Soli Deo Gloria

Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie gloria in veci! Amin. Rom.11.36

Nu doar taurii sunt stresaţi de roşu

Posted by Calea Domnului on January 29, 2013

Astăzi am auzit la postul local de televiziune cum că profesorii ar trebui să nu mai corecteze lucrările elevilor cu roşu ci cu verde. Motivul? Culoarea roşie îi stresează pe elevi. Aceasta a fost concluzia unor psihologi.

Primul meu gând a fost să mi-amintesc de vremea când şi eu şi mulţi alţii eram în şcoală. Nu ştiu cu ce culoare se corectau lucrările acum câteva sute de ani dar cel puţin în ultima sută de ani cred că roşu a fost culoare folosită. Ştim cu toţii că România a dat multe minţi luminate în vremurile trecute când au fost corectaţi chiar cu roşu. De ce tocmai acum culoarea roşu a devenit un pericol pentru societate?! Noi am fost stresaţi? Câţi dintre noi am apelat atunci la aşa zişii „doctorii sufletelor” (psihologi)? Am ajuns vreunul la psihiatrie din cauza culorii acesteia? S-a schimbat nuanţa culorii roşii? Sau au involuat oamenii?

Propunearea mea: dacă culoarea roşu este problema, propun ca de mâine culoarea roşie a semaforului să nu mai fie roşu ci violet pentru ca pietonii să nu mai fie stresaţi când aşteaptă la semafor. Propun ca stopurile tuturor maşinilor să nu mai fie roşii ci roz pentru ca în trafic să nu se mai urască şoferii şi să nu mai fie agitaţi la volan (aşa vom scăpa de accidente.) Mai propun de asemenea culoarea roşie să fie scoasă din comerţ în ce priveşte articolele de îmbrăcăminte, construcţii sau decoraţii interioare. Ba chiar florile de culoare roşie să fie desfiinţate. Ştim cu toţii că şi taurii se agită din cauza acestei culori. Aşa vom fi mai fericiţi!

Dar oare culoarea este problema sau greşelile? Pe elevi îi stresează culoarea sau faptul că au multe greşeli? Când se termină combustibilul din rezervor şi la bord se aprinde beculeţul galben sau roşu, ne stresează culoarea prin care am fost semnalizaţi sau faptul că s-ar putea să rămânem în pană de combustibil? Dacă profesorii vor corecta cu verde nu va mai fi stres?

Care este de fapt probelma. Problema nu este nicidecum culoarea! Mesajul din spate al acestei atenţionări a „psihologilor” este doar preocuparea obsesivă şi malefică de a creşte ego-ul omului firesc pentru ca omul din vremea noastră, lăsat în voia lui să ajungă de fapt un monstru. Tot în acest sens, diavolu’, folosindu-se de „băieţii în halate albe” (psihologii), sub pretextul că îi preocupă siguranţa şi dezvoltarea psihică şi emoţională a copiilor au mai luat şi alte măsuri precum:

-calificativele şi nu note. De ce? Pentru ca profesorul să nu aibă posibilitatea de a identifica mai clar situaţia reală a elevului. Şi tot aşa, elevul mai slab să fie mai aproape de cel deştept. Asta descurajează pe cei capabili şi încurajează pe cel leneş.

-diplome pentru toată lumea. Mi-aduc aminte de lupta noastră pentru diplome. În clasele I-IV am luat premiul I, în clasele V-VII premiul II iar în clasa a-VIII-a am fost primul pe clasă. La liceu… mai bine mă abţin. Astăzi însă există premiu separat pe materii: la română, la matematică, la sport … probabil se poate da şi la prostie. Ideea este ca toată lumea să fie mulţumită şi toţi să se creadă deştepţi. Şi prin această metodă tot cei mai inteligenţi sunt neglijaţi, ignoraţi. Ei sunt daţi mai în spate pentru a ieşi în prim plan mediocrităţile.

-profesorii nu mai au voie să anunţe notele elevilor în auzul celorlalţi

-profesorii nu mai au voie să-i atingă în vreun fel. Da, există şi profesori cu probleme „la etaj”. S-au dat filmuleţe cu astfel de cazuri la ştiri, dar cred că din cauza excepţiilor nu trebuie să desfiinţăm regula. Faptul că un şofer loveşte un pieton nu trebuie să desfiinţăm circulaţia rudieră. Ok, profesorii n-au drepturi în faţa elevilor. Elevii însă au toate drepturile să pună pioneze pe scaunul profesorului, să-l poreclească, să-i înţepe cauciucul la maşină, să deranjeze orele…etc

-glasul părinţilor copiilor capătă tot mai multă autoritate. Am înţeles că deja, chiar pentru alegerea profesorilor şi părinţii elevilor au un cuvânt de spus.

-scoaterea uniformelor are ca scop tot evidenţierea firii păcătoase şi a individualităţii şi a puterii financiare a părinţilor.

Concluzia: autoritatea celor competenţi este subminată. Profesorii sunt pur şi simplu legaţi la gură şi la mâini în timp ce firea păcătoasă din copil, în loc să fie disciplinată este de fapt răsfăţată. Pomul când este tânăr trebuie îndreptat şi nu lăsat să crească greşit. La fel şi cu omul- în copilărie trebuie îndreptat.

Învăţătura falsă a satanei este aceasta: omul este bun şi trebuie să fie lăsat să crească liber, în voie. De aceea şi psihologia seculară adoptă metode de eliberare a firii de orice constrângeri. Învăţătura curată şi sănătoasă a lui Dumnezeu prezentată în Biblie spune că omul, oricât ar fi de drăgălaş când este mic, totuşi este păcătos şi are nevoie de îndreptare iar mai târziu chiar are nevoie răscumpărare şi naştere din nou.

La ce să ne aşteptăm de acum înainte? Orice autoritate trebuie desfiinţată. Mai întâi denigrată şi apoi desfiinţată. Vor continua atacuri la adresa: poliţiei, dascălilor, preoţilor şi părinţilor. Vor apărea reportaje şi filmuleţe denigratoare şi apoi contestarea şi sfidarea autorităţii lor. Astfel, autoritatea fiind descurajată va fi încurajată răzvrătirea, delicvenţa, prostia şi incompetenţa, imoralitatea şi lipsa de respect între oameni, neascultarea şi dispreţul faţă de părinţi.

Astăzi am aflat că taurii de fapt nu se înfurie din cauza culorii roşii. Ei nici măcar nu disting culorile. Oare elevii slabi se stresează din cauza culorii roşii?  Intensitatea culorii este problema sau ascuţimea minţii?

8 Responses to “Nu doar taurii sunt stresaţi de roşu”

  1. Draga Mita as vrea sa citesc si cum ei tu atitudine fata de tot ceea ce povestesti aici pe blog. Majoritatea romanilor scriu, povestesc, au un blog, un articol intr-un ziar oarecare dar vad prea putini romani care sa faca ceva.

    • solideogloriablog said

      Georgiana, chiar o atitudine pe care am luat-o este publicarea acestui mesaj. Prea multe nu cred că se poate face la nivel naţional sau chiar local. Biblia spune clar încotro se îndreaptă lucrurile. Noi doar constatăm că Biblia are în continuare dreptate şi căutăm să conştientizăm oamenii. Asta este probabil singurul sau poate printre puţinele lucruri pe care le mai putem face. Nu putem face mare lucru să schimbăm lumea dar putem ajuta la schimbarea unui om… dacă acesta va lua în seamă înştiinţările şi sfaturile, dacă va căuta să aplice ceea ce ştie că este adevărat. În concluzie: Lumea se îndreaptă cu paşi repezi spre pierzarea ei. Tot ce putem face este să “scoatem” omul din lume, din Împărăţia întunericului şi să fie salvat prin Domnul Isus în Împărăţia Luminii. Toate cosmetizările şi reparaţiile pe care le facem lumii sunt sortite eşecului. Lumea fără Dumnezeu are o singură alternativă: autodistrugerea.

  2. ela said

    Am citit articolul din scoarta in scoarta…da..noi – eu – profesorii, cred ca trebuie sa privim elevii ca pe propriii copii, daca ii iubim ii disciplinam, daca nu…ii lasam sa faca ce vor ei.

    • solideogloriablog said

      Perfect de acord! Învăţătura pe care satan vrea s-o acceptăm este alta: dacă îi iubeşti, tolerează-i! (Adică orice altceva dar numai nu-i îndrepta şi nu-i scoate din răzvrătirea lor.)

  3. Cum as putea distribui articolul asta pe Facebook?

  4. Am rezolvat 😀 Foarte interesant articolul, si adevarat

  5. Cristina said

    Si eu fac alergie la culoarea roșie. A comunismului. Invatatura falsa a satanei este ca părinții sa creadă ca statul are datoria ca sa ne educe copiii.

    • Radu said

      Ai nota 10 din partea mea, Cristina!
      Exact cum zici. Statul de fapt are rolul de a ne face dependenti de el precum un sugar de mamica lui si ne hraneste prin diferite institutii cu idei false si sperante desarte!
      Oamenii chiar nu reusesc sa inteleaga ca scoala nu este chiar atat de importanta in fata eternitatii!

Leave a comment