La Calan, din nou impreuna

Asa ca am ajuns si la Calan. Dupa ce in urma cu aproximativ o luna de zile ne-am intalnit pe munte in Retezat, noii nostri prieteni, tineri penticostali din Calan ne-au invitat sa ne bucuram impreuna cu ei la intalnirea judeteana de tineret organizata de biserica lor.

Iata mai jos doar doua din pozele facute duminica seara inainte de despartire.

 

Multumim pentru dragostea cu care ne-ati primit. Personal am fost placut surprins pentru ca ne-ati asteptat si la venire desi era trecut de miezul noptii dar si la plecare ne-ati insotit la gara atatia kilometri. Nu erati datori sa o faceti si nici nu ne-am fi asteptat dar totusi voi ati facut-o. De asemenea ati rapit din timpul vostru si ati stat ore-n sir alaturi de noi chiar pana la miezul noptii. Toate astea ca sa ne simtim noi bine.

Ne-am bucurat si de partasia calduroasa avuta in mijlocul bisericii voastre precum si increderea si dragostea cu care fr. pastor Dan ne-a ingaduit sa slujim Domnului alaturi de voi.  A fost un timp frumos petrecut impreuna, un timp in care ne-am simtit mai mult decat “bine-primiti.”  Dumnezeu sa va rasplateasca dragostea si jertfa voastra! Noi va suntem recunoscatori pentru prietenia voastra si dorim ca relatiile dintre noi sa ramana pentru totdeauna curate si sfinte inaintea Domnului si pentru Gloria Lui.

Ce te pot invata copilasii

“Lasati copilasii sa vina la mine si nu-i opriti”- a spus Domnul Isus. Da, frumos. Domnul Isus iubea copilasii dar…. ar mai fi spus Domnul Isus asta daca ar fi cunoscut pe nepotii mei, in special pe Ana, nepoata-mea?

Ana, Dany si Andrei sunt trei din nepotii mei de-aproape. Sunt niste copii minunati si ma bucur de ei numai ca uneori imi doresc ca vizitele sa fie scurte. Cine-i cunoaste stie la ce ma refer. Au atata energie-n ei incat cei de la Duracell cred ca daca i-ar fi cunoscut i-ar fi folosit ca reclama in locul iepurasului lor.

De la fiecare din ei am invatat cate ceva. Din pacate eu n-am reusit sa-i invat mai nimic dar ei au reusit sa ma invete pe mine.

Ana cred ca ne-a vizitat timp de 2 saptamani cu gand sa ma invete rabdarea. Pur si simplu n-ai nici o sansa in fata ei. Daca pana si o tanara din biserica a spus ca-i place sa stea cu Ana insa doar pentru o zi, atunci ce sa mai zic eu. Sapatamana asta mi-a dat pauza. Este in “concediu medical” la tara. Din pacate a muscat-o cainele vecinului. Oricum nici cainelui nu cred ca o sa-i fie bine. Nu si-a dat seama pe cine musca. N-ar fi fost de mirare daca ea l-ar fi muscat pe caine. (Glumeam, bine-nteles.)

Dany nu este ca sora-sa Ana dar nici departe nu-i. Dupa kilogramele pe care le are ai zice ca energia este invers proportionala cu greutatea. Mi-a placut un lucru la el. Un lucru care mi-a adus aminte de dorinta Domnului Isus ca noi sa ne facem ca niste copilasi. De fiecare data cand ii spuneam ca ii dau ceva sau ii indeplinesc o dorinta nu uita sa-mi aminteasca: “mi-ai promis ca imi dai sa pictez…; mi-ai promis ca ma “imbraci” cu rolele….; mi-ai promis ca….”. Sincer sa fiu nici nu realizasem inainte cat de important si ce greutate aveau cuvintele mele pentru el. Eu doar ii spusesem iar el a luat-o ca o promisiune.  Interesant, un copil care face apel la promisiunile celor maturi si se increde in ele. Cuvantul celor maturi pentru el este o promisiune. Ma gandeam, daca noi ne-am increde tot asa in promisiunile lui Dumnezeu si am apela intotdeauna la ele…increzandu-ne de fapt in Domnul.

Andrei cu toate ca este cel mai mic este o mare figura si-asta. A iesit dupa mine sa-mi impinga masina. Il rugam sa nu mai impinga masina ca sa nu facem accident insa in acelasi timp eu acceleram ca sa-i dau impresia lui Andrei ca el poate cu adevarat sa impinga masina. Am facut lucrul acesta de trei ori apoi am zis de fata cu bunica-sa:”Mai da puternic e baiatul asta. Pana si masina asta a putut s-o impinga.” Nu va pot descrie in cuvinte imaginea respectiva. S-a retras doi pasi mai in spatele masinii ca si cand, parca ar fi dorit sa vada mai bine marea-i realizare si a ramas uimit de propria-i putere. Nu scotea un cuvant ci doar un zambet in coltul guri ca si cand ar fi zis “Ati vazut voi cine sunt eu? ce puternic sunt?” Crestea inima-n el de bucurie desi nici lui nu-i venea sa creada. El mi-a adus aminte de modul in care Dumnezeu imparte Biruinta Lui cu noi. Ne cheama sa luptam cu cel rau si cu pacatul dar de fapt El a biruit iar noua doar ne da impresia ca suntem “tari.”

Daca ai si tu vreo experienta cu copiii si vrei sa ne-o impartasim scrie un comment.

Am reusit sa “ies” din puscarie

Imi aduc aminte cu bucurie de perioada cand impreuna cu fr. Cucuiat Nelu, sambata mergeam la Penitenciarul de maxima siguranta din Arad unde predicam si stateam de vorba cu detinutii. Uneori eram chiar 40 de persoane adunate intr-o sala. De multe ori bucuria impreuna cu ei era mai mare decat cu biserica… de fapt si acolo eram o biserica si sper si cred, asa cum le-am spus si lor ca unii dintre ei candva vor lucra pentru extinderea Imparatiei.

“Tu pe ce sectie esti?”

Era cat pe-aici sa ma duca si pe mine “pe sectie.” Intr-una din zile, gardianul care trebuia sa se asigura ca la incheierea programului religios fiecare detinut intra in celula lui, se uita la mine si ma-ntreaba “Tu pe ce sectie esti?” (Am stat putin pe ganduri… asta inseamna pe ce palier, la ce etaj trebuie sa ma duca.) Faptul ca nu foloseam un costum sau chestii de-astea (uneori nici la bisericile mici in programul de peste saptamana) si fiind imbracat in pulover, pantaloni tip sport iar geaca nu obisnuiesc s-o iau cu mine cand merg cu masina.

“Tu pe ce sectie esti?” pana la urma au priceput. Daca nu dupa fatza mea macar pentru faptul ca purtam o chitara cu mine. Biblie aveau si ceilalti detinuti asa ca singurul element distinctiv era chitara. Tin sa va anunt ca lucrul acesta mi s-a-ntamplat de cel putin doua ori. Este ceva profetic aici? Sunt predicator si pastor de 6 ani am fost amenintat “frateste” cu tribunalul de 4 ori. (Poate a fost o prevestire.) Da, pe unii adevarul ii elibereaza iar pe altii ii ameninta.

Ca tot vorbeam de imbracamine… Puloverul meu nu era vargat. Nici imbracamintea lor. Erau acolo si fosti oameni de afaceri care se purtau la costum. Baieti tineri inchisi pentru droguri dar care se purtau ca si in libertate. Chiar am fost indus in eroare de imbracamintea lor- cei doi tineri care faceau prezenta am crezut ca sunt angajatii penitenciarului cand de fapt erau detinuti dar care prestau o munca pentru a mai scurta perioada detentiei care era de destul de mare. [Atentie! pentru droguri este pedeapda mare.]

Erau acolo criminali in serie, infractori de tot felul, violoatori sau pedofili. Unii dintre ei mi-au ramas prieteni si mi-e dor de ei. Abia astept, daca ajung luna asta la Arad sa le mai fac o vizita. (sper sa nu ma retina pe sectie.) Ma rog pentru ei si sunt convins ca pe unii ii voi revedea in slava si poate chiar aici pe pamant (nu ca infractori.)

Stanica Tatu este si el detinut. Cand a venit odata acasa a gasit in casa lui trei barbati alaturi de sotia lui. Cuprins de furie s-a dus la masina a luat levierul si a omorat pe sotia lui si inca unul dintre barbati (asta nu mai stiu exact). Acum este la penitenciar iar fiica lui la un orfelinat undeva in Vaslui. De multe ori l-am vazut intristat pentru fiica lui iar alta data pentru starea de detentie. Acum, isi gaseste refugiul in Dumnezeu, picteaza si compune poezii. Iata doua dintre poeziile lui:

Hora Unirii

Hai sa dam mana cu mana /in puscaria Romana

sa-nvartim hora fratiei/ in Incinta puscariei

Tot ce-i rau acum sa piara,/ gardienii de pe sala

Printre noi sa nu mai fie/ politisti in puscarie

Mai hotule, mai vecine/ mergi pe-o mana cu mine

Si la Poker cu unire/ si la barbut cu-nfratire

Unde-i unu nu-i putere,/ izolarile sunt grele

Unde-s doi puterea creste,/ fraierimea o zbugheste

Amandoi suntem ocnasi,/ vagabonzi, puscariasi

Hai sa ne unim fratie/ chiar aici in puscarie.

 

Coboara Doamne

Coboara Doamne peste tara/ iertarea Ta si lacrima divina

Sa nu mai stam sub cearcanul durerii,/ sa ne mangaie clipa ce-o sa vina

Si Te-am ruga dupa atatea lacrimi/ sa faci la noi cetatea bucuriei

Sa dai o crestineasca sfanta pace/ pe pajistea de rai a Romaniei

Mai pune echilibrul bunatatii,/ intre vietuitoare si natura

Invata-ne nadejdile iubirii/ cand ninge pe pamant cu-atata ura

Ajuta-ne sa-Ti invatam caldura/ langa planeta gandurilor bune

Si dup-atatea patimi indurate/ invata-ne suprema-ntelepciune

Aceasta rugaciune ne-o primeste/ caci numai Tu pe-ntinsul omenirii

Ne-ai dat altarul tainic al sperantei/ sa-l proslavim pe vetrele iubirii

Aceste poezii au fost compuse de Stanica Tatu. Daca este cineva din Vaslui care poate sa ia legatura cu fiica lui ar fi minunat si chiar o mangaiere pentru el.

Pe unde am mai predicat

Judet	Data	Denumirea
Arad		Betania, Biruinta, Gai, Gradiste, Emanuel, Invierea, Parneava, Speranta, Sega
	2006-2007	Araneag, Chislaca, Comanesti, Felnac, Firiteaz, Fiscut, Frumuseni, Graniceri, Nadab,Radna, Sambateni, Sag, Semlac, Zadareni, Zimand
Bacau	2005-2006	Bacau, Onesti
Bihor		Alesd, Cefa
		Cihei, Ortiteag, Sanmartin
Bistrita		Beclean pe Somes
Bucuresti	2000-2003	Golgota- (Basarab), Betel- (Drumul taberii), Bunavestire-(miercuri), Cuvantul Adevarului, Izbanda, Sfanta Treime
Buzau	2000 ?	Buzau
		Pogoanele (?)
Calarasi	~2000	Calarasi
Caras	2005 ?	Resita 1,2 & 3
	2007-08, ?	Bania, Globu Craiovei
Cluj	2006	Dambu Rotund
Dolj	2003 ?	Craiova nr.1
Iasi	2005	Sarariei nr.1, nr.3; Pascani
Mures
	1999	Zau de campie, Barbosi
Neamt	2003-2006	Piatra Neamt, Roman
		Bicaz Chei, Bicaz Ardelean, Damuc 1&2, Secuieni
Olt		Bircii, Potcoava
Satu Mare		Carei
Suceava	2005 ?	Radauti
		Ipotesti, Bivolarie, Bilca, Vicov
Teleorman	1998-2003	Alexandria, Rosiori de Vede 1&2, Turnu Magurele, Zimnicea
		Cervenia, Izvoarele, Plosca, Poroschia, Tiganesti 1&2
Timis	2005	Eklesia
Vrancea	2005-2006	Adjud
		Burcioaia
Penticostali		Roman, Lipova
Crestini dupa Evanghelie		Roman, Codlea
Ukraina	2005	Cernauti
	2008	Slatina, Dibrova …

In lumea larga si bazele SDG ep.3

In lumea larga- Oradea 1998

Aveam 18 ani si nu iesisem prea mult in lume. Chiar nu-mi amintesc sa fi plecat in vreo tabara sau in calatorie departe de casa, fara parinti. Probabil datorita faptului ca eram mai multi fratii si cei mai mari aveau prioritate sau poate ca mama era obisnuita sa ma vada pe-acasa. Ajunsesem ca Iacov -„om linistit care statea acasa in corturi.”

Abia apoi urma sa vad cat de linistit eram. La inceput aveam emotii ca nu o sa ma descurc singur departe de casa insa a venit vremea cand am fost condus de fratele meu Adi la gara din Alexandria cu destinatia Oradea. Au trecut de-atunci 10 ani de zile de singuratate si „pribegie” prin tara, departe de casa fara sa fi plans vreodata de dorul casei. Cand ma uit acum in urma si ma-treb cum a fost posibil asa ceva nu gasesc decat o singura explicatie- in Domnul Hristos avem totul deplin.

Ce-am cautat la Oradea? Institutul Biblic Emanuel de pe Nufarului 87 si-a deschis portile si pentru mine. Tatal meu, desi era pastor totusi n-a insistat sa merg la seminar ci ma indemna sa merg la medicina sau in alta parte. Nu stiam cum sa inteleg asta … probabil a fost un test sa vada ce cred eu sau poate ca era constient de greutatile slujbei de pastor.

Un an de zile am studiat la Oradea avand coordonator de grupa pe fr. Bartos Emil. Colegii de camera parca mi „i-am adus de-acasa”: Ruben Ologeanu si Emanuel Stancu din Alexandria iar Adiel Stefanescu, cel cu pile la fratele Marius Cruceru (cumnat) venea din Bircii- poate ca prietenia lor m-a ajutat sa ma adaptez mai usor tranzitiei „spre lumea larga.”

Lucrarea de licenta -Bucuresti 1999-2002

Anii urmatori i-am continuat la Institutul Teologic din Bucuresti.

La varsta de 21-22 aveam sa descopar mai clar scopul vietii. Pregateam subiectul de licenta la Institutul Teologic Baptist din Bucuresti. Subiectul a fost „Suprematia lui Hristos in Iconomia lui Dumnezeu.”- o analiza exegetica a imnului cristologic din Col.1.15-20. Am avut ca si coordonator de lucrare pe dr. Charles Quarles. Un om extraordinar. Un om de caracter si sunt mandru ca am fost singurul care am reusit sa fac lucrarea de licenta sub indrumarea dansului. De asemenea fr. Baban Octavian mi-a fost de mare ajutor la finalizarea lucrarii.

A fost un timp binecuvantat cand m-am apropiat mai in detaliu, prin Duhul Domnului si prin Cuvant de Domnul Isus. Eram coplesit de maretia Lui si de emotie, de bucurie incat, in timp ce scriam lucrarea si concluziile cu privire la maretia Domnului plangeam de bucurie asa cum stam in fata computeriului. Din cand in cand ma opream si ma minunam de ceea ce este Persoana Domnului Isus.

Acum aveam sa descopar pentru prima data conturul scopului vietii mele- Am inteles ca Hristos este scopul. Pot spune ca atunci s-au pus bazele conceputului Soli Deo Gloria.

Nu terminasem de finalizat lucrarea de licenta insa am simtit ca inima mi-era plina de cuvinte de lauda pentru Imparatul asa ca m-am oprit din ceea ce scriam si am inceput sa scriu altceva- ceea ce urma sa devina dedicatia lucrarii mele de licenta. Iata cum suna:

„Dedic aceasta lucrare Aceluia cu privire la Care infinitatea numarului de cuvinte precum si profunzimea continutului pe care l-ar putea transmite isi dovedesc insuficienta si ineficacitatea capacitatii de comunicare a frumusetii caracterului si a maretiei naturii Sale Care transcende timpul si spatiul si pe Care existenta nu o contine si nici nu o poate exprima in toata plinatatea ei deoarece Ea este inainte de a fi si a existat inainte ca existenta sa existe.

In El, sufletul meu se cufunda, isi recunoaste originea si in El exista cu adevarat bucurandu-se sa coboare in adancul infinit al cunoasterii Aceluia Care a creat sublimul, abisul si eternitatea. Mangaierea Lui este adierea unui susur bland, pacea Lui depaseste intelegerea inteleptului iar dragostea Lui ma copleseste. Prezenta Lui ma inconjoara si viata mea in El consista. Puterea Lui e nepatrunsa, Cuvantul Lui cutremura temeliile muntilor, cerul se-ngrozeste si Soarele se stinge. Ostirea ingereasca Lui I se inchina si prezenta Lui alunga multimea demonilor.

El este Hristos Isus in Care Tatal isi gaseste placerea si pe Care, Sfantul Duh Il proslaveste prin sfanta Sa Biserica rascumparata in timp pentru eternitate.

Aceasta lucrare, rodul eforturilor mele limitate, cu siguranta se dovedeste prea saraca pentru a expune putin din maretia Celui Nepatruns. Pentru El a fost scrisa; daca este o jertfa este pentru El- Cel Ce s-a jertfit. Daca este putina intelepciune este pentru El- in Care sunt ascunse toate comorile intelepciunii si ale stiintei. Prezenta si, in acelasi timp absenta vreunui lucru este pentru El.”

Prin harul Domnului in anul 2002 aveam sa inchei cursurile ITB din Bucuresti fiind al treilea din clasa dupa Claudiu Handaric (sef de promotie, acum pastor la Baia Mare) si Vitalie Schiopu (o enciclopedie ambulanta, acum pastor la Nisporeni in Republica Moldova si profesor de teologie la Chisinau). Chiar daca am fost al treilea din clasa (din cate stiu eu) totusi vreau sa amintesc cu deosebit respect ca cel putin Stoian Iulian (pastor la Tandarei) si Stoian Doru (pastor la Calarasi) erau cu mult inaintea mea in ce priveste inteligenta, cunostinta, constiinciozitatea. Am avut colegi deosebiti insa acestia patru in mod special fac parte si astazi dintre „vitejii Domnului.”

Anii studentiei au marcat o perioada importanta din viata mea in ce priveste slujirea Domnului. Homiletica fr. Talpos mi-a oferit o directie in ce priveste predicarea; oameni ca fr. Bartos Emil si Silviu Tatu mi-au aratat ce inseamna excelenta academica. Fr. Marius Cruceru si Preston Pearce au dovedit o inima de pastor si relatii calde cu noi studentii in timp ce dr. Charles Quarles inspira demnitate si integritate.

Multumesc Domnului pentru profesori si colegi, pentru sanatate si puterea de a duce la bun sfarsit pregatirea teologica universitara.

Iordanul meu si ceata levitilor ep.2

Iordanul meu

20 oct 1996 a fost ziua botezului meu. Cred ca a fost duminica. Botezul sigur a fost duminica dar sper ca si 20 oct sa fi cazut duminica.

La varsta de 16 ani, inainte de botez a fost o criza de credinta cand, in mod inexplicabil nu mai credeam ca exista Dumnezeu. Nu stiu sa explic cum. Stiam ca trebuie sa cred, stiam ca exista dar nu credeam. [Nu stiu cum sa va explica asa ca nu ma intrebati.] Pacat in viata mea sau viciu nu era- nu ca eram desavarsit, stiti la ce ma refer. Sunt convins ca nu era problema de un asa pacat.

Mai tarziu, am auzit si experienta altuia si am inteles ca era o incercare a credintei mele mai ales ca urma sa primesc botezul. Mie imi era groaza. Cum sa merg sa spun la botez ca eu cred dar nu cred. Asa ca am inceput sa recitesc evagheliile si prin harul Domnului, in apa botezului am spus adevarul- Cred ca Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu si Mantuitorul meu personal. Viata mea si acum sta pe aceasta fundatie si s-a aratat de nezdruncinat prin multe furtuni.

Prima „predica” in biserica

Desi nu aveam inca 16 ani si nu eram botezat, fr. Octavian Ivanica (actualul pastor al bisericii din Alexandria) m-a rugat sa tin „ora de tineret.” Cred ca ma aflam la o inmormantare la Beiu atunci, la sora Pauna (?). Incurajat fiind de dansul, am acceptat invitatia cu bucurie si emotie.

Se apropia ziua. Am ales ca text atunci Eclesiastul 11.9 (Bucura-te tinere in tineretea ta…). Am inceput sa-mi fac cateva notite si am reusit sa scriu aproape 3 pagini pe un caiet mic de matematica. (Cred ca mai am si acum acele notite daca le caut bine.) Imi aduc aminte ca ieri ziua cand m-am urcat la amvonul bisericii, incadrat la stanca si la dreapta de tinerii de la orchestra. Nu mai stiu ce am spus atunci. Doar doua lucruri mi le amintesc bine: 1) era foarte cald si erm ud de transpiratie. Nu stiu daca era canicula afara dar eu parca eram in sauna. 2) Ma asteptam ca mesajul o sa fie prea lung. S-a dovedit insa foarte scurt. Cele 3 pagini au fost spuse in mai putin de 5 minute.

Un pas inainte in slujire

Desi aveam mai mult de 16 ani totusi eram un rusinos si jumatate. Bisericuta noastra se afla la coltul strazii unde locuia si familia noastra. Imi parea rau ca biserica este asa de aproape. La terminarea programului ieseam afara si plecam intristat acasa intrucat nimeni nu vorbea si cu mine iar eu nu avem indrazneala sa vorbesc cu nimeni. Asa ca, fiind si aproape de casa ma simtem nevoit sa plec acasa, strecurandu-ma printre grupurile de tineri, de frati si de surori care se-asezasera deja bine la vorba… eu plecam spre casa ca si cand responsabilitati importante ma atrageau spre casa.

In 1998 insa m-am bucurat. Biserica noastra constuise un alt locas de inchinare mult mai departe de casa noastra. A fost o mare bucurie pentru mine caci acum nu mai ma simtem nevoit sa plec singur spre casa ci trebuia, in mod justificat sa mai astept in fata bisericii. Asta inseamna mai multe sanse ca cineva sa ma bage si pe mine in seama.

Nu stiu insa cum s-a intamplat. Am fost foarte timid si tatal meu, desi pastorul bisericii niciodata nu ne-a promovat in slujbe cheie in biserica. Totusi se crease un context in care tinerii aveau nevoie sa se ocupe cineva de ei in special in ce priveste cantarea. Acela a fost momentul in care, impins de dorinta de a implini o necesitate a lucrarii din biserica am facut primul pas in slujire conducand tinerii in cantare, acompaniind cantarile la chitara desi cunosteam doar cateva acorduri. Oricum le cantam de obicei in Re, La sau Sol Maj.

In vremea aceea stiam deja sa cant la mandolina. Fr. Mihai Enache a fost dirijorul de orchestra si cor si tot dansul intr-o singura vara, cu mult efort si bataie de cap ne-a invatat sa tremolam si sa tremuram in acelasi timp. Stateam la fereastra, primul scaun din dreapta amvonului, langa Beni Enache- baiatul dirijorului si vecinul de peste drum. Fara sa exagerez, orchestra din Alexandria, sub bagheta fr. Mihai Enache a cunoscut cred eu perioada de glorie in anii ce au urmat. Printre leviti de seama erau atunci: Florica Ologeanu, Dan Precup, Emanuel Gagalice, Beni Enache, Adi Iris. Pana acum doar orchestra din Ferentari a reusit sa ne intreaca.

Bujorel (acum Dan Spaniard) a fost cel care mi-a aratat cateva acorduri la orga si m-a invatat cum sa le descopar singur. Nu stiu daca el isi mai aduce aminte de asta.

Sorin Stan- a fost muzicianul profesionist al bisericii. Stia foarte bine la pian dar mi-a aratat primele acorduri la chitara. Astfel am inceput sa continui singur, prima cantare invatata fiind „El ne-a iubit venind in lume.” (Sol M)

Nu dispretuiti inceputurile slabe!

Multumesc Domnului pentru oamenii pe care i-a asezat in jurul meu. Toti cei amintiti mai sus au format contextul relational si de slujire unde am gasit incurajare, ravna si invatatura sa pot sluji si eu Domnului alaturi de ei. Au fost oamenii potriviti, la locul potrivit dar si la timpul potrivit- ma aflam in anii de inceput ai apropierii mele de Domnul. Domnul sa ii binecuvinteze pe fiecare unde se afla si sper sa ne intalnim si sa continuam lucrarea si in Raiul Domnului. O singura rugaminte am- sa fie in Re sau Sol M.

O joaca de copil si o chemare ep.1

  „Am crescut intr-o familie de credinciosi baptisti si am venit la biserica de mic copil…” Asa obisnuiam noi, cei ce-am avut harul sa „crestem in biserica”…asa incepeam marturia ce-o depuneam inaintea bisericii  pentru ca apoi sa raspundem la intrebarea unui frate din biserica „Pana cand vrei sa urmezi Domnului” „Toata viata, pana la moarte”- rasufland usurati ne asezam pe scaun.Imi cer iertare dar trebuie sa marturisesc ca inainte de a fi botezat si chiar inainte de a finaliza studiile teologice universitare, eu deja faceam predici, oficiam inmormantari si botezuri.

Primul serviciu divin.

Noi am fost mai multi copiii la parinti- si suntem inca. Opt- sapte baieti si o fata. Nu i-am apucat pe toti acasa. Pe primi patru nu i-am prins atunci cand incepeam eu sa descopar lumea de langa mine. Rodica, Costel si Adi mi-au fost insa mai apropiati. De fapt impreuna cu ei am pus la cale primul serviciu divin acasa. Rodica facea parte din audienta de obicei. Era un stil de biserica mai moderna intrucat avea scena. Adica toti cei ce aveau de spus ceva se urcau pe masa (eram mici atunci). Predicam si cantam.

In programul nostru, un moment deosebit erau si scenetele, dramele. Atunci era in voga filmul „Viata lui Isus.” Il vazusem de asa multe ori incat il stiam pe dinafara toate secventele si eram capabili sa le reproducem. Mai dificila era faza cu indracitul din Gadara.

Spuneam ca Rodica a fost singura fata. Eu aveam sa fiu a doua…al doilea. Poate ca mama a fost tare dezamagita la nasterea mea cand a aflat ca sunt baiat. Nu stiu… ori se plictisise de-atatea baieti sau ar fi avut nevoie si de ajutor, de o fata… nu stiu dar pe mine mult timp ma imbraca asemeni unei fetite. Mi-aduc aminte ca aveam parul lung… de rochite si astea nu-mi prea amintesc dar stiu ca avem o geanta alba cu care am mers la biserica intr-o dimineata iar Monica Oprescu (cred) mi-a dat niste biscuiti. I-am pus in geanta, i-am depozitat acasa pe banca de pe hol si apoi m-am dus din nou in speranta ca mai capat ceva in gentuta mea. Asta este… daca esti fetita capeti ceva dar daca esti baiat…aduci numa’ paguba. La noi mama a avut “noroc” Rodica a facut cat zece fete. Slava Domnului ca am o sora ca ea. Ar fi prea multe de spus dar ma tem sa nu ma ia la rost. Asa ca mai bine ma abtin.

Primul botez.

Ca sa botezi trebuie sa fii ordinat. Ca sa fii ordinat trebuie sa te-nsori. Sper sa n-am probleme in cult, dar trebuie sa marturisesc ca eu am botezat fara a fi ordinat.

La primele mele botezuri candidatii erau din lumea animala: puisori, caini sau pisici iar botezul se facea cu tot ritualul. Mi-a ramas in memorie insa un botez al unui pisoias. Botezul nu a fost cu apa ci cu apa si var. Daca mi-aduc aminte cred ca s-a botezat singur atunci. Probabil ca a fost primul baptist dintre pisoiasi. I-a parut rau si i-au lacrimat ochii multa vreme dar a fost curatat.

Prima inmormantare.

Fara a mai astepta eliberarea certificatului de deces, dar dupa ce am fost convins ca a trecut la cele vesnice, cu durere adanca in suflet am dus-o in gradina, i-am sapat groapa si am asezat-o in loc de verdeata, mai precis- lucerna. Nu am avut bocitori sau sobor de preoti. Eu am fost si „ruda” si predicator si bocitor. O chema „Sita” (se pronunta Sitza). Ea a fost mama multor neamuri. Ultimul descendent cunoscut de mine a fost Situ care a decedat in urma cu cativa ani dupa o lunga batranete si a murit in somn, in cosul lui de sub balconul casei. El insa n-a avut parte de inmormantare intrucat a trait o viata non-conformista, fara lant la gat si fiecare noapte o petrecea de obicei pe strazile Alexandriei. La un moment dat chiar ma gandeam “nu mai moare odata” ca doream sa-l inlocuim cu altul mai dragut si mai micut. A avut o viata zbuciumata, cu multe vicii insa a avut parte de o moarte linistita… ca un betivan ce moare in somn.

Mama lui insa, Sita a avut parte de inmormantare cu slujba deosebita. A avut o viata “evlavioasa.” Era credincioasa familiei si-si crestea cu drag copiii. I-am procurat o cruce din nuiele, lipita cu clei de pe prunii din gradina. I-am citat versetul „din tarana ai venit si in tarana te vei intoarce” si apoi am acoperit-o cu tarana pamantului. Astfel s-a incheiat prima inmormantare.

Prima predica

Prima predica pregatita in scris am facut-o dupa ce am invatat sa scriu- era si normal. Adesea il vedeam pe tatal meu la birou scriind ore intregi. Avea multe caiete cu predici asa ca m-am gandit si eu ca predica trebuie sa fie scrisa. Am luat un caiet si m-am apucat de treaba. A fost o predica evanghelistica din Ioan 3.16. Tata scria multe pagini insa eu nu prea stiam ce aveam de zis si nici nu aveam in minte o anumita audienta asa ca, mai intai am scris versetul cu litere mari si labartate incat am reusit sa acopar mai bine de jumatate de pagina de caiet si apoi am mai adaugat o singura fraza. A fost o predica scurta de o pagina dar din pacate n-am reusit s-o prezint in biserica.

Prima Carte

Tata era mai mult plecat de-acasa pe la bisericile misiune, la Bucuresti cu treburi la comunitate sau in tara. Intr-o seara linistita m-am dus in camera de la strada si am inceput sa citesc din Noul Testament. Camera de la strada era camera parintilor mei si acolo erau si cartile. Am citit in seara aceea despre rastignirea Domnului Isus. Eram inca mic dar am meditat la Persoana Domnului si am plans cu lacrimi amare in seara aceea. Cand m-am intors in camera nostra mama, vazandu-am cu ochii rosii m-a intrebat de ce am plans. Nu i-am spus…

Mai tarziu dupa aceea mi-aduc aminte ca ascultam muzica in masina despre Domnul Isus si moartea Lui. Simtem o mare iubire fata de biserica si lucrarea Domnului astfel ca de multe ori visam ca voi pastori o biserica si voi ma voi trezi in fiecare dimineata de la ora patru ca sa ma rog pentru biserica si biserica „mea” va fi biserica perfecta.  Adesea ma podideau lacrimile de emotie cand ma gandeam la sacrificiul pe care eram gata sa-l fac pentru Domnul cand ma gandeam la moarte de martir pentru Domnul. Erau doar ganduri de copil…

La inceput a fost o joaca de copil insa nu era doar atat ci o chemare pe care Domnul mi-a facut-o sa calc pe urmele Lui raspandind evanghelia.

Revelioane trecute

Pana la 18 ani nu-mi aduc aminte sa fi petrecut vreun revelion in alta parte decat in Alexandria. Dupa ‘98 am reusit sa “scap” de pe-acasa si am calatorit mult in Romania. Zilele trecute am incercat sa-mi amintesc unde am petrecut trecerea dintre ani in ultima perioada.

Iata pe unde am fost:

1999-2000 Alexandria- TR.

2000-2001 Bircii-OT. Asta este in jud. Olt, langa Potcoava. Fr. Nelu Maior este pastor aici. Eram in perioada de practica dupa primul an la Institutul din Bucuresti (al doilea an universitar dupa mutarea de la IBEO). Desi fusesem repartizat la Potcoava am facut revelionul la Bircii. Mi-aduc aminte de atmosfera plina de caldura din biserica in seara aceea si apoi de drumul inapoi prin zapada pana la Potcoava.

2001-2002 Poroschia-TR. Poroschia este prima comuna de langa Alexandria spre Zimnicea. Era misiunea unde ma implicasem in ultima vreme si avem in plan sa raman acolo. Ca slujitor spiritual inaintea Domnului, desi aveam doar 21 de ani am hotarat sa petrec trecerea dintre ani in rugaciune cu micul grup de tineri (cred ca eram 2-3?) la o familie tanara din Poroschia si apoi m-am intors la Alexandria. 

2002-2003 Bucuresti-B. Impreuna cu tinerii de la Cuvantul Adevarului. Frumoase amintiri si de-acolo.

2003-2004 Roman-NT. O tentativa de revelion in 6 persoane? Nu mai stiu exact. Va fi un revelion pe care Joe Black nu cred ca-l va uita vreodata.

2004-2005 Piatra Neamt-NT. Dupa trista amintire de anul trecut am hotarat acum sa ne alaturam tinerilor din Piatra Neamt care erau mult mai multi si mai bine organizati. Daca mi-amintesc bine cred ca am fost doua masini de la Roman.

2005-2006 Roman-NT. Plecasem cu Andrei Cioanca sa petrecem revelionul la Iasi. Simteam insa nevoia de solitudine inaintea Domnului asa ca l-am lasat pe Andrei la Iasi iar eu m-am intors la Roman, singur acasa. [Acasa pentru mine inseamna uneori Alexandria, alteori Roman, Arad.... si mai este o Casa. Acolo nu pot merge cand vreau eu. Se pregateste insa.] M-am rugat si apoi la 00.30 am adormit. Pentru prima data cand am fost foarte odihnit dimineata la biserica.

2006-2007 Frumuseni-AR. Este o localitate la 15km de Arad unde facem misiune. Am petrecut seara de revelion impreuna cu tinerii de acolo iar apoi m-am intors in Arad si am continuat sa petrec timpul impreuna cu tinerii din Biruinta la fam. Nelutu si Corina Ardeu.

2007-2008 Arad-AR. Biserica s-a incheiat la 22.00. Am facut o vizita scurta la fr. dirijor Nicu Popa care datorita bolii nu a putut sa se alature partasiei noastre. M-am urgat pentru dansul si apoi am dus painea la fam. Faur Floricel unde urma sa petrecem noapte de revelion cu tinerii. La 23.30 eram acasa, in casa pastorala unde “singur” impreuna cu Domnul am trecut in anul 2008.

2008-2009 ?

In ultima aproape de fiecare data mi-am petrecut trecerea dintre ani intr-o localitate alta localitate. Locul s-a schimbat si chiar oamenii cu care am petrecut impreuna nu au ramas aceiasi.

Exista cateva lucruri insa care nu s-au schimbat in nici una dintre situatii: spiritul in care am petrecut si Persoana cu care am stat de vorba. Am mentionat ca cel putin de doua ori am preferat sa stau singur de revelion insa nu am fost singur- vorbeam cu Domnul. Spiritul? Da, inca de cand eram mic am fost invatat ca trecerea dintre ani s-o petrec in spirit de smerenie si recunostinta, in spirit de rugaciune. La fiecare revelion eram pus in fata unei alegeri: sa admir minunatul foc de artificii sau sa stau pe genunchi in rugaciune. Imi place focul de artificii. Este fascinant insa este ceva care nu-mi place: efemeritatea stralucirii lor. Totul este asa de trecator- probabil un simbol al stralucirii si fericirii lumii acesteea. De aceea am hotarat sa privesc de fiecare data gloria eterna a Aceluia Ce locuieste intr-o lumina de care nu te poti apropia.

Datorita acestui mod de a petrece revelionul, desi nu stiu unde si daca voi mai petrece un revelion pe Pamantul acesta insa stiu cu cine si in ce duh vreau sa-l petrec. Iata ce mai stiu…

2050       voi petrece in  Noul Ierusalim. Tu?