nu aibă posibilitatea de a identifica mai clar situaţia reală a elevului. Şi tot aşa, elevul mai slab să fie mai aproape de cel deştept. Asta descurajează pe cei capabili şi încurajează pe cel leneş.

-diplome pentru toată lumea. Mi-aduc aminte de lupta noastră pentru diplome. În clasele I-IV am luat premiul I, în clasele V-VII premiul II iar în clasa a-VIII-a am fost primul pe clasă. La liceu… mai bine mă abţin. Astăzi însă există premiu separat pe materii: la română, la matematică, la sport … probabil se poate da şi la prostie. Ideea este ca toată lumea să fie mulţumită şi toţi să se creadă deştepţi. Şi prin această metodă tot cei mai inteligenţi sunt neglijaţi, ignoraţi. Ei sunt daţi mai în spate pentru a ieşi în prim plan mediocrităţile.

-profesorii nu mai au voie să anunţe notele elevilor în auzul celorlalţi

-profesorii nu mai au voie să-i atingă în vreun fel. Da, există şi profesori cu probleme „la etaj”. S-au dat filmuleţe cu astfel de cazuri la ştiri, dar cred că din cauza excepţiilor nu trebuie să desfiinţăm regula. Faptul că un şofer loveşte un pieton nu trebuie să desfiinţăm circulaţia rudieră. Ok, profesorii n-au drepturi în faţa elevilor. Elevii însă au toate drepturile să pună pioneze pe scaunul profesorului, să-l poreclească, să-i înţepe cauciucul la maşină, să deranjeze orele…etc

-glasul părinţilor copiilor capătă tot mai multă autoritate. Am înţeles că deja, chiar pentru alegerea profesorilor şi părinţii elevilor au un cuvânt de spus.

-scoaterea uniformelor are ca scop tot evidenţierea firii păcătoase şi a individualităţii şi a puterii financiare a părinţilor.

Concluzia: autoritatea celor competenţi este subminată. Profesorii sunt pur şi simplu legaţi la gură şi la mâini în timp ce firea păcătoasă din copil, în loc să fie disciplinată este de fapt răsfăţată. Pomul când este tânăr trebuie îndreptat şi nu lăsat să crească greşit. La fel şi cu omul- în copilărie trebuie îndreptat.

Învăţătura falsă a satanei este aceasta: omul este bun şi trebuie să fie lăsat să crească liber, în voie. De aceea şi psihologia seculară adoptă metode de eliberare a firii de orice constrângeri. Învăţătura curată şi sănătoasă a lui Dumnezeu prezentată în Biblie spune că omul, oricât ar fi de drăgălaş când este mic, totuşi este păcătos şi are nevoie de îndreptare iar mai târziu chiar are nevoie răscumpărare şi naştere din nou.

La ce să ne aşteptăm de acum înainte? Orice autoritate trebuie desfiinţată. Mai întâi denigrată şi apoi desfiinţată. Vor continua atacuri la adresa: poliţiei, dascălilor, preoţilor şi părinţilor. Vor apărea reportaje şi filmuleţe denigratoare şi apoi contestarea şi sfidarea autorităţii lor. Astfel, autoritatea fiind descurajată va fi încurajată răzvrătirea, delicvenţa, prostia şi incompetenţa, imoralitatea şi lipsa de respect între oameni, neascultarea şi dispreţul faţă de părinţi.

Astăzi am aflat că taurii de fapt nu se înfurie din cauza culorii roşii. Ei nici măcar nu disting culorile. Oare elevii slabi se stresează din cauza culorii roşii?  Intensitatea culorii este problema sau ascuţimea minţii?

Guvernarea de ieri, de azi şi de mâine

Evreii au fost iniţial un popor teocratic – erau guvernaţi direct de Dumnezeu prin liderii lor precum Moise sau profeţi şi judecători ca Samuel. Spre sfârşitul vieţii lui Samuel, poporul a cerut să li se dea conducător un împărat „cum au toate neamurile”- spuneau ei (1Sam.8.5).  Prin cererea aceasta, după cum Însuşi Dumnezeu a înţeles, ei de fapt doreau să pună capăt teocraţiei. „Ascultă glasul poporului”- a spus Domnul lui Samuel, „căci nu pe tine te leapădă ci pe Mine Mă leapădă ca să nu mai domnesc peste ei.” Dumnezeu acceptă cererea poporului şi îngăduie ca ei să aibă un împărat dar nu înainte de a-i înştiinţa care este dreptul împăratului:

1Samuel 8.11-18 El a zis: Iată care va fi dreptul împăratului care va domni peste voi.

El va lua pe fiii voştri, îi va pune la carăle sale şi între călăreţii lui, ca să alerge înaintea carului lui, îi va pune căpetenii peste o mie şi căetenii peste cincizeci şi-i va întrebuinţa la aratul pământurilor lui, la seceratul bucatelor lui, la facerea armelor lui de război şi a unelotelor carălor lui.

Va lua pe fetele voastre să-i facă miresme de mâncare şi pâine.

Va lua cea mai bună parte din câmpiile voastre, din viile voastre şi din măslinii voştri şi o va da slujitorilor lui.

Va lua zeciuială din rodul seminţelor şi viilor voastre şi o va da famenilor şi slujitorilor lui

Va lua pe robii şi roabele voastre, cei mai buni boi şi măgari ai voştri şi-i va întrebuinţa la lucrările lui.

Va lua zeciuială din oile voastre şi voi înşivă veţi fi slugile lui.

Şi atunci veţi striga împotriva împăratului vostru pe care-l veţi alege dar Domnul nu vă va asculta.

Observaţii

Verbul cel mai repetat este „a lua.” Este de fapt cel mai potrivit atunci când vorbeşti despre o guvernare umană.  Ce vor face aleşii noştri politici pentru noi? Ei vor lua. Nu spune nicăieri că vor da. E-adevărat, în campaniile electorale se dau mici, bere, bani, o şapcă şi-un tricou, dar „a lua” este apanajul guvernărilor omeneşti din toate timpurile.

Ideea este următoare: a crede că guvernul care este sau care ar putea veni îţi va umple buzunarul, frigiderul şi cămara, este o mare amăgire. Indiferent cât ar promite un partid sau altul, Dumnezeu are dreptate: chiar aleşii tăi îţi vor lua, îţi vor lua şi-ţi vor lua! Obişnuieşte-te cu ideea dacă vrei să nu ţi se umple inima de amărăciune şi mânie!

Pronumele posesive „ai voştri, ale voastre” şi „ai lui, ale sale” ies în evidenţă. Ideea este că poporul este deposedat în timp ce aleşii noştri intră în posesia bunurilor poporului. Este foarte simplu.

Majoritatea substantivelor prezente în pasaj se referă la posesiunile împăratului şi celelalte câteva indică puţinele bunuri pe care omul de rând le va ceda în favoarea liderilor politici.

„Şi atunci veţi striga împotriva împăratului vostru pe care-l veţi alege….”  Adevărul este că oamenii întotdeauna se vor înşela când este vorba de alegerea vreunui om în fruntea conduceri poporului. Mai devreme sau mai târziu, toate alegerile oamenilor în privinţa conducătorilor politici se dovedesc greşite. La început au strigat PENTRU împărat şi iată, acum strigă ÎMPOTRIVA împăratului. Starea de nemulţumire a poporului va fi aşa de ridicată şi profundă încât oamenii se vor întoarce împotriva liderului politic ales.

România a experimentat monarhia, am cunoscut dictatura comunistă, „ne bucurăm acum de democraţie.” Ce alt fel de regim politic ne mai dorim? În fiecare caz, oamenii au ajuns „să strige împotriva acelora pe care i-au ales.”

Concluzii:

-să nu ai aşteptări irealiste. Aşteaptă-te ca cei de sus să-ţi dea, şi vei fi dezamăgit! Aşteaptă-te să-ţi ia, şi vei fi fericit!…. sau cel puţin liniştit.

-nici o guvernare omenească nu poate satisface nevoile popoarelor în complexitatea lor. Toate crizele politice nu fac nimic altceva decât să clarifice faptul că noi nu avem nevoie de o schimbare a guvernării de dreapta cu una de stânga sau invers. Avem nevoie de o schimbare a guvernării de jos cu cea de sus. Dacă până acum am cerut un împărat de jos, acum este timpul să ne îndreptăm privirile către Cel de Sus şi să acceptăm încă de acum domnia lui Hristos Isus peste vieţile noastre. El este singurul Împărat care în campania electorală cere iar după ce este ales oferă. El cere puţin şi oferă totul. El a venit nu să ia ci să-Şi dea până şi viaţa pentru noi.

Biserica- de “dreapta” sau de “stânga”?

În perioada aceasta a frământărilor politice post referendum, mi-a fost dat să iau parte la „un serviciu divin” în care, după citirea pasajului din Biblie, fratele de la amvon a început să facă aplicaţii ale textul pe situaţia politică a ţării cu un ton şi o atitudine profund marcate de amărăciune şi dezgust până la ură. Deşi nu a pomenit nici un nume sau partid politic era imposibil să nu-ţi dai seama cum a votat la referendum. (Eu nu voi da alte detalii întrucât nu vreau să fac politică deşi am o opinie politică.) Iniţial am crezut că nu-i înţeleg mesajul. Am căutat să fiu mai atent şi cu toate acestea, mesajul lui, deşi voalat era unul politic cum nu mai văzusem vreodată în vreo biserică. Aveam impresia că mă aflu în faţa televizorului la vreuna din acele televiziuni care te instigă la ură şi mânie. Nu era o şedinţă de partid ci „un seviciu divin,” o slujbă într-o biserică dar în loc de pace, am fost cuprins de o stare de nervozitate şi de un profund sentiment de amărăciune. Nu ştiu dacă biserica era „de dreapta” sau „de stânga” dar sunt convins că era cu moralul „la pământ” în ce priveşte starea de suflet.

Nu doar ţara trece printr-o perioadă delicată ci şi biserica. Pentru că suntem şi cetăţeni ai acestei ţări, ceea ce se întâmplă în politica românească în mod sigur are repercusiuni şi în viaţa sufletească a credincioşilor. Este imposibil să fi văzut şi auzit ce spun şi fac politicienii noştri şi să nu simţi dezamăgire, indignare, amărăciune şi poate chiar ură. Simţi că nu poţi sta indiferent şi că trebuie să aperi pe unul şi să condamni pe celălalt. Fără să-ţi dai seama, politica te prinde.

Care este pericolul? Închinarea Bisericii este compromisă. Nu poţi fi creştin doar de duminică şi doar de biserică. Dacă în inimă ai încă ură, mânie şi amărăciune chiar provocate de situaţia politică din ţară, cu siguranţă acestea te împiedică să aduci o închinare plăcută lui Dumnezeu. De aceea, ceea ce vreau să susţin prin acest mesaj este nu doar că biserica trebuie ferită de politică şi de cei care fac politică chiar de la amvoane dar şi că biserica are nevoie să fie ajutată ca să ştie cum să se raporteze corect, prin credinţă, la frământarea politică din ţară ca să nu ajungem ruinaţi de pasiunea luptelor politice televizate. Biserica trebuie să-şi păstreze echilibrul şi neutralitatea care vin dintr-o cunoaştere tot mai clară şi profundă a Aceluia care şade pe tron. Cu siguranţă că Biblia conţine soluţie şi pentru acest gen de probleme. De aceea trebuie să apelăm la ea!

Fil.3.20 Dar cetăţenia noastră este în ceruri de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos

Isaia 6.1 În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt şi poalele mantiei Lui umpleau Templul

Apostolul Pavel nu şi-a uitat cetăţenia iar Isaia a putut să-L vadă pe Dumnezeu pe acel scaun de domnie foarte înalt. Doamne, dă-ne credinţă să Te putem vedea în vremurile-acestea tulburi!

Indiferent cine rămâne sau cine cade, soarta noastră rămâne în mâinile Aceluia Care a murit pentru noi. Da, nu putem rămâne indiferenţi la lipsa de moralitate şi viclenia cu care politicienii se luptă pentru putere, dar nici nu trebuie să ne pierdem caracterul şi demnitatea de copii ai lui Dumnezeu în mijlocul unor lupte murdare. Dincolo de preferatul nostru politic trebuie să rămână Mântuitorul nostru. Mai presus de opinia noastră politică trebuie să fie opinia lui Dumnezeu despre noi.

În concluzie, fiind conştienţi de atacurile celui rău asupra sufletelor credincioşilor chiar prin intermediul frământărilor politice, haideţi să nu evităm şi nici să nu amânăm a veni în ajutorul fraţilor noştri. Apelând la ajutorul lui Dumnezeu oferit în Scripturi, prin credinţă, încrederea şi bucuria să ia locul amărăciunii, dezamăgirii şi urii care au pustiit inimile credincioşilor şi închinarea lor în ultimele luni. Biserica nu este “de stânga” şi nici “de dreapta”. Ea poate fi “de sus” sau “de jos”. Pentru a rămâne “de sus”, biserica are nevoie de Cuvântul Celui de Sus.

Daniel 6.26 … oamenii să se teamă de şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel căci El este Dumnezeul cel Viu şi El dăinuie veşnic; Împărăţia Lui nu se va nimici niciodată şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit.

Creştinismul şi religiile lumii

(Aici este continuarea răspunsului meu pentru Sorin. Comentariul lui integral îl găsiţi aici)

Sorin, dacă înţeleg eu bine, comentariul tău susţine următoarele  idei:

-toate religiile trebuie privite la fel şi orice religie poate conduce în rai

-toate religiile iubesc pe Dumnezeu

-creştinismul este o religie ca toate celelalte

-afirmaţiile exclusiviste ale creştinismului cum că numai creştinii ajung în rai sunt puse la îndoială

-Dumnezeul creştin este acelaşi cu dumnezeul celorlalte religii numai că are nu me diferit.

-nu contează religia atâta timp cât tu te simţi împlinit şi îl simţi pe Dumnezeu aproape

Mai jos voi prezenta câteva lucruri în care nu suntem de acord. Datorită acestor lucruri tu ai ajuns la concluziile tale. Şi tot datorită acestor lucruri, concluziile mele sunt diferite de alte tale. Dacă amândoi am fi de acord în problemele de mai jos, atunci concluziile noastre ar fi aceleaşi.

1. A promova nu este tot una cu a împlini

Tu spui: „Acum care dintre confesiunile religioase, indiferent ca e hindusa, musulmana,crestina sau budista nu promoveaza aceste 2 legi la baza?”

Personal, mă îndoiesc că toate religiile promovează aceste principii.(cruciadele creştine sau atacuri cu bombe ale altor religii.) Dar chiar dacă le-ar promova, totuşi, ceea ce contează nu este ceea ce promovezi ci ceea ce trăieşti. Din păcate, nu doar celelalte religii dar nici chiar creştinismul nu trăieste aceste două legi. Este un mare pericol să considerăm promovarea poruncilor ca fiind împlinirea lor. De exemplu, eu pot învăţa pe alţii să iubească pe Dumnezeu şi totuşi, eu să nu-L iubesc. Cred că eşti de acord cu mine. Domnul Isus mustră aspru păcatul acesta când spune: „De ce-Mi ziceţi Doamne, Doamne…şi nu faceţi ce vă poruncesc Eu?!”

De aceea, afirmaţia ta, tot nu mă face să apreciez celelalte religii alături de creştinism. Nici măcar creştinismul nu are valoare pentru mine prin prisma împlinirii acestor porunci întrucât nici creştinismul nu le împlineşte în cea mai mare parte.

2. Religiozitatea nu este tot una cu a iubi pe Dumnezeu

Tu spui:” Ar putea Dumnezeu sal pedepseasca pe cineva din orice religie daca acea persoana l-a iubit din toata inima si si-a iubi si aproapele si l-a ajutat?”

Ce te face să crezi că toate religiile iubesc pe Dumnezeu (sau majoritate închinătorilor lor)? După Biblie şi potrivit gândirii creştine, lucrul acesta este imposibil:

Romani 1.18-32 vorbeşte despre faptul că oamenii i-au întors spatele lui Dumnezeu şi au preferat să se închine la creaturi în loc să se închine Creatorului. De aceea Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate (spune Pavel) ca să facă lcururi neîngăduite ajungând chiar la pervertirea fiinţei umane, perversiuni sexuale…etc

De ce este imposibil ca oamenii să iubească pe Dumnezeu? Pentru că nu-L cunosc! Nu pot să iubească un Dumnezeu pe care nu-L cunosc. Prin definiţie, a iubi o persoană implică cunoaşterea. Persoana iubită are un limbaj al dragostei pe care eu, prin cunoaştere trebuie să i-l descopăr, altfel, n-am nici o şansă să îmi pot arăta dragostea faţă de o persoană pe care nu o cunosc.

Domnul Isus spune aşa: Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele (Ioan 14.15) sau „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu…” (Ioan 14.23). Potrivit Domnului Isus, problema este foarte simplă: iubirea nu se arată în promovarea poruncilor lui Dumnezeu ci în împlinirea lor. Ca să poţi iubi pe Dumnezeu, potrivit învăţăturii Domnului Isus, trebuie mai întâi să cunoşti poruncile Lui. Apoi, împlinirea lor dovedeşte iubirea faţă de El.

Ca să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, oamenii trebuie să primească revelaţie specială de la Dumnezeu: fie Biblia fie altă descoperire (vis, vedenie). Revelaţiile acestea, oricare ar fi ele, potrivit Bibliei, îi va conduce pe oameni la Domnul Isus. Fără Domnul Isus, noi astăzi nu putem cunoaşte pe Dumnezeu (Ioan 1.18 …Singurul Fiu Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.)

De ce cred că mulţi au impresia că toată lumea iubeşte pe Dumnezeu? În cele mai multe cazuri din pricina religiozităţii. Tote ritualurile fastuoase şi costisitoare pe care oamenii le fac cu mare conştiinciozitate ne pun adesea pe gânduri cum că asta este o dovadă de mare dragoste faţă de Dumnezeu. De fapt este o înşelătorie. Dumnezeu urăşte religiozitatea. Citeşte Isaia 1 ca să înţelegi mai bine ce vreau să spun. Religiozitatea este ceea ce omul crede că Dumnezeu vrea de la el. Religiozitatea nu ţine cont de revelaţia de la Dumnezeu ci are la bază ideile oamenilor. E ca şi când eu îţi aduc de ziua ta un şobolan când tu de fapt urăşti şobolanul şi vrei un iepure.

Religiozitatea este ceea ce omul numeşte dragoste de Dumnezeu. De fapt, asta dovedeşte că ei nu cunosc pe Dumnezeu: nu ştiu nici cum este El (Îl confundă cu zeii capricioşi din mitologie) şi nici ce doreşte El pentru noi şi de la noi.

3. Relaţie şi nu religie

Dumnezeu nu aşteaptă să întocmim o religie cât mai sofisticată ci El vrea ca noi să ne întoarcem la o relaţie cu El, la acea relaţie pe care Adam şi Eva au pierdut-o. Cine citeşte Biblie vede şi înţelege dorinţa lui Dumnezeu. Biblia aşa începe şi aşa se încheie: Dumnezeu împreună cu omul. Religia este o încercare de a arunca praf în ochii lui Dumnezeu şi de a ne autoînşela conştiinţa pentru ca apoi să fugim repede la plăcerile murdare aşe păcatului.

4. Fapte sau credinţă?

Tu spui:”Si daca un hindus le si traieste in fapte la fel ca un bun ortodox sau bun budist de ce doar unul are credinta adevarata?Si ceilalti 2 ajung in iad sau alte forme de chinuire vesnica.?”

Potrivit Bibliei, omul nu ajunge în Rai pentru că face fapte bune. Tot aşa, nimeni nu ajunge in Iad pentru că face fapte rele. Problema se pune cu totul altfel: totul depinde de atitudinea şi relaţia noastră cu Domnul Isus- cine L-a urmat pe Domnul Hristos ajunge în Rai şi cine a fost indiferent faţă de El ajunge în Iad. Biblia este clară în privinţa aceasta cu toate că mulţi ignoră asta în timp ce au pretenţia că ştiu ce afirmă Biblia.

5. Creştinismul nu este o religie

O mare greşeală pe care o fac oamenii este să pună creştinismul în rând cu celelalte religii. De fapt, creştinismul deşi mulţi au făcut din el o religie, în realitate, este o relaţie. Asta îl face unic. Iată câteva diferenţe:

-religiile sunt multe şi autorul lor este satan. Calea spre Dumnezeu este una şi autorul ei este Dumnezeu. Diferenţa dintre creşinism şi restul, este mare:

-creştinismul este Dumnezeu care coboară la om ca să-l ridice sus. Religia este încercarea omului de a urca spre Dumnezeu

– în creştinism omul este total pervertit (nu este capabil de nimic plăcut înaintea Domnului) în religie omul mai are ceva cu care se poate lăuda înaintea lui Dumnezeu.

– în creştinism ajungem la Dumnezeu prin har, prin îndurarea lui Dumnezeu. În religie se încearcă o urcare spre Dumnezeu prin eforturi umane, prin merite personale

– creştinismul are la bază sacrificiul Domnului Isus. Religia eforturi ale mândriei umane care crede că Îl poate impresiona pe Dumnezeu cu ceva.

– de aceea în creştinismul adevarat este un singur adevăr absolut iar in religii sunt adevăruri relative

– creştinul are certitudine prin credinţă (el ştie că are păcatele iertate şi sigur ajunge in rai) în religie nu există siguranţă. Niciodată nu vezi lumina de la capătul tunelului. Totul este o ceaţă profundă când vine vorba de finalitate

– în creştinism meritele şi lauda sunt ale lui Dumnezeu. În religie lauda şi meritele sunt ale omului

-creştinismul conduce la sfinţenie. În religie, păcatul nu este mare problemă

– în creştinism este bucurie şi împlinire chiar de acum pe pământ. În religie este frustrare şi o căutare  fără sfârşit a adevarului

-creştinismul este o relaţie. Religia este o închinare la demoni.

6. Creştinismul nu stă alături de celelalte religii

Oricum ai vrea tot nu reuşeşti să aşezi creştinismul între celelalte religii. Îmi vine în minte o întâmplare din Biblie când filistenii, după ce au capturat Chivotul (simbolul prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului sfânt) de la israeliţi, L-au dus în casa zeului lor Dagon şi L-au aşezat lângă el. La dimineaţă, l-au găsit pe Dagon căzut în faţa Chivotului şi cu mâinile tăiate (1Samuel 5.1-5). Aşa că filistenii au hotărât să trimită Chivotul înapoi la filisteni ca să nu moară cu toţii.

Aşa şi azi, Domnul Isus Hristos nu poate sta alături de ceilalţi dumnezei falşi care în realitate sunt de fapt duhuri, demoni care se transformă în îngeri de lumină.

Domnul Isus Însuşi a făcut despre Sine nişte afirmaţii pe care nici un alt lider de religie nu le-a făcut. El a zis: Eu sunt Învierea, Viaţa, Adevărul…Dumnezeu. Naşterea lui a fost unică- din fecioară. Moartea la fel de unică. Ce să mai spunem despre învierea Lui care de fapt certifică validitatea tuturor afirmaţiilor Sale.

Sorin, dacă tu dai credit creştinismului, atunci înseamnă că eşti de acord cu Domnul Isus că există o singură Cale spre Dumnezeu- Domnul Isus Hristos. Deci, ideea este următoare: creştinismul ori este singura credinţă valabilă ori trebuie exclusă. La fel şi cu Domnul Isus: nu poţi spune că a fost un mare învăţător….etc. Ori a fost Dumnezeu ori un şarlatan- după cum spunea cineva. Este dur dar adevărat. Al pune pe Hristos Domnul alături de celelalte religii înseamnă a-L înjosi.

7. Dumnezeu şi Allah.

Dacă Iehova şi Allah ar fi unul şi acelaşi, n-ar trebui oare, măcar cei mai credincioşi din cele două (să zicem) religii să fie fraţi? Mă gândesc că  cei care îşi cunosc cel mai bine pe dumnezeul lor… măcar ei şi-ar da seama că sunt fraţi şi aşa musulmanii din frunte să nu-i urască pe creştini.

8. Ultimul cuvânt- „a simţi”

Tu spui:”Parerea mea este ca nu conteaza din ce religie faci parte atat timp cat tu te simi implinit si aproape de Dumnezeu.2 oameni din religii diferite pot spune cu sinceritate,,m-a ajuta Dumnezeu,mi–a raspuns la rugaciune ,il simt in viata mea prezent si aproape de mine”

Aici apare o mare problemă: inima are ultimul cuvânt? Adică contează ce simţim sau ce ne spune Biblia să credem? Vezi tu, asta este un alt motiv pentru care un creştin luptă pentru doctrină în timp ce pentru alţii nu contează doctrina ci ceea ce simte.

Biblia spune că nu trebuie să ne bazăm pe ceea ce simţim. Inima este deznădăduit de rea şi înşelătoare spune Ieremia profetul. De fapt, tot de-asta unii divortează aşa uşor unii de alţii. Spun ei: „simt că nu-l mai iubesc” sau „nu mai simt nimic pentru el”. Eu unul nu mă încred în simţurile mele pentru că inima este rea şi înşelătoare, inima este compromisă de păcat şi încapabilă să mai „indice Nordul.” S-ar putea ca şi hoţul care a reuşit să dea spargerea să zică: „am simţit că Dumnezeu a fost cu mine…”. Totuşi, mai sigur, Dumnezeu este cu noi când noi suntem cu El. Credinţa este superioară simţurilor.

Faptul că Dumnezeu ne dă multe binecuvântări nu sunt  garanţie că suntem plăcuţi lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus că Dumnezeu dă ploaie şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi… dă Soare şi peste cei buni şi peste cei răi. Asta îl numim noi „har comun.” Şi apostolul Pavel spunea: „Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă…?”