Soli Deo Gloria

Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie gloria in veci! Amin. Rom.11.36

Cum s-a ajuns la Consfatuirea de la Arad

Posted by Calea Domnului on June 18, 2008

In data de 26-28 mai 2008 Biserica Speranta din Arad a gazduit consfatuirea frateasca initiata de fr. Iosif Serac cu scopul de a evalua activitatea de slujire a liderilor cultului Baptist din perioada Romaniei comuniste.

Demersul fr. Iosif Serac si-a propus de asemenea sa puna capat avalanselor de acuzatii fondate sau mai putin fondate lansate la adresa unor lideri baptisti banuiti ca ar fi colaborat cu politia politica a acelor vremuri spre tradarea propriilor enoriasi.

Aceasta campanie a deconspirarii in randurile baptistilor se pare ca a fost inaugurata de fr. Marius Cruceru prin marturisirea socanta a conditiilor tragice in care viata tatalui sau a fost curmata prematur in urma refuzului de a mai sluji intereselor securitatii.  Setea dupa cunoasterea adevarului acelor vremuri apuse dar nu uitate a fost mai apoi accentuata in mod paradoxal de ceea ce ar fi trebuit poate sa o astampere. Legea statului Roman faciliteaza accesul la arhivele securitatii. File din dosarele secrete si strict secrete ale politiei politice au devenit peste noapte accesibile publicului larg interesat sau mai putin interesat.

17-18 mai 2007  poate fi considerat un 11 septembrie al Baptistilor din Romania? Putem spune „Lumea nu va mai fi la fel sau baptistii nu vor mai fi la fel?” Cu ocazia celui de-al XXXIV-lea congres al cultului desfasurat la Cluj, Daniel Mitrofan lanseaza cartea „Picmei si uriasi.” Initial alcatuita ca o lucrare de cercetare supusa unui obisnuit examen de licenta, continutul acestei lucrari avea sa evadeze in forta din spatiul academic al bibliotecii Universitatii Emanuel din Oradea pentru ca in cele din urma sa poposeasca in mainile a mii si poate zeci de mii de oameni: barbati si femei, tineri sau mai invarsta, prieteni sau dusmani atat in granitile batranului continent cat si peste oceane. Citind randurile acestei carti unii au saltat de bucurie vazand ca banuielile lor chiar rele erau confirmate de istorie. Altii au pus-o deoparte cu dezamagire si amaraciune profunda in suflet. Altii cu lacrimi de rusine si indignare in ochi sau din dragoste pentru mica turma a Marelui Pastor hartuita de coltii dusmanului pe plaiurile mioritice ale Romaniei comuniste au asezat-o pe un raft si-au cautat alin si mangaiere in paginile invechite ale batranei carti cu coperti negre.

Care a fost nota cu care lucrarea a fost evaluata academic de examinatorii facultatii teologice din Oradea nu stim. Ce-i sigur este ca a fost acceptata si examenul a fost trecut. In spatiul laic insa, dincoace de portile de fier ale imobilului situat la Nufarului 87 din Oradea continutul cartii a supus examinarii multe vieti si suflete. Unii au cedat iar altii au trecut testul. Totusi, ca in urma unui puternic seism, asa cum bibelourile se fac tandari pe podea, deodata eroii nostri au fost coborati in praf si noroi, tarati in presa sau in spatii virtuale mai putin sau deloc accesate de Duhul de dragoste al Mantuitorului. Oameni al caror nume il rosteai cu respect au ajuns sa fie batjocoriti fara rusine. Spatiul romanesc baptist la periferia sa virtuala, ca la un semnal a fost transformat dintr-un camp de misiune (cum se credea) intr-un camp de vantoare. Nu securitatea vana acum ci „oile.” Lucratorii s-au transformat pentru un timp in vanat scump iar vanatorii au fost oricine. Arma lor a fost trecutul, trecutul celor vanati caci aparent doar ei aveau trecut.

Cei drept vanatori s-au oferit multi voluntari. Urmarile seismului provocat de publicarea cartii „Picmei si uriasi” au fost amplificate mai apoi de noi dezvaluiri ale aceluiasi autor pe blogul „Centrul de istorie si apologetica.” Sub dictonul „privind in viitor, trecutul se intalneste cu prezentul” blogul avea sa faca numeroase descoperiri socante ce a pus in miscare comunitatea baptista romana de pe mapamond.

Vanatoarea de „tradatori” facuta de „oi si mielusei” s-a dovedit mai apriga decat daca ar fi fost facuta de lupi. Multi dintre cei setosi de adevar s-au dovedit secatuiti de dragoste. Adevarul strans in pumn nu a putut intinde o mana de salvare.

In acest context s-a auzit insa un glas de pace, reconciliere si restaurare. Vanatori si vanat au fost chemati sa vina offline dar onreality. Au fost chemati sa treaca din fata monitorului si sa priveasca in ochii fratilor fapt, desi benefic s-a dovedit mai greu de realizat. Au fost chemati sa iasa din izolare si sa intre in comunitate, in biserica si sa se conecteze la Duhul Sfant ce demult fusese hotarat de Domnul Hristos sa-i calauzeasca in tot adevarul. Asa a prins contur si a devenit fapt istoric „Consfatuirea de la Arad.”

3 Responses to “Cum s-a ajuns la Consfatuirea de la Arad”

  1. Am citit despre consfatuirea de la arad.Am citit tabelul cu semnaturile predicatorilor.In multe locuri nu era iscalit ba chiar si fratii iuga nu aveau iscalitura pusa pe tabel Avem predicatori care tin predici in Portland predau la diferite facultati din SUA ei dau interviuri la diferite ziare si la BBS .Ei spun ca au fost informatori ca sa-si apere colegii adica ei au fost miei de jertfa asta vor sa ne spuna ei noua Pai putina minte avem si noi.Ei ne spun noua sa ne pocaim ca mergem in iad.NOI trebuie sda ne pocaim dar ei trebuie sa vina la tatal si sa-si marturiseasca pacatul tatal fiind biserica lui hristos.DAca sint prea mindrii sa se lase de predicat.Daca nu ar fi aparut cartea fr. d. mitrofan pigmei si uriasi mai afla cineva de ei.DE unii se stia de mult.Ce ma mira pe mine mai mult e fr. d, brinzei care spune de mentorul lui i. bunaciu ca acesta a fost o oglinda pentru el si ca il pretuieste pentru ca la format ca om la seminar. Acestor frati care nu vor sa-si marturiseasca pacatul le recomand o poezie.Nu predicati povesti si basme voi cei chemati sa luminati ci adevarul si iubirea de care spunetic-ascultati N-ascundeti incuvinte scumpe ginduri viclene spre-a-nsela pe cei cu inima curata ce gindul nu vi-l stiu afla NU va faliti cu naintasii CIND NU CALCATI DUPA PARINTI si nu plecati pe calea sfinta cind nu puteti fara arginti Nu mai mariti nelegiuirea vorbind desfintii naintasi cind ORICE fapte-a lor si vorba va osindesc ai vostrii pasi.Ci daca n-aveti nici vointa nici dragoste sa va-nfrinati lasati la altii slujba sfinta si mergeti catre ce-adorati.TRAIAN DORZ. CARANSEBES.

  2. DA AM CITIT CUM SA AJUNS LA CONSFATUIREADE LA ARAD .cRED CA A FOST UN ESEC

  3. solideogloriablog said

    Fr. Mihai, cum se explica absenta semnaturilor unora dintre pastorii mentionati de dvs precum si alte informatii utile referitoare la modul in care s-a desfasurat consfatuirea de la Arad pot fi gasite in comentariul zic eu obiectiv si pertinent al fr. Ilie Milutin a carui prezenta s-a dovedit a fi extrem de benefica mai ales prin contributia adusa la intocmirea rezolutiilor intrunirii. Comentariul de mai jos a fost preluat integral de pe site-ul fr. Mitrofan:

    Am participat la întâlnirea de la Arad şi –din această perspectivă – consider că este util să scriu câteva cuvinte. Văd că există un interes pentru acest eveniment şi –sper- ca demersul meu să contribuie la cunoaşterea adevărului. Voi puncta matematic câteva precizări :
    1 Nu mi-am propus să particip pentru că nu am fost pastor în perioada comunistă. (Din 1986 am fost implicat activ, ca laic, în slujirea bisericii, ca diacon si apoi prezbiter.) O întâlnire programată miercuri m-a adus în Arad iar marţi după masa –împreună cu un coleg- ne-am hotărât să mergem fiindcă aveam un timp liber. Nu ştiu ce a fost în prima zi.
    2 Prima surpriză : numărul foarte mic de participanţi. A doua surpriză : grup mic dar extrem de eterogen : pastori pensionari, pastori activi (unii tineri), lideri de comunităţi, de Uniune, reprezentare a diasporei (Nicolescu şi Sărac) etc. A treia surpriză : luările de cuvânt în marea majoritate nu s-au axat pe mărturisiri a vreunor slăbiciuni sau frângeri ci au evidenţiat aspecte de curaj şi demnitate în vremuri grele.
    3. Ideea rezoluţiilor a fost a fr. Sărac (cel care a şi moderat întâlnirea) El a simţit spre ce finalitate se îndreptau lucrurile iar presiunea timpului devenise greu de suportat. In momentul începerii lucrului pe conţinut, am intervenit şi eu dându-mi seama că după multe vorbe, rezoluţiile trebuie să fie cât mai concise şi precise, în consonanţă cu scopul iniţial al întâlnirii.
    4 Era nevoie de două rezoluţii pentru că am simţit pericolul unui „ghiveci” în care cele bune compensează pe cele rele şi astfel amestecate lucrurile lăsau impresia unei normalităţi „cu de toate”. M-am „luptat” pentru a fi două.
    5. Prima rezoluţie nu şi-a propus să detalieze grade de vinovăţie în colaboraţionism (deşi sunt de acord că aşa trebuiesc judecate faptele). Am gândit să anatemizăm faptul în sine, lucru important în contextul acelei întâlniri în care părerile nu au mers numai în această direcţie.
    6. A doua rezoluţie am conceput-o ca pe o declaraţie reparatorie (oare e posibil aşa ceva?) pentru cei care au preferat să fie „frânţi” în trup dar nu în cuget. Am propus să existe măcar o zi a eroilor baptişti în care să-l cinstim pe Dumnezeu pentru că ni I-a dat.
    7. Punctul 3 al primei rezoluţii mi-a aparţinut şi am solicitat introducerea lui pentru că este ceea ce îngrijorează cel mai mult acum. Este o diabolică prelungire în prezent a unui trecut de care (în aspectele negative) vrem să ne vindecăm. Eu nu cunosc nume care să servescă de exemple aici. Dar nici dintre cei care au colaborat în trecut nu cunosc pe cineva care să fi recunoscut aceasta înainte de a fi dovediţi prin documente. Asta nu inseamnă ca n-au existat. Măcar cei (eventual) reactivaţi să ştie că ne pasă. Nu putem rupe trecutul de prezent.
    Acest punct a stârnit o furtună de discuţii iar din moment ce „biruit-au gândul”(vorba cronicarului) unii nu au semnat această primă rezoluţie. Nu comentez aceasta.
    8. Rezoluţiile au fost redactate marţi seara şi miercuri dimineaţa. Unii au trebuit să plece. Cei mai mulţi nu au semnat nemaifiind prezenţi miercuri la prânz când s-au pus în forma de document şi au fost semnate.
    9 E clar că nu s-a realizat ceva extraordinar la Arad. Dar nu regret că am participat. Rezoluţiile ca documente ce exprimă hotărârea luată de o colectivitate în urma unor dezbateri se încadrează în logica termenului. Problematica pe fond o va rezolva numai Dumnezeu nu prin rezoluţie ci prin răsplată. In ziua aceea…

    Ilie Milutin

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: