Despre taica

y Dan Bujor Dragomir (Notes) on Thursday, June 27, 2013 at 4:55pm

Despre Taica

Nu mi-am dorit niciodată să scriu un obituariu despre el. Nu mi-am dorit niciodată să-l văd bolnav, să-l simt nesigur pe trup, să-i văd ochii în lacrimi. Era tata. Pentru că viața mi l-a luat pe cel natural, l-am avut pe el. Pe Taica. Ochilor vii de om inteligent, hotărât, puternic, dornic de adevăr, le simt și acum străpungerea care mă făcea să mă rușinez de greșeală, ispită, păcat. Încă mai am imagininea mâinilor parcă ghemuite de boala căpătată în timp din cauza anilor de mers prin ploaie și viscol cu motocicleta pentru vestirea Cuvântului  lui Dumnezeu.

Căci, da, Dumnezeu însuși l-a strigat pe nume și l-a ales să fie omul lui. Să fie cel care își sacrifică viața, familia, prietenii, poziția socială pentru Dumnezeu. Ia pus în inima dorul de Paradis, dragostea pentru cele sfinte și dreptatea divină. Așa a trăit Taica. Simplu, modest, trecând prin viață frumos, curat și demn.

Când tot ce-l încojura îl îndemna la retragere, capitulare, el a ales sa să-L creadă pe Dumnezeu pe cuvânt. Să aibă copii mulți – cadourile lui Dumnezeu pentru el – deși nu știa sigur ce va avea să le pună pe masă a doua zi. Să vorbească despre mântuire, atunci când Securitatea îl persecuta. Să construiască biserici când Occidentul credea ca e o nebunie.

Nu. N-a fost deloc ușor. Batjocorit, hulit, închis, persecutat a continuat însă să-L creadă pe cuvânt pe Tatăl său ceresc. Când alții s-au pierdut pe drum, Dumnezeu i-a șoptit la ureche: Domnul este cu tine, viteazule Ghedeon! Fața brăzdată de necazuri, de probleme n-a încetat niciodată să zâmbească. Căci dedesubt era dragoste. Mulți l-au judecat ca niște amatori doar pentru că nu s-au apropiat niciodată de adevaratul spirit al lui Taica. S-au lăsat ademeniți de aparențe și l-au pierdut. Dumnezeu, însă, cunoaște inima omului. O știa și pe a lui Taica. Doar El i-o dăruise.

Taica Pascu n-a predicat niciodată ca să fie pe placul mulțimii. A înțeles că scopul său este de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu. Asupru câteodată, blând deseori, dar drept de fiecare dată. Sinceritatea i-a fost fost interpretată de cei mici ca brutalitate, dreptatea din vorbe ca o lipsă de politețe, însa Taica s-a ținut de Cuvânt, de Biblie. Durerea lui pentru cei care cădeau de pe Cale nu i-a știut-o nimeni. Era secretul lui cu Dumnezeu.

A lucrat cu oamenii. E greu. E cel mai greu. Înainte să plece în Cer m-a chemat la el și mi-a zis: „Am greșit și eu. E aproape imposibil să tai o pâine la masă în bucăți perfect egale. Dumnezeu să mă ierte. N-am facut-o niciodată intenționat. Dar nu uita, dragul meu, oricât de neîndreptățit ți s-ar părea că ești, nu-L părăsi niciodată pe Isus.”

După cum Isus nu ne-a lăsat moștenire un atelier de tâmplărie ci o Biserică, așa și Taica nu ne-a lăsat stupii săi vechi ci învățătura dreaptă, curată, înmiresmată cu Isus.

Iubite Taică, așteaptă-ne acolo lângă Isus. Aveți atâtea de povestit. Venim și noi!

Te iubim!