Bocancul de plumb

-Iarasi m-au incaltat cu bocancul de plumb, spunea el gemand.

-Cum este acest bocanc, il intrebau cei nestiutori?

-Un bocanc cu talpa de plumb. Te leaga si te intoarce in sus, apoi iti trage cu ranga la talpi. Pana in fundul creierului te strapunge- si nu poti sa nu urli. [Traian Dorz -Hristos, marturia mea. pg.333]

Bocancul de plumb, patul de beton si altele de felul acesta sunt doar cateva din chinurile pe care “cei de care lumea nu era vrednica” le-au indurat din dragoste pentru Domnul Isus. A fost o parte din pretul uceniciei lor pentru Domnul, pret platit cu multe lacrimi si durere. Mai jos, am primit de la Violeta o adresa la o inregistrare video a ostasului Domnului- Traian Dorz. Ma bucur acum ca-l pot si auzi.

Mancarea era foarte putina, odihna nu aveam deloc iar starea mea se inrautatea de la zi la zi. Eram aici de-atatea saptamani, fara aer, fara hrana, fara liniste si stam pe un pat de beton care tragea toata puterea si sanatatea care mai era in mine. Mana stanga, pe care cazusem inainte de arestarea mea, incepuse sa ma doara din ce in ce tot mai rau. Osul fusese plesnit, iar acum, din cauza slabirii, a frigului si a umezelii din ciment, durerile incepura sa-mi vina violent si continuu. Toate acestea ma slabira in asa hal, incat ajunsesem iarasi sa nu mai vad, dintii mi se clatinau toti ca puteam sa-i scot cu mana. Inima imi producea ameteli, sufocari, palpitatii si uneori mi se intunecau ochii de tot si capul incepea sa-mi vajie si sa se invarta, picioarele mi se umflasera si toate incheieturile imi provocau dureri ascutite si arzatoare. Ancheta devenise aproape cu neputinta de suportat…

Mancare ni se dadea nu atata cat sa traim ci numai atata cat sa nu murim. Sa nu murim chiar toti, fiindca mult, prea multi n-au avut nici cat sa moara. Toate celelalte erau trecatoare- si bataile si anchetele si muncile si mizeriile- numai foamea era permanenta zi si noapte, luni si ani. Chinurile foamei le simteam continuu, fiindca nu numai stomacul era flamand ci fiecare celula, fiecare particica a corpului era stoarsa si secatuita de orice putere. Cand se intampla, rar, cateodata ca un gardian mai om ca ceiallti si ca de celelalte dati, ne baga in celula cate un hardau pe care mai ramasese ceva mancare de pe coridor, mancam pe nerasuflate cate doua si chiar trei castroane de arpacas… Ne umflam burtile dar nu ne saturam. Oricat de plin ai fi avut o data stomacul, nu aveai senzatia ca esti satul ci umflat. Cine n-a suferit asa nu poate intelege cum vine asta.

http://video.google.com/videoplay?docid=-2942568672131144353&hl=en

La ce echipa a jucat Traian Dorz?

In seara asta am fost din nou mandru ca sunt roman. Mi-a placut tare mult cum a jucat CFR Cluj cu echipa din Roma. Nu doar ca au castigat cu 2-1 in deplasare dar au facut un joc compact, toti jucatorii au fost prezenti activ, pasele au fost exacte, precise, superbe, fazele au dovedit inspiratie si un spirit dezinvolt. Au jucat cu demnitate pe unul din cele mai renumite stadioane din lume. Personal nu mi-aduc aminte sa mai fi vazut o echipa de club romaneasca sa joace la un asa nivel. Felicitari fotbalistilor clujeni! Succes si smerenie!

Mi-a venit in minte… “Stie cineva la ce echipa a jucat Traian Dorz”?

Impreuna cu un frate diacon, conform obiceiului bisericii trebuia sa mergem cu cina la bolnavi. O batranica mult inaintata in varsta ne astepta cu mult drag in camera nepotului ei pentru a se impartasi cu trupul si sangele Domnului. Ne-am rugat, am cantat cantarea si sora s-a impartasit. Intre timp pe peretii camerei care de altfel era foarta curata, bine ingrijita si in pas cu moda se puteau observa postere cu accente lumesti, senzuale ale VIP-urilor vremii. Rudele sorei nu erau pocaite insa am fost determinat sa ma gandesc: De ce oare in casele crestinilor nu mai intalnim chipurile inaintasilor credintei noastre? In schimb adolescente vin cu reviste de moda la repetitii, in sufragerii nu lipsesc reviste cu programele TV iar in camerele tinerilor pocaiti se pot gasi postere cu interpreti de muzica lumeasca, fotbalisti sau actori. De ce oare?

…am plecat din casa aceea insa, dupa cateva luni a trebuit sa rog pe fiica nepocaita a sorei noastre sa ne puna la dispozitie o alta incapere pentru ca sfanta cina sa fie impartasita intr-un cadru vrednic de Numele Domnului.

Spurgeon spunea ca in frageda lui copilarie obisnuia sa rasfoiasca reviste cu intamplari din viata misionarilor… si a ajung sa fie denumit Printul predicatorilor. Adolescentii de astazi rasfoiesc reviste de moda, cunosc viata boema a VIP-urilor… oare la ce sa ne asteptam de la ei? ce vor deveni?

Daca stau bine sa ma gandesc este mult mai usor astazi la studiu biblic sa intrebi in loc de “cei 12 apostoli” care sunt “11 cei mai buni fotbalisti internationali”? Este mult mai usor sa afli numele unui actor de film decat numele vreunui martir din perioada Evului Mediu intunecat… sau al vreunuia din inaintasii crestini ai secolului XX care au platit cu viata credinta in Domnul Isus.

Cine este Iosif Trifa? Cine este Traian Dorz? Cine sunt: John Bunyan, Savonarola, Perpetua, Moody, Spurgeon, Dietrich Bonhoeffer? Cine ar trebui sa-si cunoasca inaintasii daca nu noi?!!!

Apropo- Traian Dorz “a jucat” la Oastea Domnului. Nu a fost fotbalist ci luptator. Nu platit ci a platit desi a fost rasplatit peste masura. Citesc acum autobiografia lui. Ma gandisem sa impartasesc cu voi din suferintele lui dar nu stiu ce sa aleg…mai bine va las pe voi sa decoperiti singuri cu sufletul la gura marturiile lui.

O rugaminte: daca are sau stie cineva cum as putea face rost de o poza cu Traian Dorz, Billy Graham, Martin Lloyd Jones, Spurgeon, Moody, Hudson Taylor, Iosif Trifa. As vrea sa le pun in biroul meu. Cred ca mi-ar fi de folos ca fiind “inconjurat cu astfel de martori” sa pot fi mai serios pe calea Credintei.

Evrei 13.7 Aduceti-va aminte de mai marii vostri care v-au vestit Cuvantul lui Dumnezeu. Uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si urmati-le credinta!

De ce ar trebui sa citim sa cunoastem vietile sfintilor nostri inaintasi?

1. Sa ne trezim la realitate. Realitatea este ca intotdeauna lumea i-a urat pe crestini. Acum avem impresia ca suntem invitati si noi pe la mesele lor. Nu este asta realitatea. Trebuie sa ne pregatim pentru prigoana.

2. Sa ne amintim care este costul real al umblarii dupa Domnul. De fapt, dupa pret ne putem da seama daca posedam originalul si nu un fals.

3. Vom putea intelege mai usor ispitele si problemele adunarilor de crestini de azi prin prisma celor de ieri. Traian Dorz spre exemplu, surpinde intr-un spiritu obiectiv si lipsit de slava desarta framantari, dezamagiri chiar personale si aspecte mai putin placute ale Imparatiei lui Dumnezeu in biserici locale. Frati tradatori, lasi si opozitia fatisa a bisericii ortodoxe fata de miscarea de innoire a Oastei Domnului.

4. Suferinta lor va trezi in noi cei nascuti din nou sentimentul apartenentei la familia Domnului. Vom simti din nou ca sunt “ai nostri” iar noi suntem ai Lui. Poate daca de mult n-ai mai varsat lacrimi de compasiune o vei putea face acum “aducandu-ti aminte de mai marii nostri” …lacrimi de compasiune pentru ei dar si lacrimi de recunostinta si rededicare pentru Domnul.

5. Citind biografiile “mai marilor nostri” te vei simti din nou mandru ca esti crestin.

Sa ne aducem aminte de mai marii nostri! Mai marii nostri sunt altii decat ai lumii. Mai marii nostri nu sunt si ai lor dar nici mai marii lor nu sunt ai nostri.

Aducandu-ne aminte de mai marii nostri le vom putea mai apoi urma credinta. Doar asa vom sti unde ne aflam si care este directia spre care ne indreptam.

Cand ai citit ultima data o biografie a unuia dintre “mai marii nostri”? Cuvantul Domnului ne indeamna “aduceti-va aminte de mai marii vostri”!!!! El a spus-o. Haideti sa ne facem timp sa citim despre sfarsitul felului lor de vietuire. Sa cautam in librarii istoria luptei lor. Sa pastram in apropierea noastra, in biroul sau camera noastra, pe pereti sau pe usa imagini care sa inlocuiasca pe “mai marii lor” cu “mai marii nostri.”

Inaintasii nostri sunt in urma noastra dar ei raman pentru totdeauna inaintea noastra.

Ier.6.16 Asa vorbeste Domnul: Stati in drumuri, uitati-va si intrebati care sunt cararile cele vechi, care este calea cea buna. Umblati pe ea si veti gasi odihna pentru sufletele voastre!

 p.s. Daca aveti recomandari de astfel de biografii va rog sa ne spuneti titlul cartii si autorul ptrintr-un comment.

Asteapt-o! si cand vine, bucura-te in ea

Despre persecutie este vorba, despre prigoana.

Pe blogul lui Mircea Tipei am vazut videoclipul de mai jos si pentru ca ieri am predicat despre prigoana, despre “incercarea de foc” si atitudinea crestinului fata de ea m-am gandit ca este bine sa scriu ceva despre asta.

Apostolul Petru spunea: Prea iubitilor nu va mirati de incercarea de foc din mijlocul vostru care a venit peste voi ca sa va incerce ca de ceva ciudat care a dat peste voi. Dimpotriva, bucurati-va intrucat aveti parte de patimile lui Hritsos…(1Pet.4.12-13)

Prigoana sau “incercarea de foc” a fost si trebuie sa fie o realitate prezenta sau daca nu cel putin iminenta pentru o biserica vie.

2Tim.3.12  De altfel toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos vor fi prigoniti.

Fapte.14.22 El ii indemna sa staruie in credinta si spunea ca in Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri.

Apostolul Petru spunea despre prigoana:”…a venit peste voi”, “…a dat peste voi.” Da, prigoana este ca o tornada puternica ce are un traseu bine stabilit, o directie hotarata: exact prin mijlocul bisericii. “Nu va mirati de incercarea de foc din mijlocul vostru…” Potrivit invataturii lui Petru sustinuta si de convingerile apostolului Pavel mentionate mai sus ajung sa cred ca daca o biserica nu are parte de prigoana, de persecutie atunci s-ar putea ca acea biserica sa nu se afle pe drumul catre cer. O biserica poate evita “tornadele” de persecutie dar nu poate face lucrul acesta fara sa nu se si abata de la Cale.

Cineva spunea:”Daca pe drumul pe care mergi nu exista nici un obstacol s-ar putea ca acel drum sa nu duca nicaieri.”

“Nu va mirati” spune Petru ci dimpotriva “bucurati-va.” Cand ne miram? Atunci cand nu ne asteptam ca ceva sa se intample si totusi se intampla. Cand ne bucuram? Atunci cand asteptam ca ceva anume sa se intample si …in cele din urma dupa o oarecare asteptare iata ca se intampla.

Nu va mirati deci de prigoana ca si cand nu v-ati astepta niciodata sa dea peste noi ci dimpotriva ca bucurati-va in ea intrucat voi sunteti unii care o asteptati.

Fapte.5.40-41…dupa ce au chemat pe apostoli au pus sa-i bata cu nuiele, i-au oprit sa vorbeasca in Numele lui Isus si le-au dat drumul. Ei au plecat dinaintea Soborului  si s-au bucurat ca au fost invredniciti sa fie batjocoriti pentru Numele Lui.

A suferi pentru Numele Domnului este o cinste iar pentru a avea parte de ea, eu si tu avem nevoie de vrednicie deosebita. In vremea bisericii primare, a muri pentru Hristos era un tel in viata si chiar copii si tineri erau crescuti cu aceasta dorinta sfanta in inimile lor. Crestinii doreau sa aiba parte de harul de  a suferi pentru Numele Domnului.

Intr-o lume confortabila si egoista crestinul ramane acelasi. El pastreaza acelasi devotament pentru Regele Hristos Isus si traieste pentru Cel ce a trait si a murit pentru noi.

Esti tu gata sa mori pentru Domnul Isus? …sau mai intai, traiesti tu pentru EL? Nu poti muri pentru El daca n-ai trait pentru El. Sa traim pentru Domnul si, daca Domnul ne va gasi vrednici sa depunem marturia suprema pecetluita cu sange pentru El, atunci sa o primim cu mare bucurie.

Iata videoclipul. Mediteaza la el si haideti impreuna sa ne intoarcem pe drumul  “tornadelor” caci aceea este calea catre cer.

Pe data de 12 Iunie s-a implinit 1 an de la plecarea fratelui Nicolae Moldoveanu dintre noi. M-am gândit sa va pun la dispozitie linkul catre un videoclip al unui grup american, care au compus un cantec in memoria lui Nicolae Moldoveanu. Cantecul numit foarte potrivit “Break My Plans” spune povestea vietii fratelui Moldoveanu… Dupa parerea mea, un gest extraordinar din partea lor! Formatia se numeste “This Hope”. Un clip bine facut, desi, cu exceptia tricolorului nostru, clipul nu are nimic romanesc in el. Iata si textul de descriere al clipului:

BREAK MY PLANS is a music video from Christian Vocal Artists, This Hope. Telling the story of a Romanian hymn writer imprisoned in 1959 for exercising his faith through music, the song “Break My Plans” is an emotionally stirring ballad of faith under oppression. While in prison, and without pen and paper, Nicolae Moldoveanu composed 366 hymns! Nicolae’s struggle is faithfully reenacted by Jeff Rose and includes performance scenes from This Hope. “This Hope” is currently touring the United States and can be found at ThisHope.org

 

Pascu Geabou despre “Memoriul celor 50”

In speranta ca unele intrebari ce si le pun cititorii acestui document s-ar putea clarifica, as vrea sa povestesc si eu, asa cum imi amintesc, istoria acestui memoriu initiat si depus  in acele vremuri deosebit de periculoase ale regimului communist.

Dupa ce fr. Iosif Ton a dat publicitatii brosura intitulata:”Cine isi va pierde viata ..”fiind o lucrare deosebit de indrazneata, de neconceput in conditiile acelui regim, Securitatea si Departamentul Cultelor, prin conducerea de atunci a Uniunii noastre, a luat masuri de asa natura, ca vocea fr. Iosif Ton sa fie adusa cit mai repede la tacere. Au decis ca Iosif Ton sa nu mai fie primit la amvoanele bisericilor noastre, si pe orice cale sa fie izolat de fratietate.

In situatia aceasta, noi cei ce ne adunam la partsie in asa zisul “Tardelas,” am decis sa nu ascultam de mai marii nostrii, ci de Autorul Marei Insarcinari, adica de Dumnezeu. Si ca sa nu  se stinga  flacara proaspat aprinsa, l-am chemat cu totii pe fratele Ton sa predice rind pe rind la bisricile pe care noi le slujeam.

 Astfel  mai inti a tinut o saptamina de evanghelizare  la fr. Talos la biserica, unde a fost o audienta seara de seara extrem de numeroasa. Atunci a fost ocazia  fericita ca   fr. Ton sa vina si sa predice si in bisericile din Teleorman, adica la Alexandria si Tiganesti.  La Bucuresti Basarab n-a putut predica, intrucit impreuna cu fr. Vasile Brinzei la aceasta biserica era pastor si fr. Tunea Ioiachim, pe atunci secretarul general al cultului care era cu totul impotriva. Cu toate acestea in Bucuresti,  a avut usa deschisa sa predice mereu la fr. Talos si  la fr. Saracu.  Il cereau si alte biserici din Bucuresti, dar accesul la acestea  era interzis.

Conducerea Cultului era revoltata ca noi nu-i ascultam si ei cadeau astfel rau in fata autoritatilor, ca unii care nu-si exercita autoritate fata de noi.

Mi-aduc aminte ca intr-o zi fr. Talos a trebuit sa mearga la Uniune cu ceva treburi, si acolo a avut o discutie mai aprinsa cu fr. Tunea, in ideia  ca noi sintem manipulati de Ton si tin minte  ca la o intrunire a noastra Fr. Vasile Talos a propus: “Ce-ar fi daca noi pastorii, fara fr.Ton am face un memoriu al nostru, pe care sa-l trimitem lui Ceausecu si in care sa ne  spunem durerile noastre ?” Toti  ne-am dat acordul, iar fr. Ton tin bine minte ca sa pronuntat cam asa: “Daca voi pastorii faceti lucrul acesta, eu sint gata sa va pup talpile.” 

In zilele urmatoare fr. Talos a conceput memoriul , pe care l-am studiat si l-am cizelat impreuna cu mare atentie, si cu fr Ton, pina l-am adus in forma finala, iar apoi a fost dactilografiat de sora Emilia Saracu in mai multe exemplare.

As vrea sa subliniez ca fr Ton n-a semnat memoriul, acesta nu din motivul ca n-ar fi vrut, ci pentruca asa am decis noi, ca sa fie un memoriu al nostru al pastorilor, al acelora  a caror  semnatura sa aiba in spate si greutatea a numarului de membrii  pe care ii pastoreste.

Cind a trbuit sa-l semnam, fr Ton a zis ca asa este correct sa-l semneze primul, acela a caruia a fost initiativa, si asa am si facut. Dupace am semnat noi primii patru din Tardelas,  am planuit cum sa mergem cit mai discret dupa semnaturi in toata tara la colegii nostrii, si pentru a nu fi descoperiti, cind comunicam intre noi, ne-am  luat si cite un  nume “nou”. Astfel, eu ma numeam Scarlat, Talos  era Prodan, Saracu era Pistritu, si Vasile Brinzei era Ionica.

Pregatiti pentru orice jertfa, i-am incredintat fr. Ton un  exemplar de memoriu semnat de noi cei patru, in ideia ca, daca s-ar intimpla sa fim descoperiti si arestati, el sa trimita in afara tarii acel memoriu pentruca lumea sa stie ce am vrut noi sa facem, si astfel sa nu fim judecati si condamnati de comunisti pentru alte motive inventate de ei.

Daca nu gresesc, fr. Sarac i-a dat un exemplar si fr. Vladimir Pahomii, cu masina caruia ,( un Fiat 650 mai rablagit ), eu si Saracu am plecat dupa semnaturi. Fratele Talos fiind Ardelean a mers dupa semnaturi in zona cunoscuta de el, adica la  Cluj si toate imprejurimile.

 Cred ca trebuie spus  ca in aceasta lucrare sfinta in care am pornit ,fiecare din cele doua echipe am intimpinat si piedici foarte  serioase ,Satana punindu-e cu toata puterea contra noastra. Astfel in timp ce mergeam prin judetul Olt, comuna Potcoava, un card de giste au zburat si ne-au spart farurile de la masina. Dupace am obtinut semnatura fr. Cruceru, coborind dela el seara, am constatat ca nu mai avem deloc  nici frine .  In conditiile acestea ne-am indreptat spre Sibiu, dar la Dragasani, un militian care controla toate masinile sa nu aiba cumva ladite de struguri furate, ne-a facut si noua semn sa oprim. Ne-am rugat Domnului si cu  ajutorul  Lui si cu frina de motor, masina noastra s-a oprit nacajita de ia  chiar as cum trebuia, in fata militianului, si dupa controlul facut in portbagaj ne-a dat liber.

Calatorind pe valea Oltului la Podul Olt, intr-o curba pe sub  calea ferata ne-am speriat ca iesim din sosea si cu frina brusca in viteza a doua, am auzit o pocnitura asa de tare, ca am crezut ca s-a facut praf masina. Dar am scapat cu bine si in zori prin Sibiu cind incepusa circulatia bine in oras  am trecut pe  rosu, neavind incotro si cu chiu cu vai, am ajuns la fr. Mircu Cocariu.

 Unul din copiii dinsului, s-a mai ocupat cit de cit de masina noastra, dar n-a reusit mare lucru.  Aveam probleme ca se opera si nu pornea la cheie decit impinsa.  Saracu avind carnet de sofer statea la volan, iar eu, tinar pe vremea aceia, eram cu inpinsul.

 Aici la Sibiu am primit o mare incurajare din partea Domnului, fiindca  dupa ce i-am explicat fr. Mircu ce facem si apoi i-am citit memoriul, el ne-a cerut sa-i ingaduim citeva minute, timp in care s-a retras in biroul pastoral, s-a rugat si deschizind Sf. Scriptura, ochii i-au cazut pe Zaharia 8: 23,dupa care a venit la noi fericit, a semnat si s-a decis sa  mearga efectiv cu noi la drum pina la Deva.

 Asa ca dupace a semnat si Fr. Dusan Cocariu, pastor la Cisnadie  am pornit cu totii la drum, avind de data aceasta bucuria de a mai avea un ajutor la impinsul masinii.

Ajunsi la Deva,fr.Dr. Gheorghita a avut grija sa ne duca masina la un service, iar noi aici gazduiti de un alt frate foarte scump, l-am asteptat pe Talos sa soseasca din Ardeal cu semnaturile pe care le adunase.

Dupa venirea lui am avut  ceva discutii intre noi, deoarece un frate pastor din Cluj semnatar al memoriului ne-a cerut insistent  prin fr. Talos, sa scoatem din memoriu toate acele propozitiuni si referiri cu privire la fr. Iosif Ton.

 Era  teama fata de cei  care se ridicasera cu atita ura impotriva fr.Ton.  Personal m-am opus cu tarie, sustinind ca nu este corect sa modificam memoriul pe parcurs, dupa gustul fiecaruia. Am  mai spus  de asemenea ca daca cineva este de acord cu modificarea memoriului, eu imi retrag semnatura si ma duc acasa. La interventia fr. Mircu, am cazut cu totii de acord sa pastram forma initiala a acestuia.

Vreau sa subliniez ca prezenta semnaturii fr. Mircu Cocariu  pe memorial pastorilor, a fost o mare incurajare pentru multi, ca sa-l semneze si ei,daca un om ca acesta nu s-a dat inapoi  sa-l semneze.

De la Deva, dupa ce ne-a despartit de fr. Mircu. din nou am luat-o fiecare pe rute diferite cautind colegi pentru alte semnaturi. Eu si cu Saracu am ajuns noaptea tirziu la Faget si gasind toate usile inchise, si pe o batrina care a refuzat sa ne deschida la ora aceea, dupa ce am tot dat ocoale, ne-am decis sa numaram  cite case sint pina la coltul strazi si numarind tot atitea pe strada din spatele curtii bisericii, am reusit cu aprobarea vecinului sa trcem  prin curtea acestuia la fratele pastor Gavrila Crisan, care de asemenea ne-a primit cu bucurie si si-a dat semnatura.

N-aveam timp sa mincam sau sa dormim, deoarece ne grabeam sa trecem pe la cit mai multi si doream ca duminica  sa ajungem fiecare la biserici, ca sa nu se bage de seama lipsa noastra.

Un lucru extraordinar, uluitor chiar ni sa intimplat in orasul Orsova. Aici am vazut mana ocrotitoare a lui Dumnezeu care ne-a salvat ca sa nu  fim descoperiti. Aveam adresa fr. Ciupuliga Traian, dar oricit am umblat sa gasesc blocul respectiv  n-am reusit. Si cum stam eu foarte necajit nestiind ce sa mai fac, vine un om oarecare la mine si ma intreaba foarte direct: “Ce cauti domnle. Pe cine nu gasesti ?” Fara sa-l cunosc cine este, i-am zis: ‘Domnule pe cine caut eu nu cred ca-l stii d.ta.”  Cetateanul respectiv( trimisul Domnului ) a insistat sa-i spun numele si cind i l-am spus ne-a indrumat la chioscul unde vindea sotia fr. Ciupuliga.   I-am spus sorei adresa ce o aveam, si dinsa  a spus ca este corecta, ne-a explicat cum sa  ajungem si  ne-a spus sa ne grabim  ca la ei acasa, se afla Vicepresedintele Uniuni fr. G.I. care venisa de la Timisoara si care  in citeva ore se duce cu trenul la Craiova. Aici urma ca noi  sa intilnim si alti pastori de pe Valea Jiului si din imprejurimi ca sa semneze.   Am vazut mina lui Dumnezeu care ne-a impiedicat sa dam fata cu Vicele respectiv. Am amanat intilnirea cu fr. Ciupuliga pentru altadata si ne-am  grabit sa fugim cit putem de tare ca sa ajungem noi primii la Craiova. Undeva am fost tinut la o linie dubla foarte mult timp la bariera, asa ca la sfatul omului de la bariera ne-am dus pe linga calea ferat citiva Km. pina am gasit o trecere fara bariera si asa am ajuns la fr. Tet Gheorghe la Craiova. Ne-a primit cu mare bucurie a semnat voios si noi am plecat cit mai repede evitind musafirul ce urma sa vina, iar noi dornici dupa atita alergatura sa ne vedem odata acasa….

Zilele urmatoare, am mers sa depunem memoriul, dar inainte de a-l depune impreuna cu fr.Talos i-am oferit ocazia si fr. B.I. sa semneze. care Dupace  i-am citit memorial, ne-a spus sincer ca-i este frica sa semneze fiindca cu ceva ani in urma fusese bagat in camasa de forta la securitatea din Cluj. Totusi fratele ne-a asgurat ca ori de cite ori va fi nevoie el ne va sustine. 

Tot atunci in cladirea cealalta a Seminarului se afla intimplator si fr. R.C. caruia i-am facut aceiasi oferta,dar dupa ce  i-am citit tot, ne-a respins, spunand ca el nu semneaza fiindca asa ceva el a facut de atatea ori singur.

Acum, ca sa nu fim tradati de cineva, ne-am grabit sa depunem memoriul.  In primul rind  la Consiliul de Stat si apoi cate un exemplar spre stiinta la Departamentul Cultelor prin posta, si apoi, ultimul tot spre stiinta la biroul Uniunii.

La consiliul de Stat am hotarit impreuna sa merg intai eu acolo la ghiseu fara memoriu, ca sa vad  daca sintem filati, si dupa ce m-am convins ca nu este  nimic deosebit, ne-am dus l-am depus si am cerut si audienta, lucru  care nu ni s-a aprobat.

Au urmt apoi o sumedenie de  sicane, dar si binecuvintari. Poporul a capatat incredere in noi si  ne-au ales in conducerea Comunitatii de Bucuresti. Din pozitia aceasta am deschis fara voia departamentului si a uniunii  noi  biserici filiale, am avut procese, controale financiare, cand ne-a pus in spate ca delapidari valuarea tuturor lucrurilor cumparate de biserici cu acte valabile, dar fara aprobarea Departamentului.

Atunci  Uniunea ne-a pus in fata trei posibilitati : 1. sa ne dam singuri demisia, dar n-am aceptat fiindca asta ar fi insemnat ca ne recunosteam vinovati  de delapidare, 2. sa  acceptam sa fim demisi de ei de uniune, sau ,3. Departamentul Cultelor ne face process in tribunal.\Le-am spus ca adoua varianta nu merge sa acceptam noi- sa ne demita ei. Cind prinzi hotul nu-i ceri permisiunea ca sa-l pedepsesti. Dar ei se temeau sa ne demita fiindca toata fratietatea era solidarizata cu noi.  Asa ca noi toti am ales varianta de a ne judeca, dar n-au facut-o ci doar ne-a batjocorit cum au vrut in ziare si in reviste pina si in cea a cultului nostru.

Impreuna cu Fr. Saracu care era presedintele comunitatii, iar eu secretar, am fost destituiti pe motive nefondate.

Am trait atunci in vreme de persecutie experiente extraordinare cu Dumnezeu, adevarate biruinte impotriva diavolului si niciodata ca atunci n-am fost mai apropiati unii cu altii.  Bineinteles ca am avut si exceptii, si frati care n-au avut curajul sa semneze, alti care au semnat si in urma amenintarilor si-au retras semnaturile. 

Oricum, cei ce am semnat, nu ni se cuvine decit meritul robului netrebnic. Slava si cinstea se cuvine toata numai Aceluia care sa indurate de noi, care ne-a folosit  asa cum am fost si ne-a purtat, si inca ne mai poarta in carul Lui de biruinta. Nu stiu ca eu sa fi avut bucurii mai mari si stisfactii mai depline  pentru  sufletul meu ca  acele avute timp de  aroape cincizeci de ani in slujba Mielului.

Glorie Lui!!!. Da ,A  LUI sa fie toata slava si cinstea in vecii vecilor.

Al vostru frate in Hrisos  Domnul,

Pascu Geabou.