Este necesar să dicutăm despre iad?

Am primit zilele trecute acest comentariu:

E said

March 23, 2012 at 12:16 pm e

DE ce te intereseaza asa mult subiectul iadului? Crezi ca e o motivatie buna/biblica de a determina pe oameni sa se impace cu Dumnezeu?

De ce nu vorbesti mai bine despre pocainta, credinta, sfintenie, inchinare ?

Ce model folosea Domnul Isus? Ii inspaimanta pe oameni cu iadul? Atunci tu de ce nu te focalizezi pe ce se focaliza Domnul Stapanul tau?

Problema pe care acest comentariu o ridică este mult mai importantă decât credea însuşi autorul comentariului. De aceea caut să profit de ocazie pentru o oferi un răspuns şi altora care vor vizita aceast post.

De ce mă interesează aşa mult subiectul iadului?

Iată câteva din motivele mele:

1. Tema iadului a avut un loc important în învăţătura Domnului Isus. Poate vă surprinde dar realitatea este că cel care a vorbit cel mai mult despre iad este Însuşi Domnul Isus. Mulţi teologi chiar au observat că Domnul Isus a vorbit mai mult despre iad decât despre rai. Domnul Isus chiar foloseşte iadul ca ameninţare şi nu doar ca subiect de discuţie.

Aceste lucruri le putem observa fiecare doar la o simplă citire a evangheliilor…dacă suntem atenţi. Trebuie să recunosc că şi eu, multă vreme n-am realizat cât de mult vorbeşte Domnul Isus despre iad. Deci, dacă Domnul Isus a vorbit despre iad, înţeleg că iadul este un subiect imprtant şi trebuie să cunosc tot ce spune Biblia despre el. Domnul Isus cu siguranţă, n-a vorbit ca să Se afle-n treabă.

2. Iadul este un subiect biblic. Apostolul Pavel spunea că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos…”. Eu cred lucrul acesta. De aceea, cred că tot ce scrie în Biblie ne-a fost lăsat pentru folosul nostru. De asemenea, apostolul Pavel spunea prezbiterilor din Efes: „Nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu…”. De aceea şi noi trebuie să vorbim despre iad întrucât face parte din Planul lui Dumnezeu.

3. Învăţătura despre iad se află în strânsă legătură cu învăţătura despre Judecată. A evita să vorbeşti despre iad înseamnă că laşi neclarificată doctrina Judecăţii viitoare. Oricum ai lua-o, nu poţi omite învăţătura despre iad şi în acelaşi timp să rămâi credincios lui Dumnezeu şi Cuvântului Său.

4. Fără iad, evanghelia nu are nici un sens. Evanghelia vorbeşte despre vestea bună a salvării. Salvării de la ce….?????  Acesta este unul dintre motivele serioase pentru care oamenii nu primesc evanghelia – pentru că nu cred că există iad şi nici nu li se mai predică despre asta. Înainte ca omul să primească vestea bună trebuie să fie convins de vestea rea. Înaintea ca un pacient să accpte tratamentul de vindecare, trebuie să fie convins de gravitatea bolii sale.

În epistola către Romani apostolul Pavel spune că prezintă evanghelia lui Dumnezeu. Ştiţi cu ce începe el? Aşa: „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer…..”.  Pavel ştia că fără iad şi judecata lui Dumnezeu, evanghelia n-ar avea nici o logică.

Astăzi biserica încearcă să prezinte o evanghelie fără nici o justificare logică şi nici teologică. O evanghelie fără iad este o evanghelie fără putere, este o glumă proastă. De aceea oamenii o ignoră.

5. Frica de iad va trezi pe unii. Da, şi asta este o motivaţie pentru care trebuie să vorbim despre iad dar nu singura şi nici principala motivaţie.

Chiar Domnul Isus spune: „Nu vă temeţi de cei ce pot ucide trupul…temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să arunce şi trupul şi sufletul în gheenă…”

Când eram mici, cred că frica de pedeapsă a funcţionat în cazul fiecăruia dintre noi. Şi eu sunt convins că nu este cea mai bună motivaţie ca să facem ce este bine. În acelaşi fel, frica de pedeapsa iadului nu este cea mai bună motivaţie pentru a te împăca cu Dumnezeu… şi dacă mă gândesc bine, ceea ce-l determină pe om să se împace cu Dumnezeu nu ştiu dacă a fost vreodată frica de pedeapsa iadului. Părerea mea este că, în cele din urmă, omul se împacă cu Dumnezeu doar din dragoste pentru Dumnezeu chiar dacă, la început iadul doar l-a detrminat să-şi evalueze starea. Personal, nu cred că ajunge cineva în rai doar pentru că fuge de iad şi nici că se aruncă cineva în braţele Domnului Isus doar pentru că se îngrozeşte de iad. Totuşi, frica de iad, pe unii îi poate goni spre Domnul Isus.

6. Conştienţa iadului ne ajută să ne iubim mai mult semenii. Nu cred că trebuie să ne mire faptul că lipsa dragostei între fraţii de credinţă şi chiar între aceştia şi cei pierduţi este o realitate îngrozitoare tocmai în vremea când şi credinţa în iad este pe cale de dispariţie. De ce nu ne mai pasă de oamenii care trec pe lângă noi? Pentru că, parcă şi flăcările iadului şi-au mai pierdut din intensitate, nu mai ard aşa tare. Dacă am crede însă ceea ce Biblia spune despre Iad, atunci am pricepe cuvintele apostolului Pavel: ”simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă” (pentru mântuirea conaţionalilor săi).

Întrucât nu avem deplina conştienţă a faptului că pierzarea semenilor noştri este eternă în chinuri cumplite… de aceea nu ne facem timp nici să conştientizăm valoarea sufletelor lor şi apoi să-i iubim.

7. Cunoaşterea realităţii iadului ne învaţă să preţuim harul lui Dumnezeu. Cu cât vom înţelege mai bine de la ce ne-a scăpat Dumnezeu, vom şti şi mai bine să preţuim harul salvator, pe Domnul Isus Hristos şi noua viaţă primită în dar. „Cui i se iartă mult iubeşte mult.” Vom fi înţeles mai bine cât ne-a iartat Dumnezeu dacă am şti cât de mult am fi avut de plătit pentru păcatele noastre în iadul etern.

Pentru că ştim de la ce am fost salvaţi întâi de toate vom ştii să preţuim etern pe Mântuitorul Hristos, apoi vom învăţa să ne închinăm Lui din toată inim şi viaţa noastră o vom trăi în sfinţenie.

Acum revin la întrebările adresate de către autorul comentariului amintit la început. La prima întrebare consider că am răspuns prin cele 7 motive enumerate mai sus.

Întrebarea 2: ” Crezi ca e o motivatie buna/biblica de a determina pe oameni sa se impace cu Dumnezeu?” Răspunsul meu este: „Da, cred că este o motivaţie biblică 100% dar nu cea mai bună!”

Întrebarea 3: „De ce nu vorbesti mai bine despre pocainta, credinta, sfintenie, inchinare ?” Raspuns: Pocăinţa, potrivit termenului evreiesc înseamnă întoarcere la 180 de grade. Cum pot să-l conving pe om să se pocăiască, să se întoarcă dacă el este convins că se îndreaptă spre o direcţie bună? Dacă n-ar fi o judecată dreaptă şi un iad etern, pocăinţa n-are logică, credinţa n-ar fi necesară, sfinţenia ar fi inutilă şi închinare ar fi lipsită de putere şi emoţie.

Întrebarea 4: Ce model folosea Domnul Isus? Ii inspaimanta pe oameni cu iadul? Răspunsul meu: Când era cazul o făcea! Chiar mai bine decât n-am vrea s-o facem noi. Citeşte Matei 11, 23. Citeşte evangheliile! Ar fi cazul măcar acum să ne trezim şi să înţelegem că imaginea unui Hristos molatic este un mit. „Dumnezeu este dragoste!”-este una. „Dragoste este Dumnezeu!” –este cu totul altceva, este o erezie care erodează temelia credinţei multora care s-au lăsat purtaţi de val venit din Vest.

Întrebarea 5: „Atunci tu de ce nu te focalizezi pe ce se focaliza Domnul Stapanul tau?” Răspunsul meu: Întrebarea aceasta nu cred că-şi mai are rostul. Abordând problema iadului, fac de fapt ceea ce Stăpânul îmi spune că trebuie să fac.

Sfanta Traditie si/sau Sfanta Scriptura

  

Sfânta Tradiţie[1] şi/sau  Sfânta Scriptură

De ce sunt atâtea tradiţii şi care este rolul lor? Care este relaţia dintre aşa numita „Sfânta Tradiţie” şi Sfânta Scriptură? De ce România, deşi este o ţară puternic religioasă, totuşi se dovedeşte păgână în practica vieţii? De ce în ciuda bogăţiei de datini, obiceiuri şi pelerinaje la moaştele sfinţilor, totuşi oamenii nu reuşesc să se apropie de Dumnezeu? De ce o religie atât de fastuoasă şi influentă este totuşi incapabilă să aducă o îmbunătăţire reală sufletelor credincioşilor ei?

Toţi oamenii din toate generaţiile au avut tradiţii, însă vom vedea că, de fiecare dată, creştinii temători de Dumnezeu, urmaşii Domnului Isus Hristos au fost în conflict cu acestea, nu s-au supus lor. Partizanii tradiţiilor au întrebat adesea: „De ce nu vă ţineţi de datinile şi obiceiurile strămoşeşti?”

Aceasta este o problemă veche de mii de ani. Chiar Domnul Isus a fost confruntat cu această întrebare aşa cum găsim scris de evanghelistul Marcu în evanghelia sa (Marcu 7.1-13). Înţelegând evanghelia amintită, vom vedea că răspunsul pe care Domnul Isus l-a dat atunci apărătorilor tradiţiei este valabil şi astăzi pentru apărătorii tradiţiilor de acum din orice biserică.

 Haideţi întâi să citim relatarea evangheliei lui Marcu:

 Marcu 7.1 Fariseii şi câţiva cărturari veniţi din Ierusalim, s-au adunat la Isus. 2 Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespălate. 3 Fariseii însă, şi toţi iudeii nu mănâncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mâinile după datina bătrânilor 4 şi când se întorc din piaţă nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le ţină precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. 5 Şi fariseii şi cărturarii L-au întrebat: „Pentru ce nu se ţin ucenicii Tăi de datina bătrânilor ci prânzesc cu mâinile nespălate?” 6 Isus le-a raspuns:”Făţarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris <<Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele dar inima lui este departe de Mine. 7 Degeaba Mă cinstesc ei dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti>>. 8 Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni precum spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea. 9 El le-a mai zis:”Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu ca să ţineţi datina voastră 10 Căci Moise a zis:”Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” şi „ cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.” 11 Voi, dimpotrivă ziceţi:” Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta este <Corban> (adică dat lui Dumnezeu) face bine; 12 şi nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa. 13 Şi aşa aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!”

Cultura evreiască era una religioasă în natura ei şi foarte bogată în tradiţii (v.3,4) care reflectau în mod simbolic dorinţa lor după sfinţire; multe dintre obiceiuri erau de fapt ritualuri de curaţire ceremonială, aşa cum reiese şi din enumerarea de mai sus.

Ce este de fapt tradiţia? Chiar şi o simplă înţelegere a definiţiei tradiţiei aduce multă lumină în ce priveşte modul în care noi ar trebui să ne raportăm la ea. Iată care este definiţia Domnului Isus pentru tradiţie, aşa cum reiese din cuvintele Lui prezentate în evanghelia citită: Tradiţiile sunt obiceiuri vechi (v.5 …datina batranilor) bazate pe învăţături omeneşti (v.7 …nu sunt decât nişte porunci omeneşti) transmise în mod mecanic din generaţie în generaţie (v.4 …au apucat ei să le ţină.) Această definiţie biblică este valabilă în cazul oricărei tradiţii religioase, indiferent de cult sau religie; tradiţiile sunt obiceiuri vechi, strămoşeşti (deci nu de la Dumnezeu) care s-au transmis în mod mecanic până astăzi. Am spus „în mod mecanic” întrucât majoritatea nici nu cred în ele şi nici nu le ştiu semnificaţia. Ei le practică pentru că …„aşa se face” sau „aşa am pomenit”- spun ei pentru a-şi justifica practicile.

Haideţi acum să vedem care este răspunsul Domnului Isus la întrebarea cărturarilor şi a fariseilor. Să vedem pentru ce motive Domnul Isus nu vrea ca ucenicii Lui să se ţină de tradiţie. Vom observa aici patru motive pentru care credincioşii Domnului Isus Hristos nu s-au ţinut şi nici acum nu trebuie să se ţină de tradiţiile omeneşti în ce priveşte religia:

 1. Învăţăturile omeneşti nu ne apropie de Dumnezeu.

v.6 Isus le-a răspuns:”Făţarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris <<Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele dar inima lui este departe de Mine…

Evreii aveau multe ritualuri de curăţire. Acestea însă nu erau altceva decât ceremonie goală fără nici un impact asupra sufletului, asupra inimii şi lăuntrului omului. Oamenii erau religioşi „de ochii lumii” iar în sufletele lor erau robiţi de tot felul de vicii şi păcate.  

Problema omului nu este la exterior ci la inimă, în omul launtric. Dumnezeu de asemenea este interesat şi priveşte nu la faţadă, nu la exteriorul omului ci la gândurile şi motivaţiile din inima lui. El urăşte făţărnicia şi religia de ochii lumii. Oamenii pot fi înşelaţi dar nu şi Dumnezeu. Degeaba ţii toate obiceiurile şi datinile omeneşti dacă lăuntrul, sufletul şi inima ta nu sunt curate înaintea Domnului- aşa nu te poţi apropia de Dumnezeu!

Astăzi  lumea aleargă la tot felul de moaşte şi sfinţi după datinile omeneşti; cei care practică cele mai multe obiceiuri sunt consideraţi cei mai religioşi dar cu toate acestea oamenii se întorc acasă tot goi sufleteşte şi îndepărtaţi de Dumnezeu.

Învăţăturile omeneşti îţi pot pregăti trupul într-o închinare formală chiar apreciată de oameni, dar vei observa că sufletul tău n-are nici o împlinire şi inima ta nu primeşte nici o mângâiere, te întorci acasă tot gol. Tradiţiile omeneşti sunt incapabile să realizeze apropierea omului de Dumnezeu. Ele pot da omului o religie (ritualuri), dar nu o relaţie cu Dumnezeu.  

Vrei ca sufletul tău să se alipească de Dumnezeu în închinare cu adevărat? Atunci lasă-ţi inima deschisă înaintea învăţăturilor Bibliei care descoperă şi cele mai tainice gânduri, sentimente şi motivaţii păcătoase din inima ta. Vei vedea cum, prin credinţa în învăţăturile ei lăuntrul tău va fi curăţit treptat de murdăria păcatului şi în felul acesta vei căpăta îndrăzneala şi harul de a te apropia de Preasfântul Dumnezeu. Doar aşa vei ajunge să experimentezi adevărata trăire creştină, copleşit de împlinirea, bucuria şi pacea negrăită pe care numai prezenţa lui Dumnezeu ţi-o poate oferi indiferent de greutăţile şi necazurile ce vin în viaţa ta. 

2. Învăţăturile omeneşti nu-L onorează pe Dumnezeu, ci pe oameni.

v.7 Degeaba Mă cinstesc ei dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.

Fară îndoială că intenţia cu care liderii religioşi dau învăţături enoriaşilor este, în cele mai multe cazuri, de a-L cinsti pe Dumnezeu. Intenţia lor, a celor mai mulţi poate fi foarte bună, însă Domnul Isus ne spune aici că, indiferent de intenţie, totuşi rezultatul este nul, este zero. Orice încercare de a-L onora pe Dumnezeu practicând învăţăturile oamenilor este zadarnică. De aceea Domnul Isus citează pe profetul Isaia care vorbeşte din partea lui Dumnezeu şi spune: ”Degeaba…”

De ce este “degeaba?” Răspunsul este foarte simplu şi logic. Hai sa ne gândim la un exemplu: Mama zice copilului să spele vasele iar în acelaşi timp tata îi zice să aducă lemne în casă. Copilul alege să joace fotbal. Pe cine onorează el? Cui a arătat respect? Eu-lui său. Dar dacă în aceeaşi situaţie, copilul alege să spele vasele, pe cine cinsteşte? Pe mama, întrucât ea îi zisese să facă acest lucru. Dacă ar fi adus lemne în casă, ar fi arătat respect faţă de tata.

Ideea este foarte simplă: cinstim pe acela de care ascultăm!  De exemplu: dacă ascult de tradiţie, datini şi obiceiuri omeneşti, atunci aduc cinste omului, întrucât omul este autorul lor. Dacă aleg să trăiesc după Biblie atunci Îl onorez pe Dumnezeu întrucât Dumnezeu este Autorul Bibliei.   

De exemplu: rugăciunile pentru morţi, căratul apei pentru morţi, botezul copiilor mici, închinarea la icoane şi altele de genul acesta… când le practici, pe cine cinsteşti? Află cine este autorul lor, cine a făcut aceste obiceiuri şi să ştii că pe aceia îi cinsteşti. În mod sigur nu pe Dumnezeu! Dacă vrei să-L cinsteşti pe Dumnezeu, caută să aflii acele învăţături ce vin de la Dumnezeu şi împlineşte-le! Dumnezeu n-are nevoie de ajutorul şi grija omului ca acesta să inventeze învăţături omeneşti prin care să fie cinstit Dumnezeu. Dumnezeu Însuşi ne-a oferit propriile Sale învăţături şi acestea ne sunt suficiente. 

3. Învăţăturile omeneşti încurajează abandonarea Scripturilor.

v.8 Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni precum spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea

Mi s-a întâmplat de mai multe ori să văd în atletism cum alergători, la un moment dat, neţinând cont de regulamentul jocului pătrund pe culoarul vecinului, îl jenează sau îl loveşte suptil pentru a-L îndeparta din competitie.

Aşa este cu Tradiţia. Ea, a intrat în competiţie cu Biblia dar nu de la linia de start. Ea a apărut mult mai târziu. Dumnezeu a lăsat şi a dorit ca Sfintele Sale Scripturi să câştige inima omului spre binele omului, dar „sfânta tradiţie” la un moment dat a început să dispreţuiască Scripturile, şi violând caracterul sfânt al acestora, suptil sabotează continuu şi sistematic orice încercare ca acestea să fie apreciate la adevărata lor valoare în inimile oamenilor.

Biblia şi învăţăturile omeneşti nu merg mână în mână şi nu se completează, ci se exclud reciproc. În această situaţie omul este pus să aleagă între tradiţie şi Sfânta Biblie; ori una ori alta. Nu le poţi ţine pe-amândouă. Când spui „da” uneia, în mod automat îi spui „nu” celeilalte. Dacă alegi tradiţia atunci încalci Scripturile, iar dacă alegi Scripturile atunci trebuie să renunţi la tradiţie. Nu există cale de mijloc!

Din păcate însă, în cele mai multe cazuri, astăzi ca şi atunci, oamenii preferă să renunţe la Scripturi (nimeni nu-i ceartă pentru asta) şi aleg tradiţia. Fac lucrul acesta fie de gura satului, de ruşine de oameni, de teama preotului sau a rudelor… ideea este că dintr-un motiv sau altul renunţă la Scripturi.

v.8 Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni ….. şi faceţi multe alte lucruri de acestea

De exemplu: Biblia spune că omul trebuie să se boteze când este matur şi ştie ce face. Tradiţia zice că trebuie botezat mic. Biblia spune că închinarea la icoane este idolatrie, păcat. Tradiţia zice că nu este. Biblia spune că închinarea trebuie adusă doar înaintea lui Dumnezeu iar tradiţia spune că şi Fecioarei Maria sau sfinţilor să ne închinăm. Biblia spune că există un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, adică Domnul Isus Hristos, pe când tradiţia spune că sfinţii mijlocesc pentru noi…. si multe alte lucruri de felul acesta. Si oamenii preferă tradiţia chiar cu preţul abandonării Scripturilor pentru că se tem mai mult de oameni decât de Dumnezeu.

Din păcate, toate aceste abandonări ale Scripturilor au implicaţii fatale asupra stării spirituale a oamenilor iar cei mai mulţi, deşi suportă consecinţele, totuşi nu sunt conştienţi care sunt cauzele. 

4. Învăţăturile omeneşti devin în final o metodă elegantă de a desfiinţa Scripturile.

v. 9 El le-a mai zis:”Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu ca să ţineţi datina voastră 10 Căci Moise a zis:”Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” şi „ cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.” 11 Voi, dimpotrivă ziceţi:” Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta este <Corban> (adică dat lui Dumnezeu) face bine; 12 şi nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa. 13 Şi aşa aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!”

Observaţi în text că Domnul Isus spune „aţi desfiinţat frumos…” cu alte cuvinte, aţi desfiinţat sau aţi nulificat Scripturile într-un mod elegant, subtil astfel încât cei mai mulţi nici măcar nu şi-au dat seama de nelegiuirea produsă chiar în numele religiei.

Într-adevăr, intenţia oamenilor nu este de a nu asculta de Dumnezeu. Ei ar vrea să facă cumva să câştige bunăvoinţa lui Dumnezeu, tocmai de aceea, învăţăturile omeneşti, trebuie deci să le dea oamenilor impresia că ei aduc o închinare Domnului. În realitate însă, închinarea lor este adusă omului şi spiritelor demonice deghizate sub haine de ceremonie religioasă. Da, vom ajunge să înţelegem că nici Hitler, nici Stalin, nici toate regimurile totalitariste la un loc n-au făcut mai mult rău credinţei în Dumnezeu cât a făcut religiozitatea cu toate tradiţiile şi obiceiurile ei.

România este pentru noi cel mai bun exemplu. Ne numim ţară creştină. Este plină ţara de biserici, mănăstiri, moaşte, ritualuri şi obiceiuri, dar cum se explică faptul că puşcăriile sunt pline, suntem printre primele ţări la avorturi, la uciderea copiilor nenăscuţi, numarul divorţurilor şi recăsătoriilor creşte ca dovadă că trăirea în curvie e ceva „la modă”, adolescenţii trăiesc în imoralitate sexuală, iar pornografia umple paginile ziarelor şi emisiunile de televiziune sunt impregrante de mizeria păcatului. Cum se explică?! Tradiţia adoarme conştiinţa poporului nostru. Ne ţinem de tradiţie, dar am uitat de Cuvântul lui Dumnezeu care ne arăta păcatul. De aceea cei mai mulţi se cred creştini, însă trăiesc ca păgânii. Ei spun „sunt creştin” dar faptele îi contrazic. În ciuda tradiţiilor şi datinilor noastre strămoşeşti, prin acţiunile, atitudinile şi vorbele noastre am reuşit doar să producem dezamăgire semenilor noştri, iar prin gândurile şi motivaţiile din inima noastră n-am reuşit decât să ne creem dezgust faţă de propria noastră stare lăuntrică. Oare tocmai Măreţul Dumnezeu să găsească plăcere în noi când noi nu ne mai putem suporta?! 

Cum se realizează această desfiinţare elegantă a Cuvântului lui Dumnezeu prin tradiţie? Domnul Isus chiar oferă un exemplu: Dumnezeu prin Moise a poruncit ca părinţii să primească respect din partea copiilor. Copiii trebuie să îngrijească de părinţi- spune Dumnezeu. Tradiţia însă, oamenii în numele religiei îi învaţa pe ceilalţi să dăruiască pentru religie iar părinţilor lor, chiar dacă erau în nevoi materiale, să le spună că ei nu-i pot ajuta întrucât au dat Domnului. În felul acesta, tradiţia justifică păcatul neascultării şi lipsa lor de respect faţă de părinţi. Părinţii bătrâni trăiau în mizerie, copiii lor ascultând de tradiţie ofereau bunurile lor religiei. În felul acesta Dumnezeu era întristat, iar liderii religioşi erau bucuroşi căci veniturile intrau în buzunarele lor.

Astăzi se întâmplă la fel şi cu botezul, obiceiurile de înmormântare, icoanele, închinarea, mijlocirea sfinţilor, moaştele şi chiar iertarea pacatelor. Urmând învăţăturile tradiţiei omeneşti oamenii rămân în neascultare de Dumnezeu şi cu păcatele încă neiertate. Întrucât tradiţia vine îmbrăcată în haina religiei şi este promovată de liderii religioşi, de preoţi, oamenii au impresia că asta este calea şi voia lui Dumnezeu; în realitate sunt înşelaţi elegant. De multe ori, pentru ca oamenii să nu înţeleagă evangheliile, mai degrabă sunt cântate în loc să fie citite şi explicate pe înţelesul omului. Cum ai putea să fii motivat să practici o învăţătura dacă nu o înţelegi întâi?! Biblia, cu toate că o au în casele lor devine nulă pentru ei, este desfiinţată în mod elegant şi conştiinţa oamenilor este ţinută încă sub întunericul minciunii şi amăgirii păcatului.

 

De ce-a fost Domnul Isus aşa revoltat împotriva partizanilor tradiţiilor religioase? Nici lipsurile şi nici suferinţa crucificării n-au reuşit să-L revolte pe Domnul Isus aşa cum au făcut-o partizanii şi apărătorii învăţăturilor religioase. El le spune în faţă: „Făţarnicilor…” şi sunt convins că la fel le spune şi azi urmaşilor lor. Apărătorii învăţăturilor omeneşti, atunci ca şi acum, se agită şi sunt neliniştiţi dacă obiceiurile oamenilor sunt încălcate, dar nu le pasă absolut deloc şi trec cu vederea atunci când învăţăturile şi poruncile lui Dumnezeu sunt călcate în picioare sau ignorate. Sunt gata să facă scandal dacă oamenii citesc Biblia fără cruce, dacă nu se închină la icoane sau de alte obiceiuri dar nu-i deranjează divorţurile, furturile, corupţia, lăcomia, pornografia, avorturile şi beţia care sunt de fapt încălcarea poruncilor lui Dumnezeu.

Domnul Isus Hristos doreşte ca eu şi tu să înţelegem astăzi că tradiţiile religioase omeneşti sunt un mare pericol pentru credinţa creştină întrucât reprezintă cea mai vicleană metodă de a nulifica în viaţa oamenilor învăţătura divină a Sfintelor Scripturi. De asemenea, Domnul Isus Hristos doreşte ca noi să fim gata să plătim preţul neascultării de tradiţie, să cunoaştem nu tradiţia ci Sfintele Scripturi, să le trăim cu viaţa noastră. Să ne doară sufletul când poruncile Domnului sunt dispreţuite şi să facem tot ce ne stă în putere ca şi alţii să înţeleagă şi să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta (Cuvântul lui Dumnezeu- Biblia) este cel ce schimbă inima omului şi-L apropie de Dumnezeu. Doar Sfânta Scriptură împlinită cinsteşte pe Dumnezeu şi aduce mântuire împlinitorului.

Concluzie

Tradiţia religioasă a fost, este şi va rămâne o piatră de încercare pentru adevăraţii credincioşi în Dumnezeu. Partizanii ei, atât în vremea Domnului Isus cât şi acum, stârnesc controverse întrucât sunt deranjaţi când oamenii nu o respectă. În toate vremurile tradiţia religioasă şi-a avut apărătorii ei, puţini, dar suficient de mulţi ca să reuşească în numele religiei să ţină sub teroare mulţimi de oameni îngenunchiaţi înaintea idolului numit „Sfânta Traditie.”

În acelaşi timp însă, în ciuda păgânizării religioase a creştinismului, urmaşii Domnului Isus, nu doar acum ci şi atunci, au întors spatele tradiţiilor religioase omeneşti chiar dacă a trebuit să sufere batjocurile şi cuvintele de ocară ale oamenilor ce-i arătau cu degetul.

 

Tu pe cine iubeşti mai mult: pe oameni sau pe Dumnezeu? De cine te temi mai mult: de oameni sau de Dumnezeu? Cui vrei să placi mai mult: oamenilor sau lui Dumnezeu? Alege: Tradiţia Omului sau Scriptura lui Dumnezeu?

 

---

[1] În acest mesaj, prin „tradiţie” facem referire nu doar la tradiţiile religioase ortodoxe ci şi la orice învăţaturi religioase, indiferent de cult dar care intră in contradicţie cu Sfânta Scriptură. Mesajul de faţă nu vorbeşte despre celelalte tradiţii ce ţin de cultura laică şi care nu au legătură cu domeniul spiritual-religios.

Nuditate si pornografie

De cativa ani de zile am inteles si sunt convins ca televizorul nu-mi poate aduce nici un beneficiu spiritual, de aceea, desi nu fug de el totusi nu-i acord atentie. Personal cred ca televizorul este instrumentul care aduce cele mai multe victime in imparatia intunericului si in mod sigur se afla printre principalii vinovati de starea apatica a bisericii de astazi prin infuzia de imoralitate cu care supraliciteaza creierul multor crestini inconstienti de spiritul malefic din spatele „icoanei vorbitoare.” 

Ma aflam la un prieten si, in timp ce in sufragerie se derula un anumit program de stiri, eu  vorbeam la telefon cu prietena mea dar mi-a ramas in minte (de obicei lucrurile rele persista) unul dintre titlurile ce constituiau subiect de stiri:”M-am saturat sa pozez goala!”

Se pare ca respectiva a ajuns la aceeasi concluzie la care au ajuns Adam si Eva. Amandoi erau goi si nu le era rusine, insa la un moment dat, dupa ce au pacatuit Biblia spune „au cunoscut ca erau goi.” Se pare ca acelasi lucru s-a intamplat si cu respectiva: a pozat goala (fizic) si nu-i era rusine insa ma tem ca declaratia ei spune ceva mai mult- a fost cuprinsa de un sentiment al unei alte goliciuni, dezgustul pe care-l provoaca pacatul nuditatii.

Inainte de caderea in pacat nuditatea se pare ca nu era nimic gresit si de aceea nu le era nici rusine. Se pare insa ca dupa caderea in pacat lucrurile stau cu totul diferit- nuditatea aduce rusine (sau cel putin asa ar fi normal) intrucat Adam si Eva s-au acoperit. Bunul simt te invata ca nuditatea este un lucru rusinos.

Cineva ar putea spune: „Cei rau in faptul ca unii pastreaza costumul lui Adam si Eva chiar daca traim in vremea de dupa caderea in pacat? Poate ca pe unii nu i-a schimbat cu nimic caderea. Unii vor sa se simta ca in Eden.” Vestea tragica este ca nici un om nu mai este inca in Eden si important este sa observam ca Insusi Dumnezeu este total impotriva nuditatii. Initial pe Adam si Eva bunul simt i-a invatat ca trebuie sa se acopere si de aceea au facut sorturi de frunze. Apoi, Dumnezeu arata clar pozitia Sa fata de aceasta tentativa de acoperire a nuditatii prin aceea ca El Insusi le face haine de piele. Deci a fi acoperit este atat o chestiune de bun simt dar in mod deosebit voia lui Dumnezeu. A practica sau a iubi, a gasi placere in nuditate este pe deoparte lipsa de bun simt si pe de alta parte o incalcare flagranta a vointei lui Dumnezeu. Wiersbe spune ca nuditatea este un semn al degradarii si al degenerarii fiintei umane.

Daca inainte de caderea in pacat goliciunea era poate un semn al inocentei, dupa caderea in pacat, nuditatea este un semn al degradarii, al degenerarii fiintei umane.

Ce trebuie sa gandesc atunci cand vad ca lumea se desfata in goliciune? Cum trebuie sa privesc practica aceasta? Ce atitudine trebuie sa am fata de pornografie si nuditate? Ce parere trebuie sa am despre cei ce-o practica sau iubesc aceste obiceiuri pagane? Lumea a involuat atat de mult. Starea de degradare atinge cote alarmante! Acesta este adevarul.

Doi din fiii lui Noe au priceput lucrul acesta atunci cand refuza sa vada goliciunea tatalui lor care se imbatase in timp ce Ham a fost blestemat pentru ca a vazut goliciunea tatalui sau. In Legea data de Dumnezeu prin Moise, Dumnezeu interzice nuditatea sau ca cineva sa vada goliciunea altcuiva.

Astazi goliciunea, nuditatea este la moda. Face senzatie in presa si televiziune. Mai rau este atunci cand nuditatea si goliciunea este „trecuta cu vederea” de copiii lui Dumnezeu. Daca alta data inchideam ochii cand la televizor aparea ceva indecent (chiar un sarut) cu timpul ne-am obisnuit cu ideea (desi sufletul nu). Am vazut in case de pocaiti chibrituri cu imagini pornografice si chiar in institutii crestine.

Trebuia sa dau cina la cineva dar cand am vazut pe dusumea ziare cu femei dezbracate a trebuit sa indraznesc sa atrag atentia si sa fie indepartate ziarele de acolo.

Fratilor trebuie sa luam atitudine si sa indepartam insemnele zeitei Afrodita din casele noastra, din casele prietenilor nostri si din locurile pe unde ajungem. Nu totdeauna ne va fi usor dar ne va fi tot mai greu daca tacem.

Astazi de exemplu am intrat din nou in biroul unei firme de piese auto. Este a patra sau a cincea oara cand intru. Am vazut pe perete un calendar mare pornografic. Prima data n-am indraznit sa atrag atentia nici unuia din cei 4-5 angajati de acolo dar stiam ca era de datoria mea sa le spun voia lui Dumnezeu. Cautam prilejul sa fie un angajat singur. Mi-era mai usor asa. Data trecuta am spus unui angajat de acolo si azi am spus si unei femei care lucra in birou. Dumnezeu mi-a dat puterea sa vorbesc in Numele Lui. De acum sangele lor va cadea asupra capului lor. Cineva trebuie sa le aduca aminte. Daca nu noi, atunci cine?! Trebuie cineva sa-i trezeazca din mitul „toti o fac… toti sunt la fel” trebuie sa inteleaga ca nu toti sunt la fel, sa intelega ca mai sunt oameni care urasc pacatul si ca Dumnezeu mai are un cuvant de spus. Nu trebuie sa le spunem ca nu e bine ci sa le spunem ca DUMNEZEU ZICE  ca nu e bine ci este PACAT.

Oamenii care mai au macar bunul simt isi acopera goliciunea (fizica) cu haine, se imbraca. Cei care pe deasupra mai au si teama (respect) pentru Dumnezeu se lasa imbracati in haina neprihanirii, prin jertfa Domnului Isus.

Dumnezeu sa ne tina in harul Sau caci doar asa putem iubi ce iubeste El si putem uri ca uraste El. Doamne ai mila de fiecare din noi ca sa nu ne mai lasam prinsi in capcana mortala si dulce a pornografiei. Mareste-ne Doamne credinta sa putem vedea frumusetea si maretia Domnului Isus si a Imparatiei Lui.

Controversata inchinare prin lauda

[Daca nu ai timp sa citesti tot, mergi la aplicatiile practice la sfarsitul mesajului!]

Marti 18 noiembrie la intalnirea de tineret am discutat despre „Cine sunt si ce trebuie sa fac eu in actul inchinarii.” Este un subiect delicat avand in vedere noile tendinte in acest domeniu precum si presupusa lupta intre generatii. Este o lupta intre generatii sau este o chestiune, o lupta de mentalitati chiar as putea spune de credinte.

Daca vorbim despre inchinare si pentru ca trebuie neaparat sa luam Cuvantul Scripturii ca reper pentru a nu ne ratacii pe campiile intinse ale „opiniei publice” si a parerilor personale neavizate m-am gandit ca nu este altul mai potrivit sa ne vorbeasca despre acest subiect asa cum il stim pe David.

David, omul dupa inima lui Dumnezeu care evident a revolutionat actul inchinarii, a dat o noua directie in ce priveste apropierea de Dumnezeu prin lauda, cantare si instrumente muzicale.

Importanta inchinarii nu trebuie dovedita intrucat ea este practicata zilnic de fiecare om. Omul prin natura sa este un inchinator.Noi vorbim insa despre inchinarea inaintea lui Dumnezeu. Inchinarea este un mod de viata insa noi vom discuta aici doar despre inchinarea prin lauda in cadrul comunitatii de credinciosi.

Ioan 4.23-24 Dar vine ceasul si acum a si venit cand inchinatorii adevarati se vor inchina Tatalui in duh si in adevar fiindca astfel de inchinatori doreste si Tatal. Dumnezeu este duh si cine se inchina Lui trebuie sa I se inchine in duh si in adevar.

-daca Dumnezeu doreste inchinatori adevarati atunci inseamna ca exista si inchinatori falsi. De fapt, ca orice lucru de valoare si inchinare se falsifica.

-Dumnezeu doreste inchinatori adevarati.

 

Pentru indrumarea noastra in acest subiect ma voi folosi de un text adesea invocat pentru cei ce prefera o inchinare cu dans. Textul prezinta doua momente de inchinare in care protagonistul uman principal este David. Acelasi om, omul dupa inima lui Dumnezeu si cu toate acestea prima data da gres si asta cu pretul vietii lui Uza.

2Sam.6 1 David a strîns iarăş pe toţi aleşii lui Israel, în număr de treizeci de mii de oameni. 2 Şi David, cu tot poporul care era cu el, a pornit dela Baale-Iuda, ca să suie de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului oştirilor, care stă între Heruvimi deasupra chivotului. 3 Au pus chivotul lui Dumnezeu într’un car nou, şi l-au ridicat din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza şi Ahio, fiul lui Abinadab, cîrmuiau carul cel nou. 4 L-au luat dar din casa lui Abinadab de pe deal; Uza mergea alături de chivotul lui Dumnezeu, şi Ahio mergea înaintea chivotului. 5 David şi toată casa lui Israel cîntau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente de lemn de chiparos, cu arfe, cu lăute, cu timpane, cu fluere şi cu ţimbale. 6 Cînd au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mîna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat, pentrucă erau să-l răstoarne boii. 7 Domnul S’a aprins de mînie împotriva lui Uza, şi Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru păcatul lui, şi a murit acolo lîngă chivotul lui Dumnezeu. 8 David s’a întristat că Dumnezeu lovise pe Uza cu o astfel de pedeapsă, rupîndu-l pe loc. Şi locul acesta a fost numit pînă în ziua de azi Pereţ-Uza (Ruperea lui Uza). 9 David s’a temut de Domnul în ziua aceea, şi a zis: ,,Cum să intre chivotul Domnului la mine?” 10 N’a vrut să aducă chivotul Domnului la el în cetatea lui David, şi l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat. 11 Chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat, şi Domnul a binecuvîntat pe Obed-Edom şi toată casa lui.

12 Au venit şi au spus împăratului David: ,,Domnul a binecuvîntat casa lui Obed-Edom şi tot ce avea, din pricina chivotului lui Dumnezeu.” Atunci David a pornit, şi a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David, în mijlocul veseliei. 13 Cînd ceice duceau chivotul Domnului au făcut şase paşi, au jertfit un bou şi un viţel gras. 14 David juca din răsputeri înaintea Domnului, şi era încins cu efodul de in subţire. 15 Astfel au suit David şi toată casa lui Israel chivotul Domnului, în strigăte de bucurie şi în sunet de trîmbiţe. 16 Pe cînd chivotul Domnului intra în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră; şi, văzînd pe împăratul David sărind şi jucînd înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei. 17 După ce au adus chivotul Domnului, l-au pus la locul lui în mijlocul cortului pe care-l ridicase David pentru chivot; şi David a adus… înaintea Domnului arderi de tot şi jertfe de mulţămire. 18 Cînd a isprăvit David de adus arderile de tot şi jertfele de mulţămire, a binecuvîntat poporul în Numele Domnului oştirilor. 19 Apoi a împărţit la tot poporul, la toată mulţimea lui Israel, bărbaţi şi femei, fiecăruia cîte o pîne, o bucată de carne şi o turtă de stafide. Şi tot poporul a plecat, fiecare la casa lui.

20 David s’a întors să-şi binecuvinteze casa. Mical, fata lui Saul, i-a ieşit înainte, şi a zis: ,,Cu cîtă cinste s’a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se înaintea slujnicelor supuşilor lui, cum s’ar descoperi un om… de nimic!” 21 David a răspuns Micalei: ,,’naintea Domnului, care m’a ales mai pe sus de tatăl tău şi de toată casa lui, ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Domnului am jucat. 22 Vreau să mă arăt şi mai de nimic de cît de data asta, şi să mă înjosesc în ochii mei; totuş voi fi în cinste la slujnicele de cari vorbeşti.” 23 Şi Mical, fata lui Saul, n’a avut copii pînă în ziua morţii ei.

 

Observ ca in ambele cazuri David initiaza inchinarea. Prima data greseste. Totusi prin credinta, nu da inapoi ci se corecteaza si in fianal aduce Domnului o inchinare placuta.

Inteleg de aici ca si un om dupa inima lui Dumnezeu poate gresi in inchinare. Chiar noi nu putem spune ca suntem perfecti si cu siguranta trebuie fiecare sa ne cercetam si sa veghem ca sa aducem Domnului inchinarea placuta. Si daca stim ca am gresit asta nu trebuie sa ne descurajeze. Trebuie doar sa ne corectam.

Cine sunt participantii la inchinare?

Privind in text il vedem pe David si multimea. Sunt ei suficienti pentru a putea spune ca acolo a fost inchinare? Nicidecum! Spun lucrul asta pentru ca adesea, de exemplu fiind la adunare, noi si biserica chiar daca impreuna cantam se intampla sa nu constientizam prezenta lui Dumnezeu. Cum putem spune ca ne inchinam lui Dumnezeu daca nu suntem constienti de prezenta Lui?!

Ti s-a intamplat vreodata sa te rogi doar ca sa te auda cei din jur cand de fapt tu trebuia sa te adresezi doar lui Dumnezeu? Mie mi s-a intamplat si am mai auzit si pe altii care atunci cand aveau ceva cu cineva se rugau in asa fel incat stia toata biserica problema si dialogul pe care respectivul „inchinator” il avusese cu fratele xyz.

Deci, participantii sunt: Dumnezeu, David, multimea si Mical. Pe Mical o s-o consideram reprezentanta criticilor inchinarii. Sa vedem acum cine ar trebui sa fim noi in inchinare? Nu vrem sa fim criticii inchinarii, nici spectatori pasivi in multime, locul lui Dumnezeu ramane ocupat asa ca singura varianta este ca noi sa fim astazi ce a fost David atunci- simplu: Inchinator adevarat.

 Inchinare cu victime.

1. Inchinare ce starneste mania lui Dumnezeu. Ce observ este ca in primul caz pe care-l vom numi Uza (1-11) inchinarea s-a soldat cu victime. Uza moare si nu oricum. Dumnezeu intervine aprins de manie printr-o moarte tragica asupra lui Uza care de altfel avea intentii bune, de a sprijini Chivotul Domnului sa nu cada.

Stie cineva care a fost greseala?

1Cronici 15.12-16 …voi sunteti capiide familie ai Levitilor, sfintiti-va voi si fratii vostri si suiti chivotul Domnului Dumnezeului lui Israel la locul pe care i L-am pregatit. Pentru ca n-ati fost intaiasi data, de aceea ne-a lovit Domnul Dumnezeul nostru pentru ca nu L-am cautat dupa Lege… (greseala a fost ca au purtat Chivotul Domnului intr-un car nou si nu pe umeri, asa cum prevedea Legea data prin Moise.)

2. Inchinare ce starneste invidia oamenilor. Acesta este al doilea caz: David aduce o inchinare placuta asa cum ne arata Scriptura. Totusi apar ctiticii si uimitior… chiar cei din casa ta! Dumnezeu se manie si in acest caz si criticul inchinarii autentice, Mical este pedepsita de Dumnezeu sa nu aiba harul de a da nastere vreunui copil toata viata ei.

Atentie deci: daca lipsesc criticii inchinarii tale (caz.1) nu inseamna neaparat ca inchinarea ta este buna dar si daca inchinarea ta este criticata, poate de cei din mai apropiati, chiar din casa ta (caz.2) asta nu inseamna neaparat ca inchinarea ta n-a fost placuta Domnului.

Putem stii daca inchinarea noastra este sau nu placuta Domnului?

De exemplu, noi de unde stim care a fost placuta si care nu? Stim pentru ca vedem raspunsul Scritpruii si in mod special din marturia lui David. Intrebarea este insa: ar fi stiut David ca prima data a gresit daca Dumnezeu nu omora pe Uza? Prea putin probabil.

Faptul ca Dumnezeu a pedepsit atunci pe Uza a fost un fapt unic in felul lui. Astazi Dumnezeu nu mai raspunde in felul acesta ca sa stim cand inchinarea este gresita. Cum putem noi atunci sa stim daca am adus sau nu o inchinare placuta? Am putea raspunde: “Duhul Sfant din noi…” dar pentru ca exista mult fals in spatele unui limbaj teologic perfect mimat vom cauta sa analizam mai atent actul inchinarii lui David pentru a gasi acele principii universal valabile, transferabile in contemporan. 

Caracteristicile inchinarii autentice

Atmosfera inchinarii

1. Veselie-bucurie.  Cititi 6.5,12b,15: multitudinea de instrumente, strigatele de bucurie si veselia constituiau atmosfera inchinarii, cadrul in care David se inchina Domnului.

2. Pasiunea inchinatorului. 6.14 David juca din rasputeri inaintea Domnului…

Dumnezeu chiar pedepseste pe Israel pentru ca „…n-ai slujit Domnului cu bucurie si cu draga inima.”(Deut.28.47) si sa nu uitam ca cea mai mare porunca este „sa iubesti pe Domnul Dumnezeu cu toata inima cu tot sufletul si cu tot cugetul”(Mat.22.37) cu toata puterea, cu toata mintea.

Controlul inchinarii

3. Dupa Cuvantul Domnului. 6.13 ne arata ca greseala de prima data a fost corectata conform cerintelor lui Dumnezeu.

Vrem nu vrem trebuie sa recunoastem ca inchinarea trebuie incadrata intr-un fagas delimitat de invatatura Scripturilor. Cu siguranta ca sunt anumite lucruri in inchinare care depind de preferinta personala insa si anumite lucruri care, fiind pretinse de Dumnezeu ele trebuie respectate.

Inima inchinarii

Este chiar o cantare care spune „Ma-ntorc la inima inchinarii.” Nu stiu exact daca autorul se gandea la ceea ce vreau sa spun dar a avut mare dreptate, aceasta este nevoia noastra.

In ultima parte a pasajului, cand David se intoarce acasa sa-si binecuvinteze familia iata ca este intampinat de criticul inchinarii. Are acolo loc un dialog aprins intre sot si sotie, intre inchinator si criticul lui in acest caz, dialog ce ne permite noua sa cunoastem mai mult din radacinile, inima inchinarii lui David:

4. Inaintea Domnului vs Opinia publica. Mical ii spune lui David despre ce-ar putea crede „slujnicele” insa David a raspuns Micalei:”Inaintea Domnului …inaintea Domnului am jucat.”(20-21)

In contextul tragediei din Valea Jiului unde au murit mai mult de 10 mineri in subteran, o ziarista era profund indignata de conditiile austere in care muncesc minerii si spunea ea „cum de n-au ajuns toate astea la cunostinta opiniei publice.” Ma gandeam atunci: da’ cine e dom’le opinia asta publica? Ce fantoma este? O putem identifica? Trebuie sa ne temem de ea dar nu stim unde este, cine este?

Trist este ca si in inchinare, atunci cand vorbim chiar de inima inchinarii trebuie sa ne aducem aminte ca poate exista si inchinare „de ochii lumii” sau „de dragul opiniei publice.”

5. Recunostinta vs obicei, datorie si afirmare. David a raspuns Micalei: Inaintea Domnului care m-a ales mai presus de tatal tau  si de toata casa lui ca sa ma puna capetenie peste Israel…”(6.21)

Nu exista inchinare autentica fara recunostinta. David nu a uitat ce a facut Domnul pentru el, cum dintr-un cioban uitat la stana a ajuns capetenia poporului Israel. Ale cui erau meritele? Doar ale Domnului.

Adevarata inchinare izbucneste dintr-o inima plina de recunostinta. David a putut spune exact ce se afla in spatele acelui „joc” in spatele inchianrii lui ciudate. Cand David se inchina o facea din profunda recunostinta.

6. Smerenia vs mandria. „Vreau sa ma arat si mai de nimic decat de data asta si sa ma injosesc in ochii mei…”(22)

La inima inchinarii autentice sta si smerenia, smerenia in ochii si in opinia nu a publicului ci a inchinatorului.

Daca ai la dispozitie o tabla sau o foaie aseaza-le pe toate acestea in fata ochilor si hai sa analizam impreuna:

 

INCHINARE AUTENTICA
Atmosfera	Controlul	Inima
Bucuria-veselia	Cuvantul Scripturii	Inaintea Domnului
		Recunostinta
Pasiunea		Smerenia
3. La biserica (ce se vede)	2. Credinta	1.Relatia personala cu Domnul

 

INCHINARE FALSA
Atmosfera	Controlul	Inima
Bucuria-veselia	Sa ma simt bine	Opinia publica
		Obicei, datorie, afirmare
Pasiunea		Mandria
3. La biserica (ce se vede)	2. Ignoranta si necredinta	1. Fara relatie cu Dumnezeu

Aceste doua tabele prezinta doua moduri de inchinare: autentic si cel fals. In prima coloana (Atmosfera) am scris ceea ce se vede, ceea ce este perceptibil cu simturile de catre orice participant la inchinare: Veselia si Pasiunea. Interesant insa de observat ca in ambele cazuri atmosfera ramane neschimbata. Inteleg de aici ca Atmosfera de inchinare poate fi contrafacuta. Inteleg deci ca nu ori de cate ori atmosfera este de bucurie si chiar atunci cand pasiunea interpretului este evidenta, toate astea nu garanteaza o inchinare autentica.

In a doua coloana (Controlul inchinarii), vedem ca in cazul inchinarii autentice, inchinatorul isi controleaza inchinarea dupa Cuvant. Nu se poate oricum in timp ce inchinatorul fals, si el intr-o atmosfera de bucurie  nu are nici o limita, orice este permis. Pentru el Cuvantul lui Dumnezeu nu are nimic de spus. De fapt, ceea ce imi place si ceea ce ma face sa ma simt bine este linia calauzitoare in inchinarea falsa.

In coloana trei (Inima) am scris lucrurile fundamentale care stau la baza inchinarii. De fapt aici este radacina, inima inchinarii. De aici porneste inchinarea, de acolo de unde nu vede decat Dumnezeu. In cazul inchinarii false am scris cu albastru pentru a arata ca aici incep schimbarile si ca atmosfera aceea plina de bucurie dupa care alearga multi tineri astazi o poate face si un om care nu se inchina inaintea lui Dumnezeu ci in fata opiniei publice (adica il intereseaza prestigiul, publicitatea si venitul din toate astea). Aceeasi atmosfera de bucurie si veselie o poate face si un om care nu este motivat de recunostinta fata de Domnul ci doar din obicei, datorie sau dorinta de afirmare. Da, si acestia pot distra oamenii. Si mai mult, chiar si mandria, nu smerenia poate sta la inima unei inchinari care evident ca este gresita inaintea Domnului.

Aplicatii practice:

-Sa importam bucurie sau sa avem productie autohtona?

Ne plangem ca nu este bucurie si veselie in biserici. Ce trebuie sa facem? Sa importam bucuria? Avem nevoie de mai multe glume in predici si de show man in biserica? Nu! Atmosfera dupa care alergam si ne-o dorim atat de mult in biserica isi are radacinile in coloana a treia, Inima inchinarii. Inima inchinarii este bolnava si de aceea nu este viata. Inima care s-a ingreunat cu „”mancare si bautura” cum spunea Domnul Isus si cu ingrijorarile vietii acesteia. Cum mai poate un om ingrijorat sa se mai gandeasca cu totul la lucrurile de sus cand el este prins de cele de pe pamant? Trebuie sa-i invatam sa se desprinda de la Pamant ca sa poata sta „Inaintea Domnului.” Trebuie sa le aducem aminte Evanghelia ca sa poata fi patrunsi de recunostinta profunda. Trebuie sa le aratam cine este Dumnezeu si care sunt lucrarile Lui ca sa nu uitam de smerenie.

-“Conteaza cum ma inchin atata timp cat Il iubesc pe Domnul?”

Daca Il Iubesti pe Domnul trebuie sa te intereseze ce Ii place Lui, nu? Chiar Domnul Isus a spus:”Daca Ma iubiti vezi pazi poruncile Mele!” (Ioan 14) Daca nu ma interesez cum place Domnului de fapt caut sa-mi plac mie insumi sub pretextul ca iubirii de Dumnezeu.

-„S-au pocait Proconsul?”

M-am uitat la statistica blogului meu si am vazut ca de luni de zile multi tineri inca  isi mai pun intrebarea „s-au pocait Proconsul?” Cuvintele folosit pentru motorul de cautare  prin care au ajuns la blog arata lucrul acesta. Da, multi se mira. Tinerii sunt confuzi pentru ca nu mai stim ce inseamna inchinare. Da, si Proconsul are o atmosfera buna (bucurie si pasiune). Daca ei au insa si Controlul (adica daca tin cont de Biblie in ceea ce fac) si Inima inchinarii (adica sa cante inaintea Domnului si nu tin cont de opinia publica, daca o fac din recunostinta pentru Dumnezeu, ceea ce presupune sa cunoasca iertarea in Jertfa Domnului si nu din datorie sau dorinta de afirmare, daca ei canta injosindu-se pe ei si inaltandu-L pe Dumnezeu) atunci ei aduc o inchinare placuta Domnului.

– „Sa cantam mai vioi!” spun unii.

Vom reusi oare sa aducem bucuria marind ritmul? Nu ca ritmul ar fi rau insa daca inima (sufletul) nu este pregatit sa duca mai mult ai toate sansele sa lesini iar in cel mai fericit caz sa aduci o inchinare falsa, ca aceea la care facea referire Dumnezeu cand spune „poporul acesta ma cinsteste cu gura si cu buzele dar cu inima este departe de mine.” Avem deci nevoie de un alt gen de muzica care sa inveseleasca atmosfera? Nu neaparat insa in mod sigur avem nevoie de o inima noua.

-„Cum sa ne inchinam: mai galagios sau mai sobru, mai temperat?”

Problema cred ca este pusa gresit. Pragmatismul nostru ne omoara. Cum trebuie sa fie atmosfera inchiarii, cum trebuie sa ne manifestam nu mai este o problema atata timp cat avem inima inchinarii (inaintea Domnului, recunostinta si smerenia) si cautam pe Domnul „dupa Lege.”

Ce ar face David de ar veni acum in Romania? Cum ne-ar invata sa ne inchinam: dansand sau ar cauta sa formeze o inima de inchinator?

–Inchinare ce imparte biserica.

Am auzit ca in SUA au inceput deja biserici sa aibă dimineata inchinare pentru adulti si cei mai invarsta iar seara pentru tineret. Astfel batranii vin dimineata la biserica pentru ca seara nu le place si tinerii seara ca dimineata se plictisesc. Iata solutia gasita de unii pastori si comitetele unor biserici.

Personal cred ca lucrul acesta este o aberatie si o anormalitate in trupul Bisericii lui Hristos. Inchinarea dezbina? Inchinarea separa? Acesta sa fie rolul inchinarii? Mi-aduc aminte ca fr. Marius Cruceru ne spunea la curs ca noi, studentii care eram acolo nu formam o biserica separat de adulti si ceilalti. Ma gandesc, batranii de dimineata puteau fi considerati biserica fara tineri sau tinerii adunati seara erau biserica?  Ce urmeaza? Concluzia logica este ca ajungem sa pretindem ca ne inchinam Domnului si asta se intampla mai mult la concerte si spectacole- in afara bisericii. Uitati-va ca ajung tinerii sa creada ca inchinare este de fapt atunci cand merg in tabere, conferinte de tineret, spectacole crestine. Rar insa auzim tineri care se inchina in biserica alaturi de copii si adulti.

Este o problema aici, de fapt este o inchinare falsa care satisface doar firea pamanteasca si are alte radacini, nu acea inima a inchinarii ce se varsa inaintea Domnului din recunostinta si cu smerenie ci opusul.

David a avut o inchinare la care a putut participa si s-au simtit bine tot poporul cu exceptia criticului Mical. Astazi inchinarea ajunge sa ne separeu? Ce vom face insa in cer? Vom putea sa ne inchinam impreuna?

Concluzia

Problema crestinismului acolo unde este una in ce priveste inchinarea, este o problema de inima nu de atmosfera, de interior nu de exterior, de fond nu de forma. Vrei sa fii un inchinator? Trebuie sa ai o inima de inchinator. Daca David a fost un inchinator adevarat este pentru ca intai de toate David a avut o inima pentru Dumnezeu. Cu astfel de inchinatori inchinarea in bisericile noastre se va lasa cu victime. Ce fel de victime? Cei necredinciosi se pocaiesc! In multimea care participa la inchinare sunt si necredinciosi. In timpul inchinarii autentice „tainele inimilor lor sunt descoperite asa ca vor cadea cu fata la pamant, se vor inchina lui Dumnezeu si vor marturisi ca in adevar, Dumnezeu este in mijlocul vostru.”(1Cor.14.25) intrucat prin inchinare noi astazi nu aducem Chivotul Domnului ci pe Insusi Dumnezeu in viata noastra, a bisericii si a celor nepocaiti.

Comunicarea cu cei morti

S-a petrecut in urma cu mai bine de zece ani cand chiar pe strada noastra. Sorin era un impatimit pescar, vecin de-al nostru si apropiat prieten. Eram aproapiati ca varsta. Jucam fotbal impreuna si fratii mei mergeau adesea cu el la pescuit.

Venise inca odata sa invite pe fratele meu sa-l insoteasca la pescuit. Fratele meu era insa ocupat cu masinile prin curte asa ca a trebuit sa refuze. Sorin a plecat singur… pleca pentru ultima data.

Dupa mai multe zile de asteptare tatal lui framantat de gandul disparitiei lui Sorin a plecat in cautarea lui. L-au gasit dupa trei zile plutind intre plauri. A urmat o inmormantare sfasietoare atat pentru parintii lui cat si pentru toti ceilalti care l-am cunoscut.

Povestea nu se termina aici. Mama lui, o „credinciosa” practicanta in cultul lor avea si alte preocupari, cred eu mai putin ortodoxe- umbla cu farmece si alte de-astea. Eram mic atunci si am auzit cum ca s-ar fi dus undeva in munti unde prin intermediul unui medium care in toiul verii se acoperea cu multe paturi putea in felul acesta sa intre in contact cu Sorin cel mort pentru a afla cine l-a omorat. A primit atunci si un raspuns: Filiala! (Adica cei care intr-un fel administrau balta.)

Personal cred ca femeia asta a primit mai mult decat a cautat, mai mult rau si blestem asupra casei sale. Pentru mine persoana asta a fost de-atunci o persoana invaluita intr-o aura de mister malefic. Hainele negre de doliu au fost de-atunci portul permanent insa personal cred ca „negrul” avea sa capete cu timpul si alta conotatie decat suferinta si anume „intunericul spiritual.” Doar dupa cativa ani si cel de-al doilea copil al ei avea sa moara intr-un accident stupid inainte de 35 de ani. De curand si sotul ei a urmat drumul locuintei mortilor. Acum ea este singura. Daca vii la noi pe strada o poti vedea si tu singura, imbracata in negru ca de obicei. Sta pe o piatra la poarta. 

Exista comunicare cu cei morti? A aflat femeia asta ceva din taramul celor adormiti? Ce este cu adevarat o comunicare cu cei morti si care este pretul pe care trebuie sa-l platim pentru o scurta convorbire cu taramul mortilor? In religiile pagane este foarte obisnuita incercarea de a intretine legatura cu cei disparuti pentru a obtine din partea lor anumite descoperiri, ajutor, sfaturi sau mangaieri.

Biblia afirma ca practica comunicarii cu cei morti dateaza din vremuri stravechi.

Lev.19.31 Sa nu va duceti la cei ce cheama duhurile mortilor, nici la vrajitori. Sa nu-i intrebati ca sa nu va spurcati cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

Biblia afirma ca Dumnezeu condamna o astfel de practica si interzice categoric orice implicare a credinciosilor in astfel de ritualuri.

Lev.20.6 Daca cineva se duce la cei ce cheama mortii si la ghicitori ca sa curveasca dupa ei, Imi voi intoarce Fata impotriva omului aceluia si-l voi nimici din mijlocul poporului lui.

Haideti sa privim impreuna la o situatie unica de acest gen in intreaga Scriptura. Este vorba despre relatarea modului in care primul imparat al lui Israel, Saul doreste reuseste sa comunice cu Samuel, cel din urma judecator al lui Israel. Citeste cu atentie:

1Sam.28.3 Samuel murise. -Tot Israelul îl plînsese, şi-l îngropaseră la Rama în cetatea lui. Saul îndepărtase din ţară pe cei ce chemau morţii şi pe cei ce ghiceau. 4 Filistenii s’au strîns, şi au venit de au tăbărît la Sunem: Saul a strîns pe tot Israelul şi au tăbărît la Ghilboa.  5 La vederea taberii Filistenilor, Saul a fost cuprins de frică, şi un tremur puternic i-a apucat inima.

 6 Saul a întrebat pe Domnul şi Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim…, nici prin prooroci.

 7 Atunci Saul a zis slujitorilor lui: ,,Căutaţi-mi o femeie care să cheme morţii, ca să mă duc s’o întreb.” Slujitorii lui i-au zis: ,,Iată că în En-Dor este o femeie care cheamă morţii.” 8 Atunci Saul s’a schimbat, a luat alte haine, şi a plecat cu doi oameni. Au ajuns la femeia aceea noaptea. Saul i-a zis: ,,Spune-mi viitorul chemînd un mort, şi scoală-mi pe cine-ţi voi spune.” 9 Femeia i-a răspuns: ,,Ştii ce a făcut Saul, cum a nimicit din ţară pe ceice cheamă morţii şi pe ceice ghicesc viitorul: pentruce dar întinzi o cursă vieţii mele, ca să mă omori?” 10 Saul i-a jurat pe Domnul, şi a zis: ,,Viu este Domnul, că nu ţi se va întîmpla niciun rău pentru aceasta.”11 Femeia a zis: ,,Pe cine vrei să-ţi scol?” Şi el a răspuns: ,,Scoală-mi pe Samuel.” 12 Cînd a văzut femeia pe Samuel, a scos un ţipăt mare, şi a zis lui Saul: ,,Pentruce m’ai înşelat? Tu eşti Saul!” 13 ‘mpăratul i-a zis: ,,Nu te teme de nimic; dar ce vezi?” Femeia a zis lui Saul: ,,Văd o fiinţă dumnezeiască sculîndu-se din pămînt.” 14 El i-a zis: ,,Cum e la chip?” Şi ea a răspuns: ,,Este un bătrîn care se scoală, şi este învelit cu o mantie.” Saul a înţeles că era Samuel, şi s’a plecat cu faţa la pămînt, şi s’a închinat.

15 Samuel a zis lui Saul: ,,Pentruce m’ai turburat, chemîndu-mă?” Saul a răspuns: ,,Sînt într’o mare strîmtoare: Filistenii îmi fac război, şi Dumnezeu S’a depărtat dela mine; nu mi-a… răspuns nici prin prooroci, nici prin vise. Şi te-am chemat să-mi arăţi ce să fac.” 16 Samuel a zis: ,,Pentruce mă întrebi pe mine cînd Domnul S’a depărtat de tine şi S’a făcut vrăjmaşul tău? 17 Domnul îţi face aşa cum îţi vestisem din partea Lui; Domnul a rupt împărăţia din mînile tale, şi a dat-o altuia, lui David. 18 N’ai ascultat de glasul Domnului, şi n’ai făcut pe Amalec să simtă aprinderea mîniei Lui: de aceea îţi face Domnul aşa astăzi. 19 Şi chiar Domnul va da pe Israel împreună cu tine în mînile Filistenilor. Mîne, tu şi fiii tăi, veţi fi împreună cu mine şi Domnul va da tabăra lui Israel în mînile Filistenilor.”

 20 ‘ndată Saul a căzut la pămînt cît era de lung, şi cuvintele lui Samuel l-au umplut de groază; nu mai avea nici o putere, căci nu mîncase toată ziua şi toată noaptea.

 21 Femeia a venit la Saul, şi, văzîndu-l foarte înspăimîntat, i-a zis: ,,Iată că roaba ta ţi-a ascultat glasul; mi-am pus viaţa în primejdie, ascultînd de cuvintele pe care mi le-ai spus.  22 Ascultă acum, şi tu, glasul roabei tale, şi lăsă-mă să-ţi dau o bucată de pîne, ca să mănînci şi să prinzi putere ca să porneşti la drum.” 23 Dar el n’a vrut, şi a zis: ,,Nu mănînc nimic!” Slujitorii lui şi femeia au stăruit de el pînă i-a ascultat. S’a sculat dela pămînt, şi a şezut pe pat.

 24 Femeia avea la ea un viţel gras, pe care l-a tăiat în grabă; a luat făină, a frămîntat-o, şi a copt azimi. 25 Le-a pus înaintea lui Saul şi înaintea slujitorilor lui, şi au mîncat. Apoi s’au sculat şi au plecat chiar în noaptea aceea.

Rene Pache face asupra textului cateva observatii care cred ca ne pot ajuta sa intelegem mai bine fenomenul spiritismului de astazi.

Atentie! Consider ca este important sa analizam corect acest text biblic intrucat unii spiritisti il prezinta drept baza biblica pentru practica lor oculta.

1. A fost sau nu Samuel trezit din morti? A fost el sau altceva? Se pare ca da, Samuel a fost. Saul il recunoaste, vrajitoare de asemenea iar dialogul fara indoiala ca inlatura orice umbra de indoiala asupra identitatii sale.

Important de observat- „Femeia isi paraseste imediat rolul sau obisnuit de medium in timp ce Saul vorbeste direct cu Samuel.” Acesta este o observatie fundamentala ce face de fapt diferenta intre acest caz unic si modul in care astazi spiritistii pretind ca pot facilita celor vii o convorbire cu cei morti… doar prin intermediul lor. In cazul nostru nu a fost nici un intermediar si comunicarea a fost directa.

2. Atat Saul cat si femeia au fost convinsi ca fapta lor constituia un act de neascultare fata de Dumnezeu. La fel ar trebui sa fie si astazi.

3. Saul se intoarce spre morti deoarece se stie parasit de Dumnezeu.

1Sam.28.6 Saul a întrebat pe Domnul şi Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim…, nici prin prooroci.

Observatia aceasta are multe de spus cu privire la statutul celor ce apeleasa la spiritism inaintea lui Dumnezeu- clar, toti cei ce cauta comunicarea cu cei morti sunt persoane care desi vii totusi sunt morti fata de Dumnezeu. Dumnezeu refuza sa le vorbeasca. Motivul pentru care unii practica comunicarea cu cei morti este tocmai pentru ca Domnul i-a lepadat.

Noi insa nu suntem dintre aceia parasiti de Dumnezeu de aceea asa zisa comunicare cu cei morti este complet si absolut straina de practica crestina. 

4. Samuel refuza sa-i spuna altceva decat un mesaj de mustrare. De fapt chiar lipsa comunicarii din partea lui Dumnezeu reprezenta un mesaj de mustrare din partea Domnului.

Deci, daca Dumnezeu nu-ti mai vorbeste in nici un fel nu te astepta ca morti sa-ti poata da un mesaj pozitiv

O a doua deosebire radicala intre situatia noastra si practica spiritismului este ca in timp ce Samuel ofera un raspuns negativ, astazi asa zisii morti aduc in general un mesaj oarecum pozitiv si niciodata nu se face referire la nevoia de pocainta sau alte adevaruri pe care Biblia le spune despre chinul iadului si nevoia de intoarcere la Dumnezeu.

5. Samuel refuza sa spuna alt mesaj decat cel comunicat in timpul vietii. Totusi adauga ceva: 28.19 „Maine, tu şi fiii tăi, veţi fi împreună cu mine..”

Moartea sa si a fiilor lui se pare ca este lucrul nou, mesajul adaugat de Samuel si asta tocmai pentru faptul ca a apelat la vrajitori. Cu siguranta ca Dumnezeu avea sa dea tabara israelita in mainile filistenilor insa probabil ca Saul ar fi ramas in viata.

1Cr.10.13-14  Saul a murit pentru ca s-a facut vinovat de faradelege fata de Domnul al carui cuvant nu l-a pazit si pentru ca a intrebat si cerut sfatul celor ce cheama mortii. N-a intrebat pe Domnul. De aceea Domnul l-a omoarat si imparatia a dat-o lui David, fiul lui Isai.

6. Odihna lui Samuel a fost tulburata. Asa cum am spus in mesajul anterior, locuinta mortilor, cel putin pentru cei sfinti este (era) un loc al odihnei.

Unii intreaba: ne vad mortii pe noi cei vii? Exista chiar o practica in care familia indoliata pune lumanari pe marginea rontului sau a drumului pentru ca sufletul celui mort sa poata cunoaste drumul spre casa.

Personal cred ca totul este o minciuna. Duhurile mortilor nu pot invada lumea celor vii. Dumnezeu a hotarat o locuinta pentru ei. Odihna lor ar fi tulburata mult mai mult daca ar trebui sa ia contact cu toata necredinta lumii vii fata de Evanghelia Domnului. Si daca mortii ar fi putut comunica cu cei vii de ce bogatul il roaga pe Avraam sa trimita pe Lazar in casa tatalui sau… si se referea deci nu la o comunicare cu vii ci la invierea lui Lazar. Doar invierea este singura sansa ca cel mort sa poata comunica cu cei vii sau o intervenitie speciala ca in cazul lui Samuel. In nici un caz nu poate fi vorba de o mediere omeneasca.

Cum se explica atunci faptul ca cei ce pretind comunicare cu cei morti totusi spun si lucruri adevarate? Erwin Lutzer spune ca acolo este vorba de o implicare a duhurilor necurate. Acestea pot cunoaste suficiente lucruri din viata in trup a celui mort astfel incat sa ne dea impresia ca este cel mort este la celalat „capat al firului.” Mai mult de atat duhurile pot imprumuta personalitatea mortului si chiar accentul si limba vorbita de acesta. (Prima ta clipa dupa moarte, ed. Casa Cartii, Oradea 2006, pg.18) Aceasta abilitate a duhurilor de a mima personalitatea celui plecat ne ajuta sa intelegem si notiunea de casa bantuita. Iata inca o marturie a lui Lutzer:

„In timp ce stateam la un hotel din Calgary, am citit intr-un ziar o istorisire cum ca cel putin doua stafii bantuiau frumoasa cladire. Unul dintre angajati mi-a aratat o scara de marmura unde locuia una dintre stafii. Acelasi lucru il marturiseau si ceilalti angajati. O proaspata mireasa cazuse pe acele scari cu cativa ani in urma si s-a lovit la cap, ceea ce i-a provocat moartea. Ni s-a spus ca duhul ei locuieste acolo si aparea cu o oarecare regularitate.

Cum explicam un astfel de fenomen? Cand o persoana in care a locuit un duh rau moare, acel demon isi cauta un alt loc. Adesea astfel de duhuri aleg sa ramana acolo unde s-a petrecut decesul (acest fenomen pare sa fie adevarat in cazul mortii violente cum sunt crimele sau suicidul). Duhurile imprumuta numele si insusirile celor morti si vor aparea ocazional prin astfel de siretlicuri. Aceste entitati sunt duhuri rele care de cele mai multe ori pozeaza in „stafii prietenoase.”

Concluzia: Doar mortii pot comunica cu cei morti. Tu invata sa comunici cu Cel Ce este Viu in vecii vecilor, cu Dumnezeu! Cat despre duhurile rele, vei fi in siguranta doar in Hristos. De apa sfintita si tamaine nu se sperie nici un drac. Daca vrei sa fii in siguranta treci de partea celui Tare.

Fiti binecuvantati toti cei ce iubiti pe Domnul!

Cei morti si locuinta lor

Am fost surprins cand la intalnirea de tineret unii si-au aratat interesul sa afle mai mult despre viata dupa moarte. Am luat-o ca pe o provocare personala intrucat este un subiect interesant asupra caruia ar fi trebuit sa fi studiat mai mult.

In acest post as vrea sa sumarizez cateva concluzii pe subiectul “Locuinta mortilor.” Nu pretind ca am ultimul cuvant in ceea ce priveste informatiile furnizate si chiar va provoc sa interactionam, sa interveniti cu completari sau infirmari solid argumentate pentru ca in felul acesta sa avem credinta fundamentata pe temelia sigura a adevarului.

Locuinta mortilor… hm. Putin cunoastem despre ea insa intr-o zi vom cunoaste totul despre ea.

Denumire: In limba ebraica se numeste Sheol iar in greaca  i se spune Hades.

Ce este ea?  Locul unde isi continua existenta sufletele omenesti la despartirea de trup.

Gen.37.35 “Plangand ma voi cobori la fiul meu in locuinta mortilor“- spunea Iacov plin de durere la auzirea vestii ca fiul sau Iosif a fost sfasiat de fiare salbatice.

2Sam.12.23 Acum cand a murit, pentru ce sa mai postesc? Pot sa-l intorc in viata? Eu ma voi duce la el dar el nu se va mai intoarce la mine. [David la moartea copilului facut din curvia cu Batseba.]

Un loc al odihnei.

Iov 3.13-14 Acum as fi culcat, as fi linistit, as dormi  si m-as odihni cu imparatii  si cei mari de pe pamant care si-au zidit falnice morminte… 17-19 acolo nu te mai necajesc cei rai, acolo se odihnesc cei sleiti de puteri. Acolo cei pusi in lanturi sunt lasati toti in pace, nu mai aud glasul asupritorului… si robul scapa de stapanul sau.

In urma cu doua zile am fost impreuna cu fr. pastor Octavian sa dam cina la un fr. aflat pe patul de moarte. Nu mai putea vorbi, greu se putea misca cu toate ca datea semnale ca mintea-i era perfect lucida. Putea sa raspunda miscand usor capul. Stiind ca fratelui ii placea sa cante, fr. Octavian a intrebat “vreti sa cantam o strofa de cantare?” Fratele ce sta in asteptarea mortii a dat incet dar hotarat din cap ca nu doreste sa auda o cantare.

Concluzia mea a fost inca o data ca oamenii sfinti aflati in pragul mortii asteapta moartea ca un loc al odihnei. Se pare ca armonia vietii de dincolo este mult mai fascinanta pentru perceptia sufletului lor astfel incat chiar si cea mai incantatoare lucrare muzicala, pentru ei ar fi un tragic dezacord ca si cand ei ar avea deja “urechea ciulita sa desluseasca celestele acorduri ale unei lumi de curand descoperite.

Unde se afla Locuinta mortilor?

Dupa o interpretare strict literala care de altfel dupa parerea mea este singura recomandata in cea mai mare parte a Sfintelor Scripturi, Locuinta mortilor se afla in adancul pamantului.

Num.16.32-33 Pamantul si-a deschis gura si i-a inghitit pe ei si casele lor impreuna cu toti oamenii lui Core si toate averile lor si s-au coborat astfel de vii in locuinta mortilor, ei si tot ce aveau. Pamantul i-a acoperit de tot si eu pierit din mijlocul adunarii

Cine ajunge in locuinta mortilor?

Iacov am vazut ca stia ca “se va cobori in locuinta mortilor.” Domnul Isus vorbeste in Luca 16 despre “bogatul si Lazar” si spune despre bogat “pe cand era el in locuinta mortilor, in chinuri” (16.23). Inteleg de aici si din multe alte texte ca atat cei buni cat si cei rai ajung in locuinta mortilor.

1Sam.28.19 …maine, tu si fiii tai veti fi impreuna cu mine. [Spune Samuel sculat din morti catre Saul dupa ce acesta fusese lepadat iar Dumnezeu se facuse vrasmasul sau.]

Chiar si David si Domnul Isus a fost in Locuinta mortilor.

Ps.16.10 [un psalm mesianic] Nu vei lasa sufletul meu in locuinta mortilor, nu vei ingadui ca preiubitul Tau sa vada putrezirea.

Locuinta mortilor… dupa Hristos

Rene Pache in cartea sa “Lumea de dincolo” sustine un lucru interesant cum ca Locuinta mortilor ar fi suferit ceva modificari aduse de moartea si invierea Domnului Isus. Inainte de Domnul Isus cei buni si cei rai locuiau in “compartimente” diferite in Locuinta mortilor insa dupa moartea Domnului Isus, sa ne amintim ca Domnul Isus ii spune talharului de pe cruce: “astazi vei fi cu Mine… unde? …in rai.” Deci nu in Locuinta mortilor.

De asemenea in Noul Testament panorama de dincolo de moarte nu mai este o “coborare in locuinta mortilor” ci “o urcare in prezenta Domnului Isus.” Existenta dupa moarte a sufletelor sfintilor in Noul Testament nu mai este legata de o locuinta a mortilor ci de persoana Domnului Isus.

Intai de toate deci, trebuie sa lamurim “unde se afla Domnul Isus astazi?”  Raspunsul este clar si sigur: la dreapta lui Dumnezeu cu slava pe care o avea inainte de a fi lumea. Deci, Domnul Isus nu este azi in Locuinta mortilor pentru ca de fapt aceasta nici nu-L putea tine. Acum putem intelege mai usor unde ajung sufletele credinciosilor dupa moarte. Iata cateva exemple:

Fapte.7.55 dar Stefan plin de Duhul Sfant si-a pironit ochii spre cer, a vazut slava lui Dumnezeu si pe Isus stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu si a zis: Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu…

[O paranteza aici- intr-adevar, cei aflati in pragul mortii, chiar daca nu au murit inca totusi pot intrezarii lumea spirituala, panorama inacesibila celorlalti. De o astfel de experienta a avut parte si Pavel probabil in urma experientei de la Listra (Fapte.14.19-20) unde a fost batut cu pietre si tarat afata din cetate crezand ca este mort. Nu stim exact daca acum sau alta data, totusi Pavel in 2Cor.12.2-4 spune ca a fost rapit in rai si a auzit cuvinte care nu se pot spune si pe care nu-i este ingaduit unui om sa le rosteasca.]

Deci Stefan este pregatit prin moarte sa mearga la Domnul. Alte referinte mai clare ce confirma concluzia noastra le gasim la Pavel:

Fil.1.23 sunt strans din doua parti: as dori sa ma mut si sa fiu impreuna cu Hristos caci ar fi cu mult mai bine…

2Cor.5.8 …da suntem plini de incredere si ne place mult mai mult sa parasim trupul acesta ca sa fim acasa cu Domnul.

[Da, ca sa fii acasa cu Domnul trebuie neaparat sa parasesti trupul acesta.] Deci Pavel cu nici un chip nu se astepta la o locuinta a mortilor ci in rai, in prezenta Domnului.

Ce se va intampla in viitor cu Locuinta mortilor?

Apocalipsa 20.14 Si Moartea si Locuinta mortilor au fost aruncate in iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.

-important sa intelegem ca Locuinta moritilor nu este iadul sau iazul de foc. Cum se explica atunci ca bogatul era chinuit in vapaia aceea? Probabil, ca orice infractor care a fost prins, cu toate ca inca nu a fost judecat totusi asteapta in inchisoare pedeapsa. Chiar si inainte de a se rosti sentinta el sufera.

Ce sa fac ca sa nu ajung in Locuinta mortilor?

Mat.16.18 Eu iti spun: tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile Locuintei Mortilor nu o vor birui.

Astazi cei care sunt biruitori asupra Locuintei Mortilor sunt cei ce fac parte din Biserica lui Hristos, din acea Biserica care are ca fundament credinta in Persoana si lucrarea Domnului Isus, Hristos ca Fiu al Dumnezeului Celui Viu. Acest fel de credinta este ceea ce nu carnea si sangele iti poate descoperi, adica nu o credinta mostenita ci una primita ca dar de sus, de la Dumnezeu Tatal.

Domnul Isus a spus: Am fost mort si iata ca sunt viu in vecii vecilor. Eu tin cheile mortii si ale Locuintei mortilor. (Apoc.1.18)

Faci tu parte din Biserica lui Hristos? Ai tu acea credinta ce vine de la Dumnezeu, credinta in Domnul Isus?

Te jafuieste fara sa te fure

v.26 El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie

decat comorile Egiptului…

Alegerile sub analiza

Am vazut alegerile facute de tanarul Moise. Acum haideti sa verificam calitatea lor. Cat de profitabile au fost?

Refuzam lumea si acceptam suferinta- faptul acesta este o nebunie! Cum explicati lucrul acesta?

Ar putea spune cineva: „Bine Moise- am asteptat si am ascultat cum ai refuzat cel mai mare privilegiu pe care un om din imparatia Egiptului si l-ar fi dorit. Am vazut ca l-ai refuzat insa acum suntem tare curiosi sa vedem pentru ce. Ce altceva poate fi mai maret si mai de dorit decat a fi numit fiul fiicei lui Faraon?”

Moise, plin de satisfactie intoarce spatele piramidelor, tronului imparatesc si tuturor comorilor Egiptului, isi indreapta apoi privirea atintita undeva in gol si spune: „ocara lui Hristos! Aleg sa sufar impreuna cu poporul acesta de tarani si sclavi, aleg sa sufar ocara lui Hristos!”

Nu-mi vine sa cred. Moise, esti de-a dreptul nebun! Nu-mi pot explica ce se petrece cu tine, ce este in mintea ta?!.

Ca dovada a unei credinte mature asteapta-te ca multi sa-ti conteste calitatea alegerilor pe care le faci.

Alegeri cu logica El socotea… spune textul. Moise a avut o logica, o ratiune pe baza careia a luat aceste decizii. Chiar daca deciziile credinciosului nu pot fi intelese de necredinciosi asta nu inseamna ca ele sunt luate aleatoriu, ca ar fi rod al hazardului sau a lipsei de cultura.

Logica credintei

Daca ne gandim in mod firesc la socoteala facuta de Moise in vremea cand viitorul ii statea la picioare ajungem sa intelegem de ce omul acesta ar fi putut fi socotit un nebun mai ales pentru faptul ca el era un mare invatat in intelepciunea Egiptenilor fapt care l-ar fi pus la curent cu ceea ce inseamna valoarea reala a tuturor comorilor Egiptului.

Multa vreme am avut impresia ca Moise era un naiv, un tolomoac si asta pentru ca am citit despre el in Biblie ca era om cu vorbire greoaie, poate un balbait. Imgainea unui balbait nu este deloc compatibila in mintea mea cu cea a unui intelept. Totusi…

Fapte.7.22 Moise a invatat toata intelepciunea Egiptenilor…

Cand se spune „el socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie decat toate comorile Egiptului…”trebuie sa fim convinsi ca el a luat aceasta decizie in deplinatatea facultatilor mintale si in deplina cunostinta de cauza.

Iata cum se explica paradoxul acesta al logicii credintei:

Imaginatie: Intr-o noapte, cel mai mare si mai scump magazin din capitala este spart. Un hot intra in el dar nu fura nimic ci doar face un lucru neobisnuit: schimba preturile. Astfel ca pentru lucruri extrem de valoroase ajungi sa platesti un pret infim, iar pentru lucruri cu valoare derizorie platesti scump. Ziua urmatoare a venit la magazin si a facut cumparaturi.

Iata ce s-a intamplat de fapt in lume: Diavolul a intrat in lume si a schimbat valorile: a pus pret mare pe lucruri de nimic si preturi mici pe lucruri valoroase. Mai exact: pe Hristos, credinta, biserica, rugaciune a pus preturi de „doi bani” iar pe distractie, placerile pacatului, aroganta, moda…etc a pus preturi mari. Lumea, fiind lipsita de intelepciunea pe care o da credinta considera valoarea in functie de pret. Asa ca, acolo unde vede un pret mare crede ca este valoarea.

Asa se explica faptul ca multimile de necredinciosi dau navala la faima, bogatie, placerile pacatului, curvire si destrabalare. Crestinii adevarati, prin credinta pot distinge adevarata valoare fara sa fie influentati de pretul afisat de hot sau de inghesuiala de oameni la raftul de articole. Credinciosul cauta pe Hristos cel lepadat, rugaciunea, biserica, Scripturile si tot ceea ce lumea dispretuieste.

Credinta la maturitate te face sa devii ciudat pentru lume! Pentru ca acolo unde este credinta „socoteala” este cu totul neobisnuita pentru lume. De aceea nu te astepta ca cei necredinciosi sa te inteleaga.

Un alt fel de cantare

                                               Am gasit videoclipul acesta pe blogul lui Florin. Este o cantare de la Oastea Domnului prin care Domnul mi-a atins astazi corzile sensibile ale sufletului meu. Vreau sa o impartasesc cu voi si poate, daca cineva doreste o vom putea canta duminica la biserica 🙂 .

           Nu pare deloc moderna, contemporana dar totusi este relevanta de aceea o consider “nemuritoare.” Nu este stilul de muzica ce-a invadat bisericile noastre insa este o cantare a inimii, a inimilor din orice generatie indiferent de varsta, continent sau era in care va fi trait.

          Am pus aici si imaginea omului lui Dumnezeu- Traian Dorz intrucat atunci cand spui “Oastea Domnului” nu poti sa nu-l vezi pe unul dintre ostasii de seama ce au purtat steagul Domnului in lupte dintre cele mai crancene cu truda, suferinta si chinuri cumplite. Doar privind fatza lui iti poti da seama de frumusetea launtrica lucrata de Domnul in el, poti intelege mai bine ce inseamna ca “Hristos sa ia chip in noi.”  Inca mai citesc autobiografia sa si sunt fascinat de modul in care omul acesta cu adevarat A TRAIT viata sau mai corect spus de modul in care Domnul Isus i-a trait viata pe pamantul asta. Nu stiu daca versurile cantarii au fost compuse de el insa din ele se desprind acelasi duh, aceeasi greutate si maturitate spirituala, aceeasi dragoste profunda si reala pe care omul acesta a purtat-o in inima pentru Domnul Isus.

 

Scriu aici si cuvintele cantarii, ramai singur cu tine insuti si cu Dumnezeul tau si lasa-ti inima sa cante, sa-si exprime liber suspinul inaintea Domnului: 

Mai cheama-mi Isuse al meu duh zdrobit sa verse siroaie de lacrimi

Si spala-l Isuse de tot ce-a trait prin negura notpii de patimi

Mai da-mi pocainta in sufletul meu, da-mi har si credinta deplina

Smerenie sfanta mai da-mi Tu mereu sa umblu pe cai de lumina

Mai iarta-mi Isuse tot cat Ti-am gresit ca nu este om fara vina

Si-nvaluie-n dulce tot duhul zdrobit si-n pacea iertarii-l alina

Mai da-mi o speranta in sufletul meu si-mbracama-n haina-nnoirii

Si ia-ma cu Tine Isuse la greu sa scap de ispitele firii

Mai lasa-mi Isuse suspinul trudit plecat in genunchi sa Te cheme

Mai iarta-mi Isuse piciorul gresit si-ndreapta-i umblarea prin vreme

Mai da-mi o lumina in sufletul meu din sfanta si dreapta credinta

Uneste-ma vesnic Isus Dumnezeu cu marea-Ti si sfanta-Ti fiinta

 

La ce echipa a jucat Traian Dorz?

In seara asta am fost din nou mandru ca sunt roman. Mi-a placut tare mult cum a jucat CFR Cluj cu echipa din Roma. Nu doar ca au castigat cu 2-1 in deplasare dar au facut un joc compact, toti jucatorii au fost prezenti activ, pasele au fost exacte, precise, superbe, fazele au dovedit inspiratie si un spirit dezinvolt. Au jucat cu demnitate pe unul din cele mai renumite stadioane din lume. Personal nu mi-aduc aminte sa mai fi vazut o echipa de club romaneasca sa joace la un asa nivel. Felicitari fotbalistilor clujeni! Succes si smerenie!

Mi-a venit in minte… “Stie cineva la ce echipa a jucat Traian Dorz”?

Impreuna cu un frate diacon, conform obiceiului bisericii trebuia sa mergem cu cina la bolnavi. O batranica mult inaintata in varsta ne astepta cu mult drag in camera nepotului ei pentru a se impartasi cu trupul si sangele Domnului. Ne-am rugat, am cantat cantarea si sora s-a impartasit. Intre timp pe peretii camerei care de altfel era foarta curata, bine ingrijita si in pas cu moda se puteau observa postere cu accente lumesti, senzuale ale VIP-urilor vremii. Rudele sorei nu erau pocaite insa am fost determinat sa ma gandesc: De ce oare in casele crestinilor nu mai intalnim chipurile inaintasilor credintei noastre? In schimb adolescente vin cu reviste de moda la repetitii, in sufragerii nu lipsesc reviste cu programele TV iar in camerele tinerilor pocaiti se pot gasi postere cu interpreti de muzica lumeasca, fotbalisti sau actori. De ce oare?

…am plecat din casa aceea insa, dupa cateva luni a trebuit sa rog pe fiica nepocaita a sorei noastre sa ne puna la dispozitie o alta incapere pentru ca sfanta cina sa fie impartasita intr-un cadru vrednic de Numele Domnului.

Spurgeon spunea ca in frageda lui copilarie obisnuia sa rasfoiasca reviste cu intamplari din viata misionarilor… si a ajung sa fie denumit Printul predicatorilor. Adolescentii de astazi rasfoiesc reviste de moda, cunosc viata boema a VIP-urilor… oare la ce sa ne asteptam de la ei? ce vor deveni?

Daca stau bine sa ma gandesc este mult mai usor astazi la studiu biblic sa intrebi in loc de “cei 12 apostoli” care sunt “11 cei mai buni fotbalisti internationali”? Este mult mai usor sa afli numele unui actor de film decat numele vreunui martir din perioada Evului Mediu intunecat… sau al vreunuia din inaintasii crestini ai secolului XX care au platit cu viata credinta in Domnul Isus.

Cine este Iosif Trifa? Cine este Traian Dorz? Cine sunt: John Bunyan, Savonarola, Perpetua, Moody, Spurgeon, Dietrich Bonhoeffer? Cine ar trebui sa-si cunoasca inaintasii daca nu noi?!!!

Apropo- Traian Dorz “a jucat” la Oastea Domnului. Nu a fost fotbalist ci luptator. Nu platit ci a platit desi a fost rasplatit peste masura. Citesc acum autobiografia lui. Ma gandisem sa impartasesc cu voi din suferintele lui dar nu stiu ce sa aleg…mai bine va las pe voi sa decoperiti singuri cu sufletul la gura marturiile lui.

O rugaminte: daca are sau stie cineva cum as putea face rost de o poza cu Traian Dorz, Billy Graham, Martin Lloyd Jones, Spurgeon, Moody, Hudson Taylor, Iosif Trifa. As vrea sa le pun in biroul meu. Cred ca mi-ar fi de folos ca fiind “inconjurat cu astfel de martori” sa pot fi mai serios pe calea Credintei.

Evrei 13.7 Aduceti-va aminte de mai marii vostri care v-au vestit Cuvantul lui Dumnezeu. Uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si urmati-le credinta!

De ce ar trebui sa citim sa cunoastem vietile sfintilor nostri inaintasi?

1. Sa ne trezim la realitate. Realitatea este ca intotdeauna lumea i-a urat pe crestini. Acum avem impresia ca suntem invitati si noi pe la mesele lor. Nu este asta realitatea. Trebuie sa ne pregatim pentru prigoana.

2. Sa ne amintim care este costul real al umblarii dupa Domnul. De fapt, dupa pret ne putem da seama daca posedam originalul si nu un fals.

3. Vom putea intelege mai usor ispitele si problemele adunarilor de crestini de azi prin prisma celor de ieri. Traian Dorz spre exemplu, surpinde intr-un spiritu obiectiv si lipsit de slava desarta framantari, dezamagiri chiar personale si aspecte mai putin placute ale Imparatiei lui Dumnezeu in biserici locale. Frati tradatori, lasi si opozitia fatisa a bisericii ortodoxe fata de miscarea de innoire a Oastei Domnului.

4. Suferinta lor va trezi in noi cei nascuti din nou sentimentul apartenentei la familia Domnului. Vom simti din nou ca sunt “ai nostri” iar noi suntem ai Lui. Poate daca de mult n-ai mai varsat lacrimi de compasiune o vei putea face acum “aducandu-ti aminte de mai marii nostri” …lacrimi de compasiune pentru ei dar si lacrimi de recunostinta si rededicare pentru Domnul.

5. Citind biografiile “mai marilor nostri” te vei simti din nou mandru ca esti crestin.

Sa ne aducem aminte de mai marii nostri! Mai marii nostri sunt altii decat ai lumii. Mai marii nostri nu sunt si ai lor dar nici mai marii lor nu sunt ai nostri.

Aducandu-ne aminte de mai marii nostri le vom putea mai apoi urma credinta. Doar asa vom sti unde ne aflam si care este directia spre care ne indreptam.

Cand ai citit ultima data o biografie a unuia dintre “mai marii nostri”? Cuvantul Domnului ne indeamna “aduceti-va aminte de mai marii vostri”!!!! El a spus-o. Haideti sa ne facem timp sa citim despre sfarsitul felului lor de vietuire. Sa cautam in librarii istoria luptei lor. Sa pastram in apropierea noastra, in biroul sau camera noastra, pe pereti sau pe usa imagini care sa inlocuiasca pe “mai marii lor” cu “mai marii nostri.”

Inaintasii nostri sunt in urma noastra dar ei raman pentru totdeauna inaintea noastra.

Ier.6.16 Asa vorbeste Domnul: Stati in drumuri, uitati-va si intrebati care sunt cararile cele vechi, care este calea cea buna. Umblati pe ea si veti gasi odihna pentru sufletele voastre!

 p.s. Daca aveti recomandari de astfel de biografii va rog sa ne spuneti titlul cartii si autorul ptrintr-un comment.

Dumnezeu zice ca vrea sa fie laudat

Au trecut aproape 20 de ani de atunci dar parca a fost ca ieri. Tovarasul Nicolae Ceausescu era “idolul” poporului. In salile de clasa vedeam tabloul cu el, in orice institutie publica imaginea lui ne urmarea, iar la televizor in cele doua ore, de la 20-22 mare parte din informatii erau despre el si ispravile lui. Ei erau considerati ca “parinti ai patriei”. Ori de cate ori vizitau vreun oras erau intampinati ca adevarati eroi si oamenii, sub teroarea fricii trebuia sa-l ovationeze indelung. La fel aratau si inregistrarile video de la congresele partidului: toti il aplaudau si sareau in picioare ovationandu-l.

Se spune ca la o manifestatie de genul acesta, dupa ce tovarasul Ceausescu si-a incheiat discursul toata multimea de oameni aplaudau si strigau “Ura! Ura! Ura!”. Unul insa era mai rezervat. Chiar tacut in mijlocul multimii. Vecinul de aproape (de obicei un securist infiltrat in multime pentru a se asigura ca totul merge conform asteptarilor), il intreaba pe acesta de ce nu striga si el ca ceilalti in cinstea tovarasului. La care acesta raspunde: “Tovarase, eu ura o port in inima!”

Oameni buni, nu cumva asa este uneori si cu Dumnezeu? Ne adunam sa-L ovationam si sa-L laudam. Cu toate astea, uneori lauda este doar pe buze in timp ce in inima de fapt este cu totul altceva: resentiment, necredinta, “lasa ca Te tin eu minte…” sau chiar ura.

Nu stiu daca v-ati pus vreodata intrebarea. Eu mi-am pus-o. De ce Dumnezeu vrea atat de mult sa-L laudam? Daca Biblia este cu adevarat Cuvantul lui Dumnezeu, inspirat de El si in ea gasim atat de multe provocari de a-L lauda pe El, atunci inteleg ca de fapt Dumnezeu imi cere sa-L laud. Cum suna asta?  De curand am descoperit ca si C.S. Lewis s-a confruntat cu aceeasi problema. Iata ce spune John Piper despre el:

“…atunci cand credinta lui in Dumnezeu era la inceput, o mare piatra de poticnire a fost prezenta poruncilor raspandite prin toti psalmii, porunci care spuneau ca ar trebui sa-L laude pe Dumnezeu. Nu reusea sa inteleaga rostul acestora. Mai mult decat atat, aceste cerinte pareau sa-L infatisese pe Dumnezeu ca pe o fiinta care ‘ravneste la inchinarea noastra ca o femeie usoara care doreste sa fie complimentata’” (Insetat dupa Dumnezeu, Neemia, Brasov 2003, pg.17)

Iata concluzia la care am ajuns eu. La inceput si eu am fost nedumerit de problema asta insa in cele din urma am gasit ca nici nu se putea altfel.

1. In primul rand, cine sau ce altceva din univers ar fi mai vrednic de lauda decat Insusi Dumnezeu. El este sfant, curat, pur, minunat si tot ce este frumos, bun si demn la superlativ. Dimpotriva, ar trebui sa ma arat indignat daca, si atunci cand lauda i se aduce cuiva nevrednic de ea. De exemplu, tu ai vreo propunere? Cine ar putea fi candidat pentru lauda noastra? Exista vreun om, vreo organizatie sau vreo fapta mai vrednica de lauda mai presus de Dumnezeu? Sau, esti mai vrednic de lauda? Din acest punct de vedere, a aduce lauda altcuiva mai prejos de Dumnezeu mi se pare o nedreptate impardonabila, dezgustatoare. Asta mi-ar intrista duhul.

2. Lauda la adresa lui Dumnezeu reprezinta intai de toate satisfactia noastra. Da, psalmistii spun “Laudati pe Domnul!” insa intai de toate exprimarea laudei vine dintr-o inima implinita, satisfacuta. Nu este vorba aici de o lauda fara motiv, o lauda nejustificata. Nu este o chestiune doar de fatada ci o satisfactie launtrica profunda.

Ex- cand un indragostit isi lauda iubita, cum se simte el? In primul rand el este super-incantat. Aceeasi situatie este si cu Dumnezeu. Dumnezeu nu este un tiran, un despot sau un dictator infumurat ce vrea sa te auda laudandu-l in timp ce sufletul tau geme. Dimpotriva Dumnezeu chiar a mustrat pe Israel spunandu-le prin Isaia “poporul acesta Ma cinsteste cu gura si cu buzele dar cu inima este departe de Mine.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu nici nu vrea sa fie laudat daca tu nu esti satisfacut.

Inca o dovada pentru faptul ca laudele nu sunt o formalitate impusa in inchinare ci o revarsare spontana de bucurie din inima este chiar faptul ca de fiecare daca cand ni se porunceste “Laudati pe Domnul!” ni se spune si de ce, sau pentru ce. Laudati pe Domnul caci indurarea Lui tine in veci, laudati pe Domnul ca a facut cutare sau cutare lucru… Niciodata nu se cere sa laudam pe Domnul fara motiv.

Indemnul psalmistilor de fapt este acela ca noi sa constientizam binecuvantarile pe care Domnul ni le-a facut intrucat noi avem tendinta sa fim nemultumitori. Dar odata ce le constientizam ni se umple inima de satisfactie si bucurie, si din prisosul inimii se revarsa apoi lauda la adresa Binefacatorului nostru.

Cand ti se spune:”Laudati pe Domnul!” de fapt ti se spune “Omule fii implinit, satisfacut, bucuros!” …este si normal, in cine altcineva decat in Dumnezeu. Cand cineva lauda isi lauda masina, nevasta sau casa…etc. inseamna ca isi gaseste placerea in aceste lucruri. Daca eu te-as indemna sa “Lauzi berea” de fapt as insinua prin aceasta ca tu ti-ai putea gasi implinirea in alcool. Autorii Scripturilor insa nu au gasit pe alticineva care sa implineasca sufletul omului (si nici nu este) decat pe Dumnezeu. De aceea ei au spus:”Laudati pe Domnul!” cu alte cuvinte “Fiti satisfacuti deplin in Dumnezeu si atunci Il veti lauda. El este singurul care te poate implini!”

Autorii Scripturilor nu le putea dori bucurie mai mare oamenilor decat spunandu-le “Laudati pe Domnul!” Cand mai auzi deci ca Dumnezeu vrea sa fie laudat trebuie sa intelegi ca Dumnezeu vrea ca tu sa fii implinit, in El …si doar asa vei putea sa-L lauzi.

John Piper cred ca lamureste acest mister in memorabila afirmatie: God is most glorified in us when we are most satisfied in Him. [Dumnezeu este glorificat in noi atunci cand noi suntem satisfacuti in El.]