Soli Deo Gloria

Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie gloria in veci! Amin. Rom.11.36

Daca am pacatuit, Dumnezeu ma mai iubeste?

Posted by Calea Domnului on April 1, 2008

Aceasta este una dintre intrebarile puse de liceenii din Alexandria la intalnirea de la Hotel Parc. Nu m-am grabit sa dau un raspuns intrucat vreau sa fie cat mai cuprinzator posibil, un raspuns complet daca se poate si corect in acelasi timp. Daca sunt completari le asteptam la comentarii. Daca consideri ca raspunsul este de folos si pentru mantuirea sufletului prietenilor tai si daca iti pasa in mod corect de ei, nu ezita sa le aduci la cunostinta mesajul acesta intr-un fel sau altul; asta tot pentru Gloria Lui, extinderea Imparatiei si fericirea noastra.

Iata un posibil raspuns:

Motivatia din spate

Sa ne asiguram intai ca intrebarea este corect pusa incat sa transmita exact gandul tau- daca inteleg bine intrebarea nu este „…Dumnezeu ma mai binecuvinteaza?” ci „…Dumnezeu ma mai iubeste?” A dori sa fii iubit de Dumnezeu este una si a dori binecuvantarea lui Dumnezeu este cu totul altceva. Unii doresc sa fie iubiti de Dumnezeu cu gandul ca asa vor avea parte de binecuvantarea lui Dumnezeu.

Ex- Dalila, acuzandu-l pe Samson ca nu o iubeste dorea astfel sa-l forteze pe acesta sa-si demonstreze dragostea, iubirea fata de ea cu scopul de a profita de pe urma lui. (Judecatori 16.15)

Vreau sa cred ca tu doresti sa fii iubit de Dumnezeu nu pentru a primi binecuvantarile Lui, sau pentru a profita de El ci pentru ca tu Il iubesti si vrei sa nu fie suparat Iubitul tau.

Politist sau Tata

Este important sa te intrebi care este imaginea ta despre Dumnezeu: este dumnezeul tau un Politist sau un Tata?

Majoritatea Il vad pe Dumnezeu ca un politist obsedat de dreptate si lipsit de orice pic de dragoste, un politist care sta la panda chiar si in afara orelor de lucru cu scopul de a mai prinde pe cineva pe picior gresit si astfel sa pedepseasca calcarile de lege.

Biblia insa Il prezinta pe Dumnezeu cu totul altfel- „Tatal nostru care esti in ceruri…” -spunem noi in rugaciune. Un Tata care nu tine pe Fiul Risipitor cu forta langa Sine, un Tata care asteapta pe Fiul Risipitor sa se intoarca acasa si ….atunci cand Il vede venind, El Insusi Isi ridica mantaua ca sa poata alerga in intampinarea Fiului care I-a facut atata rusine… dar El alearga ca nu cumva satenii sa Il ucida cu pietre pe fiul ce a adus rusine (caci asa cerea Legea).

Care este imaginea pe care tu o ai despre Dumnezeu? Cum este Dumnezeul tau? Este imaginea ta despre Dumnezeu una creionata de Adevarul Scripturilor sau una dictata de temerile personale si folclorul contemporan?

Vreau sa te intreb si eu ceva: Te-ai indoit vreodata de dragostea tatalui tau atunci cand ai facut vreo boacana? Te iubesc parintii si acum dupa ce ai facut atatea traznai? Cand nu te mai iubeste tatal tau? Ce anume poti face incat tatal tau sa nu te mai iubeasca?

Iubirea si dezamagirea

Da, poti sa dezamagesti pe tatal tau insa nimic nu poti face ca sa nu te mai iubeasca. Insasi prezenta dezamagirii este o dovada a dragostei intrucat doar celor ce te iubesc le poti provoca dezamagire prin greselile tale.

Ex- Un tata nevrednic. Am predicat odata intr-o biserica despre relatia Tata-fiu pe care noi o avem cu Dumnezeu. In sala, dupa predica am aflat ca analogia asta nu era deloc incantatoare pentru o tanara al carei tata era un alcoolic ce aproape zilnic ii aducea ei si mamei sale tot felul de jigniri si niciodata nu le putea arata o farama de dragoste.

S-ar putea ca, daca si tu ai un astfel de tata, sa-ti imaginezi ca si Tatal ceresc este tot la fel. Chiar daca parintii pamantesti, unii dintre ei sunt nevrednici sa fie numiti asa totusi, iata ce spune Scriptura…

Isaia 49. 15 Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să n’aibă milă de rodul pîntecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuş Eu nu te voi uita cu niciun chip: 16 Iată că te-am săpat pe mînile Mele, şi zidurile tale sînt totdeauna înaintea ochilor Mei!

Psalm 27.10 tatal meu si mama mea ma parasesc dar Domnul ma primeste.

Deci cam asta ar trebui tu sa lamuresti- daca imaginea ta despre Dumnezeu este una de Tata si daca este o imagine corecta de Tata, nu una asemanatoare unor tati pamantesti.

Garantat 100%

Acum, daca tu esti intr-o relatie Tata-fiu cu Dumenzeu atunci, daca in relatia cu tatal tau pamantesc nu te indoiesti de iubirea tatalui tau, cu atat mai mult nu trebuie sa te indoiesti de iubirea Tatalui Ceresc. Familia are la baza legaturi de dragoste. Mai mult de atat trebuie sa stii si nu doar sa stii dar sa si crezi ca, asa cum spunea si Martin Luther „Dumnezeu nu ne iubeste pentru ca suntem vrednici de a fi iubiti ci noi ajungem sa fim vrednici de a fi iubiti pentru ca El ne-a iubit. (traducere parafrazata din amintiri J)”

Romani 5.8 dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi Hristos a murit pentru noi.

Cand ne-a iubit Dumnezeu? Cat de mult si cum Si-a demonstrat El dragostea fata de noi? Ma iubeste Dumnezeu?

Posibile cauze ale indoielii

Si cu toate astea nu putem nega faptul ca uneori ne incearca si sentimente de indoiala. De ce? Care este cauza? Dupa parerea mea exista cel putin doua cauze:

1. Pacatul. Cand noi nu Il mai iubim pe El.

Iata cum gandea Fiul Risipitor atunci cand se afla in fundul mocirlei pacatului lui prin neascultare si departarea de Tatal:

Luca 15.18-19 Ma voi scula, ma voi duce la tatal meu si-i voi zice:”Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta si nu mai sunt vrednic  sa ma chem fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai!”

Din ce cauza gandea asa? Pentru ca „…am pacatuit impotriva…”- spunea el.

In acelasi fel si noi-iata intrebarea de la care am pornit „Daca am pacatuit, Dumnezeu ma mai iubeste?” De fapt cine nu mai iubeste- Dumnezeu sau noi? Nu cumva cel ce pacatuieste dovedeste ca nu mai iubeste? Da, cel ce face pacatul dovedeste ca nu ii pasa de Acela impotriva caruia a pacatuit.

Astfel, daca in inima mea este indoiala cum ca Dumnezeu nu mai m-ar iubi, atunci trebuie sa ma intreb „Doamne, oare eu pacatuind dau dovada ca Te iubesc?” Domnul Isus a spus clar: Cine are poruncile Mele si le pazeste acela Ma iubeste.” (Ioan 14.15) Nu este suficient doar sa stii ce trebuie sa faci. Nu cunostinta ci implinirea confirma dragostea. De ce la botezul Domnului Isus cerurile s-au deschis si din cer s-a auzit glasul Tatalui Care zicea „Acesta este Fiul Meu preaiubit in Care Imi gasesc toata placerea…” de ce? Pentru ca El implinise tot ce trebuia implinit. Haideti sa cautam si noi sa implinim tot ce stim ca trebuie implinit si fara indoiala, in mod garantat vom fi din nou convinsi ca suntem preaiubiti de Domnul- atunci cand noi Il iubim pe El.

2. Nasterea. Cand noi nu suntem nascuti din El.

Mai poate exista o cauza pentru care unii pot avea indoiala ca Dumnezeu ii iubeste. Da, intr-adevar in relatia tata-fiu nu se poate pune la indoiala dragostea- dar daca nu esti copil al lui Dumnezeu? Poti tu sa Ii spui lui Dumnezeu Tata?

Poate tu crezi ca toti au drept sa-I spuna lui Dumnezeu -„Tata” totusi Scriptura ne arata ca nu toti sunt copii ai lui Dumnezeu. Da, multi spun rugaciunea „Tatal nostru” dar nu toti sunt copii ai lui Dumnezeu. Iata un scurt dialog intre Domnul Isus si unii dintre iudei care in ciuda faptului ca faptele lor erau rele totusi aveau pretentia ca sunt copii ai lui Dumnezeu:

Ioan 8.42-44 …voi faceti faptele tatalui vostru.” Ei I-au zis:”Noi nu suntem copii nascuti din curvie. Avem un singur Tata- pe Dumnezeu.” Isus le-a zis:”Daca ar fi Dumnezeu Tatal vostru M-ati iubisi pe Mine caci Eu am iesit si vin de la Dumnezeu… voi aveti de tata pe diavolu’ si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru…”

Iata deci ca nu toti sunt copii ai lui Dumnezeu chiar daca au pretentia ca sunt. Totusi altii sunt copii ai lui Dumnezeu:

1Ioan 3.1-2 Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal- sa ne numim copii ai lui Dumnezeu! Si suntem. Lumea nu ne cunoaste pentru ca nu L-a cunoscut nici pe EL. Prea iubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu si ce vom fi nu s-a aratat inca dar stim ca atunci cand Se va arata El vom fi ca El pentru ca Il vom vedea asa cum este.

Da, lumea nu ne cunoaste dar noi stim. De unde stim?

Romani 8.14-16 toti cei ce sunt calauziti de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Si voi n-ati primit un duh de robie ca sa mai aveti frica ci ati primit un duh de infiere care ne face sa strigam „Ava” adica „Tata!” Insusi Duhul adevereste impreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu.

Vedeti? Cei ce au Duhul Sfant in ei nu mai au frica si nici indoiala caci Duhul din noi ne da puterea, indrazneala si vrednicia sa-L numim pe Dumnezeu „Tata!” Noi avem o confirmare launtrica aceea a Duhului, a Duhului care adevereste sau confirma impreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu.

„Sangele apa nu se face” cu atat mai mult Duhul. De aceea, daca vrei sa te nasti in familia lui Dumnezeu „trebuie sa te nasti din nou” trebuie sa te nasti din Duhul asa cum Domnul Isus spunea lui Nicodim, batranul.

Ioan 3.5-7 Isus i-a raspuns:”Adevarat, adevarat iti spun ca daca nu se naste cineva din apa si din Duh nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Ce este nascut din carne este carne si ce este nascut din Duh este Duh. Nu te mira ca ti-am zis- TREBUIE sa va nasteti din nou!”

Este vorba despre o nastere speciala, deosebita, unica dar reala si absolut vitala.

Ioan 1.11-13 A venit la ai Sai si ai Sai nu L-au primit dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om ci din Dumnezeu.

Cred ca este bine sa ne oprim aici. Toate la vremea lor. Este bine totusi sa-ti pui intrebarea- daca Scripturile vorbesc despre o nastere din nou, despre a fi copil al lui Dumnezeu… esti tu copil al lui Dumnezeu? Este Dumnezeu Tatal tau?

Iubeste-L pe Dumnezeu ca Tata si niciodata nu te indoi de iubirea Lui!

4 Responses to “Daca am pacatuit, Dumnezeu ma mai iubeste?”

  1. Sabina said

    „MUZICA PENTRU SUFLET” – Adi Gliga

    Pacatul meu repetitiv e ca devin un pacatos in fiecare zi, fiindca pe pamant nu este nici un om fara prihana, care sa faca binele fara sa pacatuiasca.

    Si ma cercetez in lumina Sa, apoi ma uit la frumusetea Lui sfanta.
    7. Sfant

    Imi spal ochii in ploaia Duhului, ca sa pot vedea ca si cu ochi de-ai Sai. Atunci inteleg mai bine nevrednicia si durerea pacatelor mele „marunte” care ma acopera si-mi prafuiesc sufletul. Ma copleseste blandetea Lui cand ma uit cu ochii Sai pentru ca El „vede adanc in mine…”
    8.Despre Isus

    Bucuria mea va ramanea intotdeauna aceea ca indurarile Sale se innoiesc pentru mine la fiecare inceput.
    5.Poate ca maine

    Va doresc sa faceti din fiecare ASTAZI un nou inceput curat si binecuvantat!

  2. Sabina said

    Adresa depozitara a melodiilor de mai sus nu functioneaza – la referinta sunt adaugate(don’t know why) %E2%80%9D – codul hexa pentru ghilimelele de dreapta, care ar fi trebuit sa faca parte din sintaxa.
    Adresa corecta ramane
    http://www.myband.ro/members/8186/

    Auditie placuta!

  3. Valeriu said

    Multumesc mult! Mi-a fost de mare ajutor ceea ce am citit mai sus! Domnul sa te binecuvanteze!

  4. rebeca said

    Domnul ISUS HRISTOS sa te binecuvinteze si sa iti daruiasca in continuoare intelepciune DUMNEZEIASCA sa ne indrumi si sa ne intaresti in continoare pe calea Domnului…..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: