(Aici este continuarea răspunsului meu pentru Sorin. Comentariul lui integral îl găsiţi aici)
Sorin, dacă înţeleg eu bine, comentariul tău susţine următoarele idei:
-toate religiile trebuie privite la fel şi orice religie poate conduce în rai
-toate religiile iubesc pe Dumnezeu
-creştinismul este o religie ca toate celelalte
-afirmaţiile exclusiviste ale creştinismului cum că numai creştinii ajung în rai sunt puse la îndoială
-Dumnezeul creştin este acelaşi cu dumnezeul celorlalte religii numai că are nu me diferit.
-nu contează religia atâta timp cât tu te simţi împlinit şi îl simţi pe Dumnezeu aproape
Mai jos voi prezenta câteva lucruri în care nu suntem de acord. Datorită acestor lucruri tu ai ajuns la concluziile tale. Şi tot datorită acestor lucruri, concluziile mele sunt diferite de alte tale. Dacă amândoi am fi de acord în problemele de mai jos, atunci concluziile noastre ar fi aceleaşi.
1. A promova nu este tot una cu a împlini
Tu spui: „Acum care dintre confesiunile religioase, indiferent ca e hindusa, musulmana,crestina sau budista nu promoveaza aceste 2 legi la baza?”
Personal, mă îndoiesc că toate religiile promovează aceste principii.(cruciadele creştine sau atacuri cu bombe ale altor religii.) Dar chiar dacă le-ar promova, totuşi, ceea ce contează nu este ceea ce promovezi ci ceea ce trăieşti. Din păcate, nu doar celelalte religii dar nici chiar creştinismul nu trăieste aceste două legi. Este un mare pericol să considerăm promovarea poruncilor ca fiind împlinirea lor. De exemplu, eu pot învăţa pe alţii să iubească pe Dumnezeu şi totuşi, eu să nu-L iubesc. Cred că eşti de acord cu mine. Domnul Isus mustră aspru păcatul acesta când spune: „De ce-Mi ziceţi Doamne, Doamne…şi nu faceţi ce vă poruncesc Eu?!”
De aceea, afirmaţia ta, tot nu mă face să apreciez celelalte religii alături de creştinism. Nici măcar creştinismul nu are valoare pentru mine prin prisma împlinirii acestor porunci întrucât nici creştinismul nu le împlineşte în cea mai mare parte.
2. Religiozitatea nu este tot una cu a iubi pe Dumnezeu
Tu spui:” Ar putea Dumnezeu sal pedepseasca pe cineva din orice religie daca acea persoana l-a iubit din toata inima si si-a iubi si aproapele si l-a ajutat?”
Ce te face să crezi că toate religiile iubesc pe Dumnezeu (sau majoritate închinătorilor lor)? După Biblie şi potrivit gândirii creştine, lucrul acesta este imposibil:
Romani 1.18-32 vorbeşte despre faptul că oamenii i-au întors spatele lui Dumnezeu şi au preferat să se închine la creaturi în loc să se închine Creatorului. De aceea Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate (spune Pavel) ca să facă lcururi neîngăduite ajungând chiar la pervertirea fiinţei umane, perversiuni sexuale…etc
De ce este imposibil ca oamenii să iubească pe Dumnezeu? Pentru că nu-L cunosc! Nu pot să iubească un Dumnezeu pe care nu-L cunosc. Prin definiţie, a iubi o persoană implică cunoaşterea. Persoana iubită are un limbaj al dragostei pe care eu, prin cunoaştere trebuie să i-l descopăr, altfel, n-am nici o şansă să îmi pot arăta dragostea faţă de o persoană pe care nu o cunosc.
Domnul Isus spune aşa: Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele (Ioan 14.15) sau „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu…” (Ioan 14.23). Potrivit Domnului Isus, problema este foarte simplă: iubirea nu se arată în promovarea poruncilor lui Dumnezeu ci în împlinirea lor. Ca să poţi iubi pe Dumnezeu, potrivit învăţăturii Domnului Isus, trebuie mai întâi să cunoşti poruncile Lui. Apoi, împlinirea lor dovedeşte iubirea faţă de El.
Ca să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, oamenii trebuie să primească revelaţie specială de la Dumnezeu: fie Biblia fie altă descoperire (vis, vedenie). Revelaţiile acestea, oricare ar fi ele, potrivit Bibliei, îi va conduce pe oameni la Domnul Isus. Fără Domnul Isus, noi astăzi nu putem cunoaşte pe Dumnezeu (Ioan 1.18 …Singurul Fiu Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.)
De ce cred că mulţi au impresia că toată lumea iubeşte pe Dumnezeu? În cele mai multe cazuri din pricina religiozităţii. Tote ritualurile fastuoase şi costisitoare pe care oamenii le fac cu mare conştiinciozitate ne pun adesea pe gânduri cum că asta este o dovadă de mare dragoste faţă de Dumnezeu. De fapt este o înşelătorie. Dumnezeu urăşte religiozitatea. Citeşte Isaia 1 ca să înţelegi mai bine ce vreau să spun. Religiozitatea este ceea ce omul crede că Dumnezeu vrea de la el. Religiozitatea nu ţine cont de revelaţia de la Dumnezeu ci are la bază ideile oamenilor. E ca şi când eu îţi aduc de ziua ta un şobolan când tu de fapt urăşti şobolanul şi vrei un iepure.
Religiozitatea este ceea ce omul numeşte dragoste de Dumnezeu. De fapt, asta dovedeşte că ei nu cunosc pe Dumnezeu: nu ştiu nici cum este El (Îl confundă cu zeii capricioşi din mitologie) şi nici ce doreşte El pentru noi şi de la noi.
3. Relaţie şi nu religie
Dumnezeu nu aşteaptă să întocmim o religie cât mai sofisticată ci El vrea ca noi să ne întoarcem la o relaţie cu El, la acea relaţie pe care Adam şi Eva au pierdut-o. Cine citeşte Biblie vede şi înţelege dorinţa lui Dumnezeu. Biblia aşa începe şi aşa se încheie: Dumnezeu împreună cu omul. Religia este o încercare de a arunca praf în ochii lui Dumnezeu şi de a ne autoînşela conştiinţa pentru ca apoi să fugim repede la plăcerile murdare aşe păcatului.
4. Fapte sau credinţă?
Tu spui:”Si daca un hindus le si traieste in fapte la fel ca un bun ortodox sau bun budist de ce doar unul are credinta adevarata?Si ceilalti 2 ajung in iad sau alte forme de chinuire vesnica.?”
Potrivit Bibliei, omul nu ajunge în Rai pentru că face fapte bune. Tot aşa, nimeni nu ajunge in Iad pentru că face fapte rele. Problema se pune cu totul altfel: totul depinde de atitudinea şi relaţia noastră cu Domnul Isus- cine L-a urmat pe Domnul Hristos ajunge în Rai şi cine a fost indiferent faţă de El ajunge în Iad. Biblia este clară în privinţa aceasta cu toate că mulţi ignoră asta în timp ce au pretenţia că ştiu ce afirmă Biblia.
5. Creştinismul nu este o religie
O mare greşeală pe care o fac oamenii este să pună creştinismul în rând cu celelalte religii. De fapt, creştinismul deşi mulţi au făcut din el o religie, în realitate, este o relaţie. Asta îl face unic. Iată câteva diferenţe:
-religiile sunt multe şi autorul lor este satan. Calea spre Dumnezeu este una şi autorul ei este Dumnezeu. Diferenţa dintre creşinism şi restul, este mare:
-creştinismul este Dumnezeu care coboară la om ca să-l ridice sus. Religia este încercarea omului de a urca spre Dumnezeu
– în creştinism omul este total pervertit (nu este capabil de nimic plăcut înaintea Domnului) în religie omul mai are ceva cu care se poate lăuda înaintea lui Dumnezeu.
– în creştinism ajungem la Dumnezeu prin har, prin îndurarea lui Dumnezeu. În religie se încearcă o urcare spre Dumnezeu prin eforturi umane, prin merite personale
– creştinismul are la bază sacrificiul Domnului Isus. Religia eforturi ale mândriei umane care crede că Îl poate impresiona pe Dumnezeu cu ceva.
– de aceea în creştinismul adevarat este un singur adevăr absolut iar in religii sunt adevăruri relative
– creştinul are certitudine prin credinţă (el ştie că are păcatele iertate şi sigur ajunge in rai) în religie nu există siguranţă. Niciodată nu vezi lumina de la capătul tunelului. Totul este o ceaţă profundă când vine vorba de finalitate
– în creştinism meritele şi lauda sunt ale lui Dumnezeu. În religie lauda şi meritele sunt ale omului
-creştinismul conduce la sfinţenie. În religie, păcatul nu este mare problemă
– în creştinism este bucurie şi împlinire chiar de acum pe pământ. În religie este frustrare şi o căutare fără sfârşit a adevarului
-creştinismul este o relaţie. Religia este o închinare la demoni.
6. Creştinismul nu stă alături de celelalte religii
Oricum ai vrea tot nu reuşeşti să aşezi creştinismul între celelalte religii. Îmi vine în minte o întâmplare din Biblie când filistenii, după ce au capturat Chivotul (simbolul prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului sfânt) de la israeliţi, L-au dus în casa zeului lor Dagon şi L-au aşezat lângă el. La dimineaţă, l-au găsit pe Dagon căzut în faţa Chivotului şi cu mâinile tăiate (1Samuel 5.1-5). Aşa că filistenii au hotărât să trimită Chivotul înapoi la filisteni ca să nu moară cu toţii.
Aşa şi azi, Domnul Isus Hristos nu poate sta alături de ceilalţi dumnezei falşi care în realitate sunt de fapt duhuri, demoni care se transformă în îngeri de lumină.
Domnul Isus Însuşi a făcut despre Sine nişte afirmaţii pe care nici un alt lider de religie nu le-a făcut. El a zis: Eu sunt Învierea, Viaţa, Adevărul…Dumnezeu. Naşterea lui a fost unică- din fecioară. Moartea la fel de unică. Ce să mai spunem despre învierea Lui care de fapt certifică validitatea tuturor afirmaţiilor Sale.
Sorin, dacă tu dai credit creştinismului, atunci înseamnă că eşti de acord cu Domnul Isus că există o singură Cale spre Dumnezeu- Domnul Isus Hristos. Deci, ideea este următoare: creştinismul ori este singura credinţă valabilă ori trebuie exclusă. La fel şi cu Domnul Isus: nu poţi spune că a fost un mare învăţător….etc. Ori a fost Dumnezeu ori un şarlatan- după cum spunea cineva. Este dur dar adevărat. Al pune pe Hristos Domnul alături de celelalte religii înseamnă a-L înjosi.
7. Dumnezeu şi Allah.
Dacă Iehova şi Allah ar fi unul şi acelaşi, n-ar trebui oare, măcar cei mai credincioşi din cele două (să zicem) religii să fie fraţi? Mă gândesc că cei care îşi cunosc cel mai bine pe dumnezeul lor… măcar ei şi-ar da seama că sunt fraţi şi aşa musulmanii din frunte să nu-i urască pe creştini.
8. Ultimul cuvânt- „a simţi”
Tu spui:”Parerea mea este ca nu conteaza din ce religie faci parte atat timp cat tu te simi implinit si aproape de Dumnezeu.2 oameni din religii diferite pot spune cu sinceritate,,m-a ajuta Dumnezeu,mi–a raspuns la rugaciune ,il simt in viata mea prezent si aproape de mine”
Aici apare o mare problemă: inima are ultimul cuvânt? Adică contează ce simţim sau ce ne spune Biblia să credem? Vezi tu, asta este un alt motiv pentru care un creştin luptă pentru doctrină în timp ce pentru alţii nu contează doctrina ci ceea ce simte.
Biblia spune că nu trebuie să ne bazăm pe ceea ce simţim. Inima este deznădăduit de rea şi înşelătoare spune Ieremia profetul. De fapt, tot de-asta unii divortează aşa uşor unii de alţii. Spun ei: „simt că nu-l mai iubesc” sau „nu mai simt nimic pentru el”. Eu unul nu mă încred în simţurile mele pentru că inima este rea şi înşelătoare, inima este compromisă de păcat şi încapabilă să mai „indice Nordul.” S-ar putea ca şi hoţul care a reuşit să dea spargerea să zică: „am simţit că Dumnezeu a fost cu mine…”. Totuşi, mai sigur, Dumnezeu este cu noi când noi suntem cu El. Credinţa este superioară simţurilor.
Faptul că Dumnezeu ne dă multe binecuvântări nu sunt garanţie că suntem plăcuţi lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus că Dumnezeu dă ploaie şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi… dă Soare şi peste cei buni şi peste cei răi. Asta îl numim noi „har comun.” Şi apostolul Pavel spunea: „Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă…?”
Soli Deo Gloria 